Comunicat de presă
Emoție, magie și sute de aplauze la scenă deschisă, toate acestea au făcut parte din tabloul artistic al zilei, vineri, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume.
„Ce o face pe ANGELA să fie cine e?”, se întreabă regizoarea Susanne Kennedy și Markus Selg, artist multimedia, în spectacolul ANGELA (o buclă în timp), jucat la Fabrica de Cultură UniCredit. Inspirându-se din experiența colectivă a vulnerabilității individuale din ultimii câțiva ani, cei doi își ațintesc privirile asupra vieții ANGELEI în căutarea răspunsurilor, urmărindu-i fiecare mișcare, de la naștere până la moarte și dincolo de aceasta. ANGELA (o buclă în timp) este o radiografie a condiției omului contemporan care își propune să expună urmele lăsate de istorie, relații personale și societate. Un spectacol îndrăzneț și experimental care, pornind de la viața unei femei, ilustrează o panoramă universală a sufletului uman.
Unul dintre cele mai așteptate spectacole ale zilei a fost Circ în stil african, o producție Canada-Guineea, în regia lui Yamoussa Bangoura. Spectacolul este inspirat de viața de zi cu zi din Guineea și aduce în prim-plan frumusețea, tinerețea și arta culturii africane. Dincolo de decorul și costumele multicolore care aduc un omagiu culturii guineene, Circ în stil african este un spectacol capabil să însuflețească orice spaţiu și care simbolizează forța, agilitatea și bucuria de a trăi a tinerilor din Africa. Pe ritmuri melodice de afro-jazz, percuție și kora, publicul se va bucura de acrobații care sfidează gravitația și piramide umane.
Café Bonheur de Matei Vișniec a fost un alt spectacol pe care publicul aflat la Sibiu l-a așteptat cu nerăbdare, acesta jucându-se cu casa închisă. Café Bonheur reunește piese scurte ale dramaturgului franco-român. Regizat chiar de Matei Vişniec, spectacolul oferă o viziune poetică asupra lumii în care trăim și a formelor de manipulare a conștiinței individuale exercitate de diferite forme de putere. Titlul spectacolului amintește de tradiția pariziană a cafenelelor ca loc de întâlnire și de socializare, de dezbatere și de reflecție și atrage atenția asupra căutării individuale a fericirii, care a devenit o „obsesie” în societățile occidentale, o oglindire a individualismului și o formă de orbire și toxicitate.
Tot ieri a fost programat şi Jocuri, vorbe, greieri…, în regia lui Silviu Purcărete, un alt spectacol sold out la Fabrica de Cultură UniCredit, eveniment care îl are în rolul principal pe Constantin Chiriac, actor, director al Teatrului Național „Radu Stanca” și președinte al FITS. Spectacolul Jocuri, vorbe, greieri… este o mărturisire care ne aduce aminte că toți avem nevoie să visăm, să ne jucăm, să căutăm acel loc de la capătul curcubeului, unde nu mai contează anii sau ierarhiile sociale, ci doar bucuria de a ne întâlni cu marea poezie a lumii.
Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett în regia lui Theodoros Terzopoulos, a încântat publicul prezent în Sala Mare de la Teatrul Național „Radu Stanca”. În mâinile regizorului grec, căruia i-a fost încredințată montarea piesei magistrale a lui Beckett, Așteptându-l pe Godot devine un mijloc de a-l descifra pe Celălalt care, înăuntrul și în afara noastră, invocă contrarii: dorința animalică și tensiunea divină, nebunia și visul, delirul și coșmarul. Un spectacol care ne face să ne îndoim de propria umanitate. Pe scenă au urcat trei dintre cei mai tulburători și sensibili actori italieni.
Ziua a continuat cu muzica celor de la Duo Bandini & Chiacchiaretta, care au cântat în Biserica Franciscană din Sibiu. Fondat în 2002, duoul de chitară și bandoneon alcătuit din Giampaolo Bandini și Cesare Chiacchiaretta dorește să răspândească muzica argentiniană prin intermediul magiei și al farmecului instrumentelor care o reprezintă cel mai mult. În scurt timp, grupul a devenit un important punct de referință pe scena internațională, datorită sociabilității și a charismei lor extraordinare. Cei doi artiști se bucură de o prezență incredibilă la cele mai importante festivaluri și teatre din lume, concertând în peste 50 de țări și câștigând aprecierea criticilor și a publicului.
Artistul portughez Francisco Moreira a încântat audiența cu muzica sa fado de o emoție extraordinară la Catedrala Luterană Evanghelică „Sf. Maria”. Francisco Moreira este un nume răsunător printre artiștii fado din noua generație. Posesorul unei voci mlădioase și fermecătoare, acesta a cucerit generații întregi cu autenticitatea și interpretarea sa desăvârșită. Moreira a pornit pe calea muzicii încă din copilărie. El s-a bucurat de nenumărate realizări și momente remarcabile în carieră, având deja în palmares Grande Prémio do Fado 2013, iar munca sa a primit recunoaștere națională, ceea ce i-a adus șansa de a interpreta alături de cântăreți fado, cum ar fi Carminho și Hélder Moutinho. 2023 marchează lansarea celui mai recent album al său, „Lugar”, și debutul în calitate de compozitor.
Evenimentele stradale cu acces liber au fost și ele la mare înălțime, Parada Florilor (Moștenirea), Shakkyo, Carnavalul Prieteniei, Vocile Interioare, O călătorie în Multivers, Între vis și realitate, fiind spectacolele care au emoționat și încântat miile de trecători din centrul Sibiului. Ziua s-a încheiat cu un concert live din partea celor de la COMPACT în Piața Mare, unde au participat zeci de mii de sibieni și turiști.
Tot ieri a avut loc și conferința specială Centenar – Institutul Francez în România, moderată de Octavian Saiu, avându-i ca invitați pe poetul și dramaturgul Matei Vișniec și Julien Chiappone-Lucchesi, directorul Institutului Francez din România. Aceștia au rememorat cele mai importante momente din existența de 100 de ani ai instituției în țara noastră, dar și legăturile culturale extraordinare dintre Franța și România.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, 830 de evenimente și 5000 de artiști din 82 de țări
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume, are loc anul acesta la Sibiu în perioada 21 iunie – 30 iunie, tema ediției cu numărul 31 fiind PRIETENIE.
Până în acest moment, FITS are 830 evenimente incluse în program și așteaptă peste 5000 de artişti din 82 de țări. Printre noutăţile din acest an se numără o schimbare de structură pentru Bursa de Spectacole, evenimentul asociat FITS, care reprezintă o platformă de dialog între tinerii artişti, operatorii culturali, instituţiile de spectacole şi reţelele culturale.
Ediţia din acest an va include şi un bogat sezon francez, care va celebra cei 100 de ani ai Institutului Francez în România, precum şi un amplu sezon polonez, care va oferi o avanpremieră a Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Aplicația FITS include în acest moment toate evenimentele programate în cadrul ediţiei din acest an şi permite personalizarea programului şi multe alte facilități. Aplicaţia FITS poate fi descărcată gratuit atât în Google Play, pentru Android, cât și în AppStore, pentru iOS.
Imagine principală: Circ în stil african, foto: Sebastian Marcovici