Am stat acasă. Ne-am izolat. Am rupt legăturile sociale cu lumea, pentru a relua în luna mai, cu teamă și speranță, călătoriile culturale la teatru și în festivaluri. Câtă vreme lumea era deschisă nimic nu amenința voiajele festivaliere, în sfârșit libere de viză odată cu intrarea României în UE. Totul ne alimenta speranța că ritmul va rămâne neschimbat decenii la rând. Uite că anul suspendat 2020 ne-a dovedit contrariul, ne-a privat de călătoriile fizice, a chestionat nevoia noastră de spectacol live, trăit umăr la umăr cu o întreagă sală la teatru sau la concert. Anxietatea a pus între paranteze călătoria ca model de consum cultural, viața s-a redus concentric în jurul punctului fix. Doar ecranul laptopului a rămas legătura intermediată cu lumea și, mai mult chiar, ne-a deschis rute spre noi spații culturale cu loc rezervat în loja de pe canapea. Inaccesibile spectatorului de rând înainte vreme, spectacolele și festivalurile online ne-au făcut să înțelegem că filmarea nu e doar o formă eficientă de arhivare și păstrare a memoriei teatrului, ci și o cale de a rămâne în legătură cu artiștii și de a susține meseriile dependente de contactul direct cu publicul, dincolo de valurile pandemiei. Pe parcursul anului vizionările online și-au dovedit limitele în interferență cu spațiul domestic. Suspendarea cotidianului prin prezența în sală și proximitatea artiștilor sunt caracteristicile spectacolui viu, primele sacrificate prin trecerea online. Da, teatrul online rămâne o călătorie culturală alternativă, dar fragilă în contextul condițiilor de locuire și perfectibilă de la un difuzor de spectacol online la altul. Streaming online sau înregistrare, cu bilet sau la liber, spectacolul transmis pe ecrane a devenit formulă omologată în anul pandemic prin care s-a globalizat accesul spectatorilor de oriunde la multiple formule de teatru. Ca orice pe lumea asta, fața și reversul teatrului online coexistă. Să păstrăm fața ca poartă spre noi spații culturale, să ne bucurăm, cât timp se poate, că reversul absenței contactului viu cu scena și cu artiștii e suspendat prin redeschiderea teatrelor și reluarea spectacolelor cu public.
Anul acesta FITS se diversifică, după anularea ediției de anul trecut. L-am urmărit fără întrerupere din 1996 și văd mutarea lui în luna august ca pe o revenire (decalată) la calendarul călătoriilor culturale estivale prilejuite de marile festivaluri. O întoarcere precaută, însă, pentru că incertitudinea rămâne starea generală sub care se desfășoară organizatorii de festivaluri, obligați să imagineze noi formule de securizare a evenimentelor. FITS s-a reîntors în săli și în oraș, dar a trasmis și online spectacole live sau înregistrate. A ajuns astfel, prin extensia online, la lărgirea audienței și a oferit o alternativă „consolatoare” celor ce nu au reușit să ajungă anul acesta la Sibiu. Vara trecută, la Cluj, TIFF s-a desfășurat în prima decadă a lui august într-o formulă restrânsă, doar în spații deschise, în piețe și curți interioare din oraș. A păstrat și anul acesta noul calendar pentru a beneficia de respiroul estival dintre valurile pandemice succesive. Odată cu deschiderea treptată a sălilor de spectacol, întâi cu 30%, apoi cu 50% și 75% din public, am învățat noi moduri de a fi împreună în jurul scenei: cu mască, controlul temperaturii și, în unele teatre și festivaluri, dovadă de vaccinare sau test. Nu, consumul cultural nu mai e același ca înainte, iar pe termen mediu, revenirea în săli e condiționată de imaginarea unei noi ecologii de funcționare a mediului cultural.
La începutul lunii septembrie începe Festivalul de Teatru Piatra Neamț (3-12 septembrie) reconfigurat, după pauza anului trecut, complet în aer liber. Tema ediției 2021, Postprezent redă într-o sintagmă efortul de racordare la condițiile flotante de desfășurare a festivalurilor, dar și o invitație la reflecție asupra viitorului teatrului de după pandemie. Călătorim în septembrie la Piatra Neamț pentru a participa la un festival regândit doar pentru spații deschise, ce pune în valoare clădiri și piețe din oraș, oferă publicului local o perspectivă schimbată asupra cotidianului urban și al relației teatrului cu comunitatea. Nouă, invitaților, festivalul ne relevă un Teatru dinamic, cu resurse de autentică creativitate, atent la realitățile prezentului. În program regăsim recenta premieră din luna iunie, Va urma. Pe planeta oglindă. Spectacolul conceput de Gianina Cărbunariu calchiază o formulă de divertisment muzical, camuflat într-un SF cu note politice. Într-un viitor nu foarte îndepărtat, extratereștrii ocupă teatrul, se arată în balconul și la ferestrele colorate ale clădirii pentru a ne oferi posibile versiuni ale vieții prin programele de guvernare ale președinților democratic aleși pe durata unei legislaturi de câteva minute. Extratereștrii sunt cool, costumele (post)disco îmbracă ființe din afara scalei evoluționiste darwiniene, și ne privesc cu îngăduința întâlnirii cu exemplarele osificate ale unei civilizații dezarticulate. Poate, tocmai această imagine a artiștilor ca extratereștri, capabili să ne ofere viziuni asupra unei vieți mai echitabile, e mesajul pe care trebuie să îl păstrăm din anul traversat cu atât de multă suferință. În rest, ne vom reîntoarce la teatru, vom călători, vom supraviețui pandemiei.
Oana Cristea Grigorescu
