de Anca Mureșan

Toamna aduce pe micile ecrane un nou serial românesc. Se numește Bani negri (pentru zile albe) și este o producție HBO Europe, semnată de Daniel Sandu. El s-a impus în cinematografia de la noi în anul 2017, cînd debutul său în lungmetraj, Un pas în urma serafimilor, a cîștigat cele mai importante premii ale industriei românești de film.

Primele două episoade, din cele șase în total, au fost difuzate în premieră în cadrul TIFF.19. Atunci, cu cîteva ore înainte de premieră, am stat de vorbă cu regizorul Daniel Sandu, pe care l-am rugat pentru început să ne explice de ce a inversat paradigma și a modificat proverbul potrivit căruia omul prevăzător pune deoparte bani albi pentru zile negre.

Am inversat paradigma în titlu pentru că am inversat paradigma în întreg serialul. În principiu, povestea este despre doi oameni care, în glumă, se laudă că vor sparge o mașină a băncii și după aceea descoperă că toți oamenii din jur iau gluma în serios și ajung chiar să îi forțeze să dea spargerea. Iar ei sunt singurii care de fapt fac eforturi să nu dea spargerea. Cumva, am vrut să facem o interpretare ușor parodică a filmului Lovitura italiană: precizia și profesionalismul cu care se realizează un jaf să fie reinterpretate în zona balcanică, și anume imprecizia și lipsa de profesionalism care sunt specifice acestei zone și care nasc situații comice.

Un fel de Dorel al jafurilor?

Daniel Sandu: Un fel de Dorel al jafurilor, dar nu bazat pe prostie, ci un Dorel care se împiedică în propriile valori morale. Serialul e o dramă-comedie, căci la un moment dat lucrurile devin serioase. Încercăm să sondăm ce se întîmplă atunci cînd tu încerci să îți păstrezi valorile morale, cum ar fi de exemplu faptul că nu vrei să furi și să pui mîna pe niște bani sub formă de corupție. Cum reușești să eviți asta? Publicul va descoperi că este destul de greu. Comedia este un strat de suprafață doar, este ca un ambalaj, și pe parcursul mini-seriei ne-am propus să schimbăm genul: începem cu comedie și încet, încet se transformă în dramă. Spectatorii care la început au rîs vor sfîrși prin a plînge. Toate aceste schimbări de situație au dus și către titlul pe care l-am ales: Bani negri (pentru zile albe) față de celebrul proverb „bani albi pentru zile negre”.

Nu este pentru prima dată cînd lucrați la un serial, ați lucrat pentru producția TV La bloc și sînteți co-scenaristul unei alte producții HBO, Hackerville. Cum ați făcut trecerea de la film la serial, ce limitări presupune munca la un serial sau, din contră, ce deschideri oferă?

Daniel Sandu: În primul rînd volumul de muncă este cel puțin triplu. Prin urmare volumul de decizii într-un timp relativ scurt este atît de mare încît duce în principal la epuizarea energiei, nu neapărat a creativității. Acesta a fost primul prag pe care l-am resimțit atunci cînd am schimbat modul de a povesti, și anume de la film de cinema la mini-serie de televiziune. În același timp, înveți mecanisme diferite de a produce un film pentru că aproape toate elementele sînt gîndite și modificate în funcție de așteptări și de publicul țintă. De cele mai multe ori, publicul țintă diferă de la un lungmetraj la un serial și atunci toate lucrurile astea trebuie gîndite în avans, mai ales dacă vrei să faci o poveste care să aibă un anume grad de spectaculozitate atît vizuală, cît și emoțională. Este mult mai complicat să faci o mini-serie decît un lungmetraj, cel puțin așa a fost pentru mine.

În prezent, publicul a început să guste foarte mult serialele pentru că și acestea au devenit tot mai bune. Ne putem uita episod după episod și sezon după sezon și să nu ne plictisim, să ne țină povestea.

Daniel Sandu: E adevărat. Însă există totuși o diferență între ceea ce noi definim ca seriale și mini-serii. În ziua de azi, serialele nu mai sînt ce erau acum 20-30 de ani, acele foiletoane cu multe episoade. Acum, mini-seriile sînt niște seriale mai scurte și ele de fapt s-au transformat astfel pentru că s-a modificat modul de consum. Spectatorii sînt din ce în ce mai ocupați și au din ce în ce mai puțin timp liber pentru a-l acorda entertaining-ului; mulți dintre ei văd și lungmetraje segmentat, adică azi o oră, mîine o oră. Și-atunci producătorii au înțeles că publicul are nevoie de „pastile” de entertainment, mult mai scurte. Ideea e ca publicul să își dorească să revadă acele personaje și mîine, și peste două săptămîni și să se obișnuiască cu acel univers pe care tu îl propui. Ba mai mult, este avantajos din punct de vedere financiar, deoarece la un film de lungmetraj producătorul depune toate eforturile pentru o experiență de două ore, ori în momentul în care împingi experiența pe șase episoade sau pe zece episoade tu împarți acei bani: decorurile și costumele sînt aproximativ aceleași, actorii sînt aceiași și atunci împarți bugetele pe episoade. Noi, cînd gîndim o mini-serie, o gîndim ca pe un film împărțit în niște capitole.

Deci Bani negri (pentru zile albe) este o mini-serie, dacă e să folosim terminologia corectă. Cîte episoade are, 6, 8 sau 10?

Daniel Sandu: Da, este o mini-serie de 6 episoade a cîte aproximativ 50 de minute fiecare, dar fiecare episod este ca o zale dintr-o structură. În momentul în care sari un episod îți ”sare” și povestea, așa cum sare acul de la pick-up. Spectatorul va fi cumva forțat să vadă fiecare episod ca să vadă cum curge povestea.

Ar fi inutil să vă întreb dacă va exista și un sezon 2?

Daniel Sandu: Nu e inutil. Finalul e deschis, oferă o oportunitate pentru un sezon doi, dar în același timp nu garantează o continuare, căci fiecare personaj pleacă din punctul A și ajunge în punctul B, adică își închide povestea. Însă de acolo poți decide dacă să plece și în punctul C. Sînt detalii pe care nu le-am discutat încă. Ne-am concentrat pe ideea că, dacă rămîne așa, un singur sezon, povestea să fie întreagă și experiența pentru spectator una completă.

Cît și unde ați filmat?

Daniel Sandu: Am filmat aproximativ 70 de zile, mare parte din filmări le-am făcut la Piatra Neamț, întîmplător orașul meu natal. O altă parte din filmări sînt la Onești, cîteva la București și cîteva la Viena.

Ați luat cu dumneavoastră în această mini-serie pe unul din actorii din Un pas în urma serafimilor, pe Cristian Bota, iar în distribuție îi mai regăsim pe Alexandru Papadopol sau pe Medeea Marinescu.

Daniel Sandu: Alexandru Papadopol și Cristian Bota joacă personajele principale, ei reprezintă nucleul poveștii care este completat de Medeea Marinescu, apoi Gavril Pătru și Valeriu Andriuță. Ei trei reprezintă, dacă vrem să le spunem așa, niște stîlpi ai societății: unul e legea, poliția, altul reprezintă zona interlopă și celălalt zona bancară. Povestea se-ntîmplă într-o comunitate mică, un orășel nenumit, nedefinit, care poate fi reprezentativ pentru oricare orășel din România. Un loc în care toată lumea cunoaște pe toată lumea și oamenii se întîlnesc la tot felul de intersecții de decizii și de valori și intră în conflicte, unii cu intenții bune, alții cu intenții rele. Noi sîntem foarte mîndri de ce am reușit să realizăm și sperăm ca și publicul să fie încîntat de ce o să vadă.

Așadar un jaf într-o poveste cu puternice accente autohtone, est-europene. Să ne așteptăm oare la un fel de Casa de papel balcanic?

Daniel Sandu: Nu chiar. Multă lume are tendința să creadă că proiectul nostru este ca o replică la acel serial. Singura legătură este că e vorba despre niște personaje care încearcă să spargă o bancă. Dar acest miez se regăsește în multe filme, de multe decenii, înainte de Casa de papel. În schimb, ce ne-am propus noi să facem diferit în acest serial a fost să luăm toate clișeele din filmele străine cu care am fost obișnuiți și să le răsturnăm unul cîte unul, să nu facem ce s-a mai făcut înainte. Nu am vrut cu nici un chip să imităm niște mecanisme de povestire pe care alții le-au parcurs și testat deja cu mult succes; asta a fost partea cea mai frumoasă a lucrurilor în acest serial, să luăm aceste elemente ale filmelor de gen și să le testăm la un mod mult mai realist. Ca să vă dau un exemplu: dacă niște oameni în România, fără experiență în a da spargeri, sînt puși să execute o astfel de operațiune, de unde obțin bunăoară arme pentru a-și pune planul în aplicare? Este practic foarte complicat. Unde te duci să faci rost de planuri pentru a întinde o cursă unei bănci? Sau ce se întîmplă după ce dai spargerea și te trezești cu o sumă uriașă? Unde ascunzi în ziua de azi un metru cub de bani?

Sub saltea, că așa face românul, pune bani la saltea. E drept că ar trebui să fie o saltea foarte înaltă… Sînteți consumator de seriale, domnule Daniel Sandu?

Daniel Sandu: Da, dar nu unul avid. Sînt, zic eu, un consumator normal. Văd cel puțin o dată la două zile un episod dintr-un serial. Am perioade în care văd cîte două-trei episoade într-o zi și perioade în care nu văd nimic cu zilele. În funcție de timp și de starea de spirit.

Vindeți-mi niște ponturi, spuneți-mi cîteva seriale care v-au plăcut mult în ultima vreme și la care ar merita să mă uit.

Daniel Sandu: Succession/Succesiunea merită văzut. Apoi The loudest voice/Cea mai puternică voce, bazat pe fapte reale, cu Russell Crowe care face un rol excepțional. Preferatul meu, și zic eu, cel mai bun serial al anului trecut, Watchmen/Cei ce veghează. Nu prea sînt fan al filmelor cu super-eroi, dar acest serial este mult mai profund și mai mult despre umanitate decît despre super-umanitate. Felul în care e construit ca poveste atinge un nivel de arhitectură scenaristică și oferă spectatorului o experiență filmică grozavă.

(Interviu acordat de regizorul Daniel Sandu pentru radio Cluj)

*articolul face parte din ediția tipărită Capital Cultural nr. 24.