Traseul cultural este intitulat „Drumul colecţiilor Muzeului de Istorie Natural㔺i promovează pe de o parte acele obiective culturale din centrul istoric al Sibiului reprezentate prin clădiri istorice în care au fost păstrate pentru anumite perioade de timp colecţii ale Muzeului de Istorie Naturală şi pe de altă parte drumul urmat de aceste colecţii.
Din iniţiativa unor intelectuali saşi naturalişti, în 1849, la Sibiu s-a înfinţat Societatea Ardeleană de Ştiinţele Naturii. Aceştia doreau să-şi împărtăşească pasiunea lor comună pentru natură şi să educe tânăra generaţie în spiritul cunoaşterii şi conservării naturii. Una din problemele societăţii a fost cea a depozitării colecţiilor, aflate în continuă creştere. Până să ajungă în sediul propriu, astăzi Muzeul de Istorie Naturală, colecţiile s-au plimbat prin mai multe clădiri din Sibiu. Reprezentanţii muzeului s-au gândit să refacă acest traseu cultural. „În expoziţie punctăm cei 46 de ani parcurşi de colecţii. Noi aducem publicului vizitator un nou traseu cultural şi o nouă modalitate de valorificare a centrului vechi istoric al Sibiu. Acesta este cunoscut mai ales din punct de vedere istoric şi arhitectonic. Iată, noi venim şi arătăm că aceste clădiri sunt importante nu doar din aceste două puncte de vedere ci din punct de vedere al dezvoltării naturalismului”, a declarat Rodica Ciobanu, şefa secţiei de Istorie Naturală.
Expoziţii tematice şi ghidaje
Proiectul cultural “Drumul colecţiilor Muzeului de Istorie Naturală”, a început în luna mai a acestui an, cu o serie de expoziţii tematice şi ghidaje menite să se redescopere oraşul prin intermediul muzeului şi a colecţiilor sale. De asemenea, obiectivele culturale au fost marcate prin plăcuţe QR. Proiectul ajuns la final, lansează harta şi interfaţa online a traseului cultural, un catalog cu informaţii detaliate despre traseu şi îşi continuă ghidajele tematice până pe 31 octombrie.
Lansarea traseului va avea loc vineri, 26 septembrie 2014, la ora 12.00 la sediul Muzeului de Istorie Naturală, Str.Cetăţii nr.1.