Editura Nemira și Cărturești vă invită joi, 22 octombrie, ora 18:00, la librăria Cărturești Promenada din Sibiu, la o întâlnire cu autoarele Raluca Nagy și Mihaela Buruiană.
Cele două scriitoare se află în turneul de promovare a celor mai recente volume pe care le semnează, „Singurul adult din Cămin”, respectiv „Undeva, la marginea lucrurilor”, ambele apărute în imprintul n’autor al editurii Nemira în toamna acestui an.
Alături de cele două autoare va fi prezentă și va modera dialogul Sofia Ilie.
Turneul Ralucăi Nagy și al Mihaelei Buruiană aduce față în față două perspective asupra legăturilor dintre generații și asupra felului în care ceea ce primim de la cei dinaintea noastră ajunge să ne modeleze alegerile, apropierea de ceilalți și, de cele mai multe ori, chiar și felul în care ne privim pe noi înșine. În întâlnirile cu cititorii, cele două autoare vor deschide o conversație despre femei, relații, grijă și vulnerabilitate, dar și despre ce alegem să ducem mai departe și ce avem curajul să lăsăm în urmă.
Despre noua carte a Ralucăi Nagy, editoarea Eli Bădică spune:
„Raluca este genul de scriitoare care are în fibra ADN-ului ei narativ abilitatea de a fi irepetabilă. (…) Iat-o venind, așadar, spre literatura română contemporană cu încă un text inedit. Singurul adult din Cămin – cel de-al treilea roman și cea de-a patra carte, cea cu care revine în ficțiune, de altfel – aduce subtil, dar apăsat în lumina reflectoarelor munca emoțională invizibilă și continuă a femeilor. Desenează și redesenează granițele tot mai fragile dintre grijă și obsesie, dintre autoritate și vulnerabilitate, dintre împreună și izolare. Remodelează limbajul, ca în fiecare dintre scrierile sale, în acord cu schizoidia lumii în care trăim, în priză directă cu realitatea noastră”.
„Undeva, la marginea lucrurilor”, romanul Mihaelei Buruiană, vorbește despre moștenirea tăcerilor dintre mame și fiice, dar și despre curajul de a lăsa pe cineva să se apropie, despre răni care se transmit dintr-o generație în alta și despre cât de greu este să iubești atunci când ai învățat mai întâi să te aperi. Și, poate, despre șansa de a te întoarce acolo de unde ai plecat cândva, pentru a putea, în sfârșit, să mergi mai departe. Cu un tip special de umor și cu franchețe, romanul spune povestea unei femei care trebuie să aleagă între zidurile ei bine construite și riscul de a fi, în sfârșit, văzută.
Seara va continua cu o sesiune de Q&A și cu una de autografe.