Am descoperit un spațiu unde timpul ia o pauză de visare, lăsând neglijent clipele de capul lor. Intri, te faci mic cât să încapi în cercul cu pernuțe și parcă toată agitația de om mare și ocupat se sperie de atâtea râsete de copil. Niște ochișori cu fundițe roz te privesc încă iscoditor. Cântăresc cu neîncredere dacă poți fi lăsat în poveste. Însă tocmai atunci Zâna Poveștilor face cu mâinile un semn larg și parcă n-ai încotro, îți uiți fața serioasă. O bucurie veche te poartă înapoi spre copilărie. Ești în poveste. Ești copil.
Spațiul fermecat despre care vreau să vă povestesc se numește ”Seara cu povești”, fiind un proiect realizat de Marciana Moiș, împreună cu Librăria Habitus. Acolo totul începe cu un ”a fost odată” și o poveste, pregătită cu multă sârguință și inspirație de către Marciana. Însă povestea este doar un cadru care ne lasă loc pentru a descoperi resursele propriei imaginații. Copiii, dar și adulții sunt puși în situația de a continua sau a interveni asupra firului poveștii, uneori, prin desen, alteori, cu cântec sau dans și cine știe ce-i mai trece prin cap Marcianei, dar și invitaților ei speciali. Cei prezenți construiesc împreună o lume, care e de fiecare dată – nouă, caldă, veselă.
foto: Gabriela Cuzepan
Marciana – Zâna cu povești
Marciana are toate atributele pentru o zână adevărată. Are ținute de zână, are surprize prin buzunare, dar mai ales, știe limbajul copiilor. Este tot atentă la ochișorii copiilor, citindu-le bucuriile, dar mai ales, nemulțumirile, când se mai arată și acestea. Mi s-a părut că niciunde în lume, Marciana nu se simte mai în largul ei decât în mijlocul copiilor. Mare și mult este dragul Marcianei pentru copii. Și aceștia, simt și răspund cu aceeași tandrețe. Nu cred că mai este cazul să vă spun cu câte îmbrățisări se lasă fiecare Seară cu povești.
Și fiindcă începuturile ne strârnesc tot timpul curiozitatea, am întrebat-o pe Marciana despre povestea Serii cu povești.
”Păi, să vezi tu, proiectul Seara cu povești s-a născut din întâlnirea mea cu Vernon Foster, un indian nativ american din tribul Klamath/Modoc, unde poveștile sunt folosite și azi pentru a transmite cunoașterea strămoșilor tinerei generații. Poveștile au un limbaj universal, astfel că ar ajunge la noi și mesajele poveștilor din alte țări, din alte culturi, dar m-am gândit că poveștile noastre au cam fost date uitării, astfel că e un prilej bun de a scoate la lumină poveștile înțelepciunii românești, pentru o reconectare cu străbunii noștri.”
Marciana îmi mai spune că pregătește o poveste cam două săptămâni, printre celelalte activități din viața ei. Le alege, citindu-le întâi ca să simtă dacă sunt pe înțelesul copiilor, dacă sunt potrivite intenției sale pentru acea întâlnire: ”Cum le aleg? Citesc, citesc, citesc și mă opresc la una. Mhm… Îmi place ce transmite, e și dinamică (pentru copii), deci e numai bună”.
foto: Cornel Moșneag
Călătoria unui adult în lumea poveștilor
”Poveștile reflectă atât lumea interioară a copiilor cât și a adulților, pentru primii fiind un mijloc de explorare, de cunoaștere, iar adulții pot duce experiența mai departe, atât cât își dau voie să o facă și mă refer aici la rolul transformator al poveștilor”, îmi spune Marciana.
Însă vreau să aflu ce anume i-a adus la Seara cu povești chiar de la adulți. Un domn care a ezitat să se așeze în cerc, dar a râs mult, împreună cu noi, îmi spune că a venit, fiindcă i-au plăcut dintotdeauna poveștile. Încă de când i le spunea bunica, cu voce domoală și șoptită: ”Nu există vârstă pentru povești. Marciana reușește aici ceva foarte frumos. Ne așează lângă copii, în felul acesta, ascult altfel poveștile.”
”Eu vin cu băiețelul meu, fiindcă așa suntem împreună și fiecare se bucură în felul său. Eu de liniște, el de jocul de-a povestea.” Râde o mămică, luându-și de mână băiețelul, care tocmai ieșise din îmbrățișarea Marcianei.
foto: Gabriela Cuzepan
Ce povești au încăput în traista acestui sezon?
Prin martie, prima poveste a fost reaprinsă prin participarea lui Vernon Foster. ”Doar să le chemi, să dorești să facă parte din viața ta și poveștile își revarsă imediat darurile”, zice Marciana. Vernon Foster, împreună cu cei prezenți, a povestit, a cântat, așa cum a învățat de la strămoși.
La ”Povestea ceasului cu inimă”, scrisă de Vladimir Colin și spusă frumos de Zână, am luat și eu parte. Marciana ne-a întrebat îngrijorată cum să facem să aducem piticii din poveste înapoi. Toată lumea se frământa – care dorea să-i ia acasă și să-i țină într-un bol, care mai de care. Și când colo, un zâmbet cu bentiță ridică două degete și ne-a topit pe toți cu acel răspuns: ”Eu am piticii în inimă. Știu ce am de făcut pentru ei”.
Apoi, a urmat o călătorie plină de aventuri cu Făt-Frumos. Eroul s-a dezvăluit la finalul serii prin desen, spre marea bucurie a celor mici, dar și a celor mari. Și legende s-au cântat și s-au povestit. Legenda cucului, pasăre sacră, pasărea-nepasăre s-a dezvăluit prin cuvintele Zânei și muzica cântată de Andrada Grosu. Legendele Mărginimii Sibiului au fost spuse împreună cu domnul Ioan Părean, care a cules cele mai frumoase legende din Mărginime și le-a așezat iscusit într-o carte.
Săptămâna aceasta, cicul poveștilor din primul sezon se încheie tot cu cel care le-a aprins, cu Vernon Foster, într-un Dans al poveștilor, care să marcheze un cerc întreg, perfect, plin de emoții frumoase. Însă așa cum este în orice basm, Seara cu povești va mai fi și va mai dărui experiențe magice, însă toate acestea, după vacanța mare.
