Cristina Bobe lucrează în domeniul artei vizuale. Este cunoscută pentru fotografiile sale din domeniul medical. Deține Artera, un spațiu multidisciplinar creat pentru a explora conexiunile dintre artă și medicină prin expoziții, conferințe, proiecții de film. Pe lângă asta, propune sau se alătură adeseori ideilor nemaivăzute în domeniul artei contemporane/ conceptuale. De data aceasta a propus o temă nemaiîntâlnită în sălile clasice de concerte – un concert în întuneric după partituri ale lui Johann Sebastian Bach.
Concertul va avea loc vineri, 20 decembrie 2019, la Filarmonica de Stat Sibiu, iar partiturile vor fi interpretate de violonistul Valentin Șerban. Bach Unseen a pornit de la o idee simplă: Muzica se aude, nu se vede. Astfel spectatorii sunt invitați să petreacă o seară muzicală, alături de alți oameni pe care nu îi văd, într-un ambient meditativ, deconectat de tehnologie. Muzica este amplificată de întuneric, iar între violonist și public rămâne o singură conexiune, personală și puternică: sunetul. Bach Unseen este singurul concert de muzică clasică în întuneric din România, iar Cristina Bobe îl consideră un bun prilej de introspecţie.
Am vrut să aflăm mai multe despre acest concept înainte să îl testăm pe pielea noastră și am rugat-o pe Cristina să ne povestească cum a apărut acest proiect. Iată ce ne-a dezvăluit în fugă, chiar înainte de a porni spre Sibiu.
Tu ești artist vizual – povestește-ne despre conceptul concertului Bach Unseen în legătură cu arta vizuală. Însăși ideea pe care o propui tu este un fel de artă.
Cristina Bobe: E prima dată când sunt întrebată lucrul acesta și mă bucură. Ca artist, mă exprim prin mijloacele artelor vizuale, deci la baza tuturor proiectelor pe care le-am făcut până acum stă lumina, ea dă conturul gândurilor mele manifestate într-o formă vizibilă pentru toată lumea. Cel mai mult folosesc fotografia și de-aceea tocmai această formă de artă este și cea pe care încerc să o înțeleg mai mult. M-am întrebat ce stă în spatele unei imagini pe care o putem ține în mână, de exemplu? Înainte ca o fotografie să fie decupată din realitate printr-o încadrare și o apăsare de buton, ea există mai întâi în mintea fotografului. Însă noi, cu toții, privim aceeași lume, aceeași realitate și totuși doi oameni nu văd exact același lucru, iar doi fotografi nu fac aceeași fotografie. Fiecare dintre noi aduce cu sine o amprentă personală, o istorie personală pe care o proiectează peste realitate și în funcție de ceea ce a trăit până acum, observă cu precădere doar anumite lucruri din ceea ce există în jur sau doar o interpretare anume. Eu mi-am dorit ca tocmai această interpretare să fie investigată un pic de fiecare persoană care participă la concert.
Prin proiectul „Bach Unseen” am schimbat complet paradigma și am intenționat să împing vizualizarea dintr-o sferă concretă sau din realitate, către o zonă mai abstractă sau poate chiar cea mai abstractă: imaginația. Prin absența luminii, nu am suprimat imaginea. Rămâne în continuare imaginea mentală, cea dinaintea oricărei fotografii, să spunem. În proiectul acesta nu am mai ținut atât de mult să fac cunoscute gândurile mele printr-un contur vizual, dar să conduc publicul și să creez un context în care fiecare să-și clarifice mai bine propriile imagini. Din motivul acesta, pot spune că e o formă de artă participativă. La nivel personal, proiectele care ies din mine mă ajută să mă cunosc și să mă înțeleg mai bine. Sunt o fire introspectivă și folosesc arta ca o formă de autoexplorare.
Cum a pornit acest proiect – care a fost parcursul acestuia de la dorință la idee și apoi la implementare?
Cristina Bobe: Proiectul este rezultatul întâlnirii cu violonistul Valentin Șerban și a apărut din dorința de a lucra împreună. Un prieten comun ne-a pus în legătură, pentru că Valentin era un violonist în căutarea unui spațiu pentru un concert, iar eu eram un deținător de spațiu în căutare de artiști cu care să dezvolt proiecte culturale. Spațiul meu, galeria Artera, avea un profil de nișă, mai precis conexiunea dintre arte și medicină. Așadar, ne trebuia un concept de eveniment care să se muleze pe specificul acesta. Printre ideile vehiculate de noi era și un concert în care am fi utilizat căști neuronale, însă implicațiile lui logistice și financiare ne depășeau cu mult, deci era mai indicat să ne orientăm către ceva cu valență medicală sau terapeutică, care să implice minimul de resurse posibil. Într-un final, am găsit. Ce altceva putea fi mai lipsit de resurse decât însuși întunericul? Era beznă în galerie când mă gândeam la problema aceasta, iar în secunda următoare i-am scris lui Valentin și l-am întrebat cât de stupid i s-ar părea un astfel de concert. Spre marea mea surprindere, propunerea a fost primită imediat, iar cu timpul am descoperit tot mai mult ce bogăție de semnificații se ascunde într-o idee atât de simplă.
Cum a mers colaborarea cu Valentin Şerban? Ați ales intenționat partiturile lui Bach pentru acest concert – concept?
Cristina Bobe: Nu este deloc puțin să ai cu cine implementa o idee oricât de ciudată. Sunt o fire mai reflexivă și mintea îmi e traversată de foarte multe idei, dar de cele mai multe ori rămân cunoscute doar de mine sau sfârșesc cel mult notate pe o hârtie. Asta m-a și bucurat cel mai mult în colaborarea cu Valentin, faptul că m-am putut exprima liber și că împărtășim aceeași formă de curaj pentru ceva ce nimeni altcineva nu a mai încercat la noi în țară, cel puțin. Bucuria este cu atât mai mare cu cât știu că această idee unică de concert prinde viață cu ajutorul unuia dintre cei mai buni tineri violoniști români. El a ales repertoriul pentru concert și știu că va cânta ceea ce îl provoacă acum cel mai mult. Lucrările alese sunt dintre cele mai dificile pentru vioară solo, iar el le va interpreta exclusiv din memorie și fără să vadă instrumentul în timp ce cântă.
De ce ați ales să realizați evenimentul în Sibiu? Voi locuiți amândoi în București.
Cristina Bobe: Printr-o întâmplare fericită. Cristian Lupeș, noul director al Filarmonicii de Stat Sibiu, a fost prezent la unul dintre primele noastre concerte în întuneric, la Artera, iar câteva luni mai târziu ne-a invitat cu acest proiect la Sibiu. Este de altfel și prima persoană care ne-a acordat un vot de încredere dintr-un rol de conducere a unei instituții cu profil muzical. Îi suntem foarte recunoscători.
La Artera, în București au deja loc din 2018 astfel de evenimente sub titlul Concert cu ochii larg închiși. Cum reacționează spectatorii?
Cristina Bobe: Mi-am dat seama că acest concert amplifică stările pe care le purtăm în noi. Am simțit asta atât în ceea ce mă privește, cât și în rândul celor care ni se alătură în experiment. Sunt persoane care folosesc concertul nostru pentru a plânge sau pentru a se descărca. Cine nu e măcinat de prea multe angoase și are mai multă liniște reușește chiar să și mediteze. Pentru cine are frică de întuneric, muzica este un însoțitor foarte bun în încercarea de a o depăși. Melomanii sunt impresionați de dificultatea tehnică a interpretării lui Valentin și de faptul că este o performanță să cânte în întuneric. Percepția diferă foarte mult atât de la om, la om, cât și de la un spațiu la altul, iar până acum am abordat doar spații neconvenționale, cum ar fi galerii de artă, câteva biserici fortificate, o șură dintr-un sat izolat, un spital de psihiatrie, un ansamblu minier (Petrila). Ne-am dorit să producem câte o mică schimbare în fiecare loc prin care trecem și sper că am reușit. De exemplu, concertul nostru a adus la viață o veche biserică reformată, pentru care nu mai există enoriași în sat, dar care s-a dovedit că poate fi un excelent spațiu pentru evenimente culturale, iar după concertul nostru comunitatea locală părea entuziasmată și animată de idei pentru evenimente viitoare.
La alte concerte au fost și persoane care nu mai auziseră niciodată muzică clasică live, cum a fost cazul în satul Peșteana sau la Spitalul de Psihiatrie de la Căpâlnaș. În unele biserici, fiindcă spațiul permitea, câteva persoane s-au întins pe băncuțe și s-au așezat într-o poziție confortabilă pentru visat. Într-o șură din satul Șomartin, Valentin a cântat desculț, de pe un covor persan, care era așezat direct pe pământ. Tot acolo am avut în public și un cățel. La Roșia Montană a fost pentru prima dată când concertul a început chiar cu o rugăciune inițiată de pastorul Bisericii Unitariene, care ne-a și găzduit evenimentul. La spitalul de psihiatrie a fost o pacientă care a simțit nevoia să danseze și a avut libertatea de a face asta. Sunt foarte multe exemple de manifestări libere ale oamenilor din public în timpul unui astfel de concert și nu poate decât să ne bucure, fiindcă asta ne-am și dorit să se întâmple.
Cum va fi concertul pentru publicul sibian? Evenimentul este sold-out de câteva săptămâni bune. Ce va experimenta publicul sibian?
Cristina Bobe: Suntem extrem de curioși să aflăm și noi, mai cu seamă că este primul concert pe întuneric, care are loc într-o filarmonică, după acest turneu prin spații neconvenționale. E limpede că aici atmosfera va fi una mult mai formală. Nu vom mai avea acele băncuțe pe care oamenii se pot întinde sau scaunele aranjate sub forma unui labirint, așa cum le-am pregătit în unele spații în care am ținut concertul. Sper ca ceva din libertatea de a experimenta muzica în stare pură să se păstreze și în cadrul formal al unei filarmonici.
