Cu siguranță ați auzit de expresia „sindromul checklist”, mai ales când mergeți într-un oraș nou și vreți să-l explorați cât mai mult. Lista pe care v-ați făcut-o de acasă cuprinde muzeele pe care nu trebuie se le ratați, biserici, teatre, locuri unde e obligatoriu să îți faci poze, cafenele renumite, piețe sau galerii celebre. După ce toate au fost bifate, ori nu mai aveți timp și pentru străduțele lăturalnice, ori sunteți convinși că ați văzut tot ce e mai frumos din respectivul oraș. Ce-ați zice însă, dacă vi se propune să cunoașteți orașul prin ochii unui localnic?

Cum v-ați descurca dacă ați fi puși în situația de a vă prezenta voi orașul? De aici a plecat și ideea a doi tineri, care au creat o aplicație ce ajută turistul să exploreze orașul prin ochii unui localnic. Claudiu Petria și Alexandru Govoreanu au început să lucreze la „Questo”, anul trecut, după o călătorie în Italia, unde au fost sfătuiți de un localnic ce să viziteze, unde să mănânce pizza făcută de italieni, ce străduțe există, în afară de cele pe care le vizitează toată lumea. Acela a fost momentul de inspirație, care i-a pus la treabă și au început să gândească o aplicație ca să-i ajute pe oameni să descopere locuri ascunse, prin intuiție și joc. Pentru că ei locuiesc în București, primul traseu gândit a fost pentru capitală, însă, norocul a fost ca Alexandru să fie din Cisnădie, așa că Sibiul a fost al doilea traseu pe care l-au gândit. Alexandru ne-a povestit mai multe despre traseul din Sibiu și cum funcționează această aplicație.

„În Sibiu avem un traseu care se numește The seven towers of Sibiu. Nu vă spun de ce 7 towers, ci vă las să-l explorați. Ideea este că fiecare traseu are o temă. Dacă vă duc într-un quest de 7 towers, la un moment dat, poate o să întâlniți șapte turnuri, iar ele sunt legate printr-o poveste, au un secret. La fiecare loc pe care o să îl explorezi în Questo o să afli o legendă sau o poveste știută de un localnic, pe care nu o să o găsești pe internet. E ceva ce s-a transmis de la bunici”.

questo_sibiu_turn

Am încercat aplicația și am văzut că nu primești toate indicațiile, ci te pune să cauți indicii, să fii la fața locului si mai ales, să găsești răspunsul corect ca să poți trece la următoarea etapă.

Alexandru Govoreanu: Este un musai. Nu vrem să fie un GPS, în primul rând. Vrem să fie un joc de explorare. Și-atunci, oamenii trebuie să rezolve indicii, ca să treacă dintr-un loc în altul. Primești la start, primul indiciu. Trebuie să te gândești, să descoperi locul, să te miști. Niciun indiciu nu se descoperă dacă stai pe loc. Va trebui să parcurgi 10, 20, 100 de metri și după ce crezi că ai descoperit ceva, ne dai un răspuns, două, până nimerești, iar noi îți spunem imediat povestea locului respectiv și îți dăm următorul indiciu. Totul este gândit pe un traseu dinainte făcut, care este menit să te ducă printr-o experiență frumoasă în acel oraș.

Poți să ne spui câteva obiective din Sibiu pe care le-ați inclus în traseul vostru?

Alexandru Govoreanu: Pot să vă spun că nu vă plimbă prin centrul orașului. Vă duce pe cărările, hai să le spunem scurtăturile, pe care numai localnicii le știu și prin locurile unde ei se retrag când tot orașul este plin de turiști și nu au unde să mănânce, de exemplu. Ei acolo se duc seara și stau.

Aplicația e gândită pentru două tipuri de utilizatori?

Questo nu s-ar putea dezvolta dacă nu ar avea în spate o comunitate foarte puternică de localnici din toată lumea. Ce înseamnă asta? Noi vom avea, pe de o parte, utilizatorii care vor explora prin Questo, prin cele două moduri, Challenge și Explore și vom avea localnicii care, cu ajutorul Questo vor putea adăuga locații care le sunt lor dragi, fie că este o biserică, o fântână, un parc, ceva anume și alături de această locație, ei spun și o poveste. Ei bine, pe măsură ce ei tot adaugă conținut în Questo, prin aplicația care va fi dedicată lor și prin site-ul nostru, ei vor dobândi puncte care le vor permite să susțină pe viitor cauze pentru orașul lor. Să spunem că cineva va deveni, la un moment dat, primarul orașului Sibiu în Questo. Când va ajunge primarul orașului Sibiu în Questo, el va putea susține o cauză pentru Sibiu. Va putea să zică „vreau să renovez o anumită casă istorică ce îmi este dragă mie”. Crește awareness pentru ea în Questo și poate începe să adune fonduri de la turiști, de la sponsori, prin intermediul Questo și așa mai departe.

pasaj casa cariatide

În ce stadiu sunteți acum cu aplicația?

Alexandru Govoreanu: Aplicația este însă în faza de teste. Cel mai probabil la 1 august va fi în store. Am testat-o cu peste 100 de grupuri, în momentul de față, și în Sibiu și în București. O îmbunătățim constant și sperăm să îi dăm drumul cât mai repede.

Aveți și alte orașe pe care vreți să le adăugați pe parcurs?

Alexandru Govoreanu: Acum, în Questo, este Sibiu și București. E gata traseul pentru Brașov, Craiova și Cisnădioara. Lucrăm de asemenea, la traseul pentru  Stuttgart, Iași și Cluj. O să pornim din România dar, în același timp, ne ducem foarte mult și în exterior. Ne folosim de cunoștințe, de prieteni și așa mai departe. Foarte important de menționat este că fiecare traseu, fiecare Quest va putea fi creat doar de un localnic. Doar el poate adăuga indicii, biserici și așa mai departe. Dacă nu, nu.

Questo_cisnadioara

Care ați vrea să fie mesajul atunci când o persoană aude de această aplicație?

Alexandru Govoreanu: Explorare. Vrem să ajutăm oamenii să exploreze și să exploreze prin ochii unui localnic. Când ne-am apucat noi să lucrăm la Questo, la asta ne-am gândit. Să îl facem pe John, de exemplu, din New York, să vadă Barcelona prin ochii lui John dacă ar fi trăit în Barcelona. Să îl ajutăm să exploreze orașul acela așa cum ar vrea el, pe gustul lui și să simtă orașul cum i-ar plăcea lui cel mai mult. Nu doar să bifeze niște locuri de vizitat.

Cum vă gândiți să promovați aplicația?

Alexandru Govoreanu: Aplicația sperăm să fie promovată cel mai mult de oamenii care o folosesc. Și am văzut că asta se întâmplă acum, în momentul de testare. Oamenii sunt foarte mulțumiți și o recomandă. Iar mai apoi, o să ne folosim de site și alte instrumente care sunt folosite online.

Unde pot găsi oamenii mai multe informații?

Alexandru Govoreanu: În momentul de față, pe pagina noastră de Facebook,  unde oamenii ne pot și scrie, iar noi le putem trimite linkul și înainte de 1 august, pentru cei care sunt nerăbdători să vadă cum vor descoperi orașul lor, datorită acestei aplicații.