Dacă vă este dor de o incursiune în trecut și sunteți curioși cum a trăit baronul Samuel von Brukenthal și familia sa, la Palatul din Piața Mare au fost amenajate mai multe încăperi destinate baronului și invitaților săi. Atmosfera specifică secolului XVIII a fost recreată la etajul I, aripa de nord, cu ajutorul a 25 de piese de mobilier, 59 de lucrări de pictură europeană și alte 14 obiecte cu importanță decorativă sau documentară.
Proiectul l-am gândit în felul următor: avem salonul de muzică, salonul domnilor, cel al doamnelor, pe lateral se dezvoltă apartamentul lui Samuel, cel al Sophiei și restul încăperilor de la jumatătea aripilor de nord și sud sunt camere tematice, ne spune Dana Hrib, directorul general adjunct al muzeului. Din 7 iulie, a fost redeschis spre vizitare sectorul expozițional din aripa de nord care cuprinde camera de lucru a baronului Brukenthal, biroul secretarului, dormitorul baronului, două camere tematice cu scene de luptă și un salon care găzduiește portrete de familie.
Regăsim aici portretele familiei von Brukenthal începând de la baron, soția sa, fratele său, nepoții săi și până la ultimul moștenitor unic cu care s-a și încheiat linia masculină. Avem un portret a lui Samuel Von Brukenthal din perioada în care era guvernator, apoi un portret al fratelui baronului și al soției acestuia. De asemenea, putem vedea două portrete ale fiilor fratelui său, respectiv nepoții baronului. Avem și portretul lui Hermann Brukenthal, ultimul reprezentat pe linie masculină a familiei, povestește Alexandru Sonoc, șeful Galeriilor de Artă ale Palatului Brukenthal.
Piesele de mobilier din dormitor au fost aranjate într-un mod care să redea cât mai bine autenticitatea acelor vremuri. Din ce se știe, dormitorul ar fi avut o fereastră și ieșire la balcon, iar de acest lucru s-a ținut cont și acum. Am încercat să reproducem o anumită atmosferă, am încercat să le aranjăm în așa fel încât să se lege una de cealaltă ca stil. Patul a fost restaurat special pentru această expozitie, este un pat mai rar întâlnit în Transilvania. Am adus și o serie de sculpturi în această aripă, trei sunt expuse pentru prima dată în expoziția permanentă și avem și alte piese aduse de la Muzeul de Istorie pentru a completa întreg spațiul expozițional, ne spune Adrian Luca, muzeograf.
În cele două încăperi tematice, vor putea fi văzute lucrări de pictură din secolele XVII și XIX, care înfățișează portrete de comandanți, monarhi, scene de luptă din perioada respectivă, iar în expoziție mai pot fi admirate patru ceasuri cu pendul. Cele mai multe dintre lucrările prezente aici, au suferit de-a lungul timpului operațiuni mai mici sau mai ample de restaurare. Ceasurile sunt un element nou, în expoziție avem patru ceasuri dintr-un număr de 13 pendule care au fost restaurate. Acestea sunt funcționale cu mențiunea că ele depind foarte mult de verticalitatea pereților și atunci mai trebuie reglate puțin, spune Andrei Popa, restaurator. O parte dintre exponate au mai fost arătate publicului în rare ocazii, cu prilejul expozițiilor temporare. Totodată, urmează să mai fie introduce o serie de piese care, momentan se află în proces de restaurare.
Expoziția permanentă din aripa de nord a Palatului face parte din proiectul Bicentenar 2017. În pregătirea celebrării acestui mare eveniment, în Palatul Brukenthal la etajul I, au loc o serie de lucrări de reamenajare expoziţională cu desfăşurare de lungă durată, apreciate a se încheia în vara anului viitor. Desfăşurarea procesului de amenajare se face prin închiderea parţială a circuitului de vizitare, astfel încât primirea vizitatorilor să fie în continuare posibilă.

