De vorbă cu violoncelistul Makcim Samodaiev Fernandez

de Oana Grigoraș

Sunt puțini sibieni care să nu fi auzit, cel puțin în treacăt, de Makcim Samodaiev Fernandez, violoncelistul de origine cubaneză care, împreună cu soția sa, pianista Monica Florescu, a revitalizat scena muzicii camerale din Sibiu prin stagiunea „Florescu – Fernandez & Friends” și prin activitatea sa din cadrul Filarmonicii. Un om deosebit de cald și cu o carismă contagioasă. 

În perioada izolării, Makcim și soția sa au fost printre primii artiști care au susținut concerte live în mediul online, experiență despre care am povestit. Iar discuția ne-a purtat către viitoare proiecte, dar și către schimbările care au venit și pentru artiști, odată cu pandemia.

© Rareș Helici

Împreună cu soția dvs, pianista Monica Florescu, ați fondat stagiunea „Florescu – Fernandez & Friends” care se bucură de un real succes în rândul sibienilor. Cum a luat naștere acest proiect? Care a fost motivația din spatele ideii?

Makcim Samodaiev Fernandez: Pentru mine, muzica de cameră a fost, dintotdeauna, o pasiune și chiar așa am cunoscut-o pe Monica, acum 20 de ani. Când ne-am mutat în Sibiu, am fost oripilat să aflu că nu exista o stagiune camerală de sine stătătoare, mai ales în acest oraș cu o istorie muzicală atât de bogată – Societatea Muzicală din Sibiu, de pildă, este printre primele din Europa, înființată în 1839. Mi-am zis mie, în acel moment, că un oraș cu 200 de ani de tradiție muzicală trebuie să aibă un interes pentru genul cameral, iar acest gând a fost catalizatorului proiectului nostru pe care l-am finanțat aproape doi ani din bugetul propriu. La început, sibienii ne priveau cu oarecare neîncredere, dar treptat publicul s-a format, iar acum, la patru ani de la începutul primei stagiuni, avem sala mereu plină fară a fi nevoie de multă publicitate din partea noastră. Au existat, totodată, și două momente esențiale care ne-au confirmat importanța proiectului „Florescu – Fernandez & Friends”.

Primul a avut loc în urmă cu doi ani când Benjamin Josza, directorul executiv al Forumului German, după ce a asistat la concertul nostru din Sala Oglinzilor a achiziționat un pian nou, dat fiind că cel pe care îl foloseam în sală avea aproximativ 100 de ani. Atunci ne-am dat seama că tot ce am investit, energia, timpul și resursele proprii, au contribuit, într-o manieră concretă, la evoluția muzicală a orașului, pentru că, la urma urmei, noi, artiștii, suntem niște pasageri, dar acel pian va dăinui și va fi un dar pentru generațiile viitoare.

Cel de-al doilea moment a avut loc în această primăvara când s-a instituit starea de urgență. Primul nostru gând, la aflarea veștii, a fost că societatea are nevoie de noi și trebuie să facem ceva. Într-un mod providențial, m-a sunat Ionut Vișan de la Livestream România și mi-a propus să facem pro bono o serie de opt concerte, unul pe săptămână, în regim live stream, concerte care au avut o reverberație neașteptat de plăcută în rândul publicului. Când ieșeam la plimbare cu cei doi câini, mă întâlneam cu oameni pe stradă care ne mulțumeau și ne felicitau.

© Rareș Helici

Cum a fost experiența de a cânta într-o sală fără spectatori?
Makcim Samodaiev Fernandez: Pentru noi a fost o descoperire, a trebuit să învățăm să cântăm cu o cameră și un microfon în față. Acum că am terminat acest proces, ne-am dat seama că, de fapt, e greu, însă, în acel moment, nu am realizat.

Veti continua să susțineți concerte online în viitor?

Makcim Samodaiev Fernandez: Este un experiment interesant, însă implică un efort financiar consistent. O bună idee ar fi îmbinarea analogului și digitalului, să oferim concerte transmise live și celor ce nu pot fi prezenți în sala. Această initiativă depinde foarte mult de resursele financiare pe care le-am putea atrage, prin primărie și sponsorizări, pentru că nu este suficient doar să transmitem concertul, ci să îl transmitem bine, într-un mod profesionist. Pentru asta e nevoie de o persoană care să se ocupe de sunet, e nevoie de o persoană care să se ocupe de imagine, astfel echipa crește, iar aparatura este scumpă. Dar, daca vom reuși să acoperim costurile, vom continua. 

În contextul clasic al concertelor, primeați feedback-ul direct al publicului, simțeați energia auditorilor, însă în mediul online acest lucru nu este posibil. Ați simțit susținerea publicului în această perioadă? Mă refer aici și la aspectul pecuniar pentru că stiu că ați derulat o campanie de donații.

Makcim Samodaiev Fernandez: Sunt două lucruri diferite. Una este susținerea financiară, alta este susținerea emoțională. Am avut multă susținere emoțională prin mesaje, telefoane, pe stradă, însă am avut parte de mai mult sprijin financiar din străinătate. Nu este un reproș. În România nu există o cultură de a susține artistul și nu este de învinuit nimeni, e o caracteristică a societății. Spre exemplu, în societatea americană totul este subvenționat de fonduri private. În această perioadă, MET este închis, iar artiștii nu primesc nimic. În România, arta este susținută, de cele mai multe ori, de stat, un lucru foarte bun pentru artist, dar care absolvă publicul de responsabilitate. Intervine aici și discuția despre gratuitatea culturii. Dacă privim arta ca parte a industriei culturale, atunci ea se supune acelorași reguli ale economiei de piață. Trebuie să fie plătită și trebuie să facă profit. Însă dacă privești cultura ca instrument în evoluția societală, atunci ea trebuie să fie gratuită. Există avantaje și dezavantaje în ambele situații. Avantajul culturii ca industrie este că devine foarte performantă, însă sacrifică valoarea artistică pentru profit. Pe de cealaltă parte, dacă arta are un sprijin financiar, poate stagna, motivația autodepășirii riscă să dispară. Nu există o rețetă, pentru fiecare stat este diferit, în fiecare loc trebuie să te adaptezi la cerințele și obișnuințele sociale.

Credeți că scena muzicii clasice va suferi o metamorfoză după această perioadă de restricții, considerând că oamenii vor fi probabil mai reticenți în a merge într-o sală de spectacol, sau poate au devenit obișnuiți să consume cultură în mediul online?

Makcim Samodaiev Fernandez: Eu nu cred că vor fi schimbări majore și dovada sunt terasele. Toată lumea a năvălit la terase, fară a-și mai pune problema contaminării. Omul este un animal al obiceiului. Problema este acum. Sunt mulți cei afectați, nu doar artiștii, ci sute de mii de oameni din industria culturală care au rămas fară un venit. Privind obișnuița de a transmite online produsele artistice…este practic și, momentan, suntem nevoiți să o facem, dar noi, oamenii, avem nevoie de contactul uman…dacă nu, înseamnă că ne-am trezit într-o distopie a lui Orwell. Cred, în același timp, că va avea loc o evoluție a actului cultural. Se vor caută mai multe spații neconvenționale de a face concerte, hale părăsite fiind un exemplu, sau se vor explora opțiuni logistice. De pildă, eu, acum, caut informații despre scenele mobile, rulote sau piane care sunt mai ușor de transportat. Cred că a venit momentul să fim inventivi. 

Revenind la un plan mai personal, cum v-ați petrecut perioada de izolare…a fost un răstimp de stimulare creativă, de relaxare?

Makcim Samodaiev Fernandez: Noi am petrecut foarte bine, ne-am amintit de perioada în care eram freelanceri și puteam petrece toată ziua cu copii, cântând, repetând. A fost foarte frumos, dar asta pentru că am avut o stabilitate economică. Din păcate, pentru mulți dintre colegii noștri a fost o catastrofă pentru că, efectiv, nu puteau plăti chiria, nu puteau supraviețui. Noi am fost norocoși, am citit foarte mult, ne-am bucurat de sunetele organice ale orașului, unde acum puteam auzi ciripitul pasărilor sau ecoul vocilor noastre pe stradă, am susținut acele concerte online, în acest sens a fost minunat. Pandemia ne-a dat luxul timpului, dar repet…am avut privilegiul stabilității economice. 


Ce proiecte veți derula în perioada următoare? 

Makcim Samodaiev Fernandez: Avem deja angajamente pentru stagiunea următoare în Belgia unde am fost invitați să susținem câteva concerte camerale. Vrem, totodată, să înregistrăm muzica noastră pe viniluri și apoi să reluam stagiunea „Florescu – Fernandez & Friends”. Însă las loc și impredictibilului…am învățat să fiu surprins de viitor și să permit vieții să își spună cuvântul. Singurul lucru pe care îl știu cu certitudine este că vom cânta pentru totdeauna.

foto: Rareș Helici