Aproape 300 de opere de artă din colecția artistului David Bowie, vor fi expuse publicului pentru prima dată la sediul casei de licitații Sotheby’s, în Londra, pentru ca apoi, în luna noiembrie, să fie vândută în cadrul unei licitații organizate de aceeași companie.

Colecția cuprinde lucrări ale unor artiști ca Damien Hirst, Henry Moore sau Marcel Duchamp, potrivit editorilor de la bbc.com și este estimată la aproximativ 10 milioane de lire sterline.

Cele mai multe dintre operele de artă aparțin unor artiști britanici din secolul al XX-lea, printre acestea aflându-se și fotografii realizate de Stanley Spencer, Patrick Caulfield și Peter Lanyon.

Lucrare aparținând lui Damien Hirst, ”Beautiful, shattering, slashing, violent, pinky, hacking, sphincter painting”, 1995. Valoarea estimată: 250,000–350,000 lire sterline (Sursă foto: http://www.sothebys.com/)

”Colecția lui David Bowie oferă o perspectivă unică în lumea personală a unuia dintre cei mai creativi oameni din secolul 20”, a declarat pentru BBC președintele casei de licitații Sotheby’s, Oliver Barker.

Născut și crescut la Londra, David Bowie a inclus în colecția sa privată și opere semnate de veritabili ”cronicari” ai străzilor din capitala britanică, precum Leon Kossoff și Frank Auerbach.

În 1998, într-un interviu acordat cotidianului The New York Times, referindu-se la tablourile semnate de Frank Auerbach, cântărețul David Bowie a spus: ”Dumnezeule, da! Vreau ca muzica mea să sune la fel cum arată operele lui”.

David Bowie era fascinat și de peisajele din Marea Britanie și a colecționat opere ale unor peisagiști celebri, precum John Virtue. Șapte dintre lucrările monocrome ale acestui pictor fac parte din colecția lui David Bowie.

Cea mai valoroasă operă din colecția starului britanic este o pictură în graffiti semnată de Jean-Michel Basquiat, intitulată ”Air Power”, ce a fost estimată la un preț cuprins în intervalul 2,5 milioane – 3,5 milioane de lire sterline (2,9 milioane – 4,1 milioane de euro).

David Bowie a cumpărat acest tablou la un an după ce a jucat rolul mentorului lui Jean-Michel Basquiat, celebrul Andy Warhol, în filmul ”Basquiat” din 1996.

Jean-Michel Basquiat, ”Air Power”, 1984. Valoare estimată: 2,500,000–3,500,000 lire sterline (sursă: http://www.sothebys.com/).

Alături de cele 267 de tablouri, colecția lui David Bowie include alte 120 de obiecte de artă din secolul al XX-lea, în special sculpturi și obiecte de mobilier. Printre acestea se află și un cabinet stereo creat în anii 1960 de designerii italieni Achille și Pier Giacomo Castiglioni.

”Singurele lucruri pe care le cumpăr obsesiv, ca un dependent, sunt operele de artă”, dezvăluia David Bowie pentru BBC în 1999, însă publicul larg cunoaște puține lucruri despre pasiunile și calitatea sa de colecționar de artă.

Pier Giacomo și Achille Castiglioni, ”Brionvega Radiophonograph”, model no. RR 126, 1965. Valoare estimată: 800–1,200 lire sterline. (Sursă: http://www.sothebys.com/)

Celebrul cântăreț britanic nu cumpăra obiecte de artă în funcție de reputația artiștilor creatori sau de valoarea investițională a operelor, ci se baza exclusiv pe emoțiile și reacțiile pe care acele opere le generau în subconștientul lui.

Încasările ce vor fi obținute în urma licitației din luna noiembrie vor reveni familiei cântărețului. Membrii acesteia au spus că au decis să vândă colecția din cauza lipsei de spațiu, nu din cauza lipsei banilor.

Frank Auerbach, ”Head of Gerda Boehm”, 1965. Valoare estimată: 300,000–500,000 lire sterline. (Sursă: http://www.sothebys.com/)

David Bowie a fost cântăreț, compozitor și producător, câștigător a două premii Grammy. Albumele sale s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Activ pe parcursul a cinci decenii, frecvent reinventându-și stilul muzical și cochetând cu mai multe genuri, David Bowie a fost considerat de majoritatea criticilor muzicali un influent inovator, în special datorită lucrărilor sale din anii ’70. Cântărețul britanic s-a inspirat dintr-o vastă paletă de subiecte, în special din artă, filosofie și literatură.

Sursă: bbc.com

de Adela Cândea