Comunicat de presă

Festivalul Internaţional de Teatrul de la Sibiu găzduieşte şi în acest an întâlnirea dintre mai multe universităţi de prestigiu, în cadrul a două dintre structurile asociate FITS: Platforma de Cercetare Doctorală şi Festivalul Universităţilor de Teatru.

„De foarte mulţi ani construim la Sibiu nu numai un Festival dedicat publicului larg, ci şi un mediu de întâlnire între profesionişti din domeniul artelor spectacolului. Vrem să avem alături de noi tineri talentați, care să capete experiență din aceste schimburi interculturale. Platforma de Cercetare Doctorală în Artele spectacolului, împreună cu Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural şi seria de Ateliere și Masterclassuri sunt o ocazie unică pentru toţi cei care vor să se perfecţioneze în domeniul artelor spectacolului, e un prilej de a interacţiona cu cele mai mari nume care vin la Sibiu.” a declarat Constantin Chiriac, Preşedintele FITS.

Platforma de Cercetare Doctorală în Artele Spectacolului şi Management Cultural Ajunsă la cea de-a zecea ediţie, Platforma Internațională de Prezentare a Doctoratelor este un spațiu excelent pentru dialog și schimburi universitare între tineri cercetători, membrii comunităților academice și publicul larg, care se derulează în fiecare an, începând cu 2014, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Scopul principal al Platformei este promovarea colaborării inter-instituționale și a educației artistice, în contextul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Pentru aceasta au fost stabilite parteneriate de colaborare pentru studiile de doctorat în artele spectacolului și management cultural împreună cu 47 de universități de prestigiu din 19 ţări, printre care SUA, Marea Britanie, China, Japonia, Thailanda, Filipine, Elveţia sau Germania.

Tema ediţiei din acest an este “Teatralitate Vizuală / Vizualitate Performativă: Afinitățile elective şi metaforele unei prietenii imaginare”. Dezbaterile pe această temă sunt programate vineri, 21 iunie, de la ora 11:00 şi sâmbătă, 22 iunie, de la ora 11:30, la Facultatea de Medicină, Sala Senatului, din cadrul Universităţii “Lucian Blaga” Sibiu. Accesul este gratuit, în baza unei înscrieri, în limita locurilor disponibile.

„Fiesta”, foto: Alberto Dobrin

Festivalul Universităţilor de Teatru şi Management Cultural

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin Departamentul de Artă Teatrală și Teatrul Național „Radu Stanca”, organizează anual Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, care propune publicului spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume.

Spectacolele studenților sunt supuse unui proces de selecție, realizat de către un board de experți internaționali, profesori în universități de prestigiu, precum și de Consiliul Departamentului de Artă Teatrală din ULBS, astfel încât mediul universitar românesc și publicul larg să poată beneficia de experiența unor produse artistice realizate și reprezentate public la un nivel de excelență.

Anul acesta vom avea ocazia să vedem pe scenele FITS universităţi precum: Beijing Dance Academy (China) cu spectacolul Elogiul Frumuseții, duminică, 30 iunie, la Centrul Cultural Ion Besoiu;

The Guildford School of Acting, University of Surrey (UK) cu spectacolul Basmele Grimm, sâmbătă, 29 iunie, la Teatrul GONG, sala parter;

Cihangir Atölye Sahnesi (Turcia), cu spectacolul Slugă la doi stăpâni alla turca, duminică, 30 iunie, orele 16 și 21, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” – Sala parter,

Muzic and Arts University of the City of Vienna, cu spectacolul Eulenspiegel Till Freedom, duminică, 23 iunie, la Sala CAVAS a ULBS; Liverpool Institute of Performing Arts (UK) cu spectacolul The Backs(l)ide, miercuri, 26 iunie, la Sala CAVAS a ULBS; Institute of the Arts Barcelona (Spania) cu spectacolul How to explain the history of comunism to metal patients, sâmbătă, 23 iunie, la Sala CAVAS a ULBS;

University of Michigan cu spectacolul Prometheus. Biginnings.,sâmbătă, 23 iunie, la Sala CAVAS a ULBS.

Nu vor lipsi nici spectacolele universităţilor de teatru din România, fiind programate evenimente ale Universităţii de Arte din Târgu Mureş – Alice (duminică, 30 iunie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu), Universităţii din Craiova – Nişte Fete (vineri, 21 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), UNATC – Double fiesta (sâmbătă, 29 iunie, la Facultatea de Litere şi Arte), UBB Cluj-Napoca – gen.snowflake (joi, 27 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), Universităţii de Vest Timişoara – Gaiţele (luni, 24 iunie, la Sala CAVAS a ULBS), Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi – A XI-a poruncă (marţi, 25 iunie, la Sala CAVAS a ULBS) şi ale Universităţii Hyperion din Bucureşti – Grand Hotel Danemarca (joi, 27 iunie, la Sala CAVAS a ULBS).

ULBS, universitatea gazdă, va susţine un număr de patru spectacole pe parcursul celor 10 zile de Festival.

Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – cu tema PRIETENIE – se desfășoară între 21 și 30 iunie și programează peste 830 de evenimente indoor, outdoor și online.

Mai multe detalii privind spectacolele indoor, outdoor şi online din cadrul FITS 2024 sunt disponibile pe site-ul sibfest.ro şi prin intermediul aplicaţiei mobile FITS.

Imagine principală: The Servants of Two Masters