Comunicat de presă

Ieri s-a încheiat a 31-a ediţie a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, unul dintre cele mai mari și importante festivaluri de teatru și artele spectacolului din lume. Anul acesta, FITS a propus publicului peste 830 de evenimente, în care au fost implicaţi peste 5000 de artişti din 82 de ţări. Tema ediţiei a fost Prietenie/Friendship, iar hashtagurile oficiale #PrieteniPeViata şi #FITS2024.

A fost o ediţie care a adunat prieteni ai festivalului din toate colţurile lumii şi le-a oferit prilejul reîntâlnirii cu arta la cel mai înalt nivel. Pe parcursul celor 10 zile de festival au venit în faţa publicului personalităţi precum John Malkovich, Tim Robbins, Isabelle Adjani, Pippo Delbono, Jan Fabre, Neil LaBute, Anne Teresa de Keersmaeker, Lukasz Twarkowski, Rafaela Carrasco, Hervé Koubi sau David Gutiérrez.

Ultima zi de FITS 2024

Ultima zi de FITS s-a încheiat cu două evenimente speciale. Gala de închidere a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu a avut loc duminică seara, la Muzeul Astra din Sibiu, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” punând în scenă spectacolul Ritualuri, un spectacol-concept, construit în jurul ritualurilor universale. În regia lui Emil Pantelimon și sub bagheta dirijoarei Anna Ungureanu, Corul Madrigal a oferit un regal artistic de excepție celor prezenți în zona lacului din cadrul complexului muzeal Astra.

Spectacolul a fost creat special pentru ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, și s-a desfășurat după apusul soarelui, pe malul lacului Dumbrava. După concertul Corului Madrigal, în spațiul muzeului au fost puse în scenă multiple secvențe dedicate ritualurilor, până după miezul nopții. Zona din jurul lacului a devenit un mare univers artistic, unde audiența a fost martoră a unor proiecții de video mapping în pădure, în același timp fiind în dialog permanent cu artiștii.

Cel de-al doilea eveniment special care a închis FITS 2024 a fost  spectacolul de drone, combinat cu cel de artificii eco și muzică, din Piața Teatrului. Față de anul trecut, show-ul de anul acesta a durat mai mult, circa 15 minute, și a implicat 280 de drone luminoase care au făcut un adevărat spectacol pe cerul Sibiului, sub privirile emoționate ale miilor de spectatori adunați în centrul orașului.

Tot în închiderea festivalului, mii de oameni s-au bucurat de concertul live GypsyFolie din Piața Mare. Formidabila fanfară macedoneană a luat Occidentul prin surprindere în anul 1997 cu albumul L’Orient est rouge. Stilul furtunos caracteristic formației a devenit extrem de popular apoi: secțiunea lor ritmică puternică de tobe plus patru tube, soliștii plini de patos și elementele de funk ale muzicii invită orice tip de public la dans. Fanfarele orientale sunt o specialitate a rromilor din toată regiunea Balcanilor, din Serbia până în Macedonia.

Nu în ultimul rând, ultima zi de FITS 2024 a adus în fața publicului numeroase spectacole de teatru, muzică, dans și circ. La Fabrica de Cultură – UniCredit s-a jucat Fiul de FlorianZeller, în regia lui CristiJuncu de la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești. Nicolas este un tânăr care trece printr-o perioadă dificilă. După divorțul părinților, rămâne în grijă mamei, Anne, în timp ce tatăl, Pierre, s-a recăsătorit și are un băiețel împreună cu Sofia, cea de-a două soție. Nereușind să se adapteze noii realități, Nicolas se autoizolează de școală, prieteni și familie, iar amintirea copilului mereu zâmbitor, cu o veselie contagioasă, devine din ce în ce mai îndepărtată. Restaurarea echilibrului emoțional al lui Nicolas se dovedește a fi mai dificilă decât se așteptau cei doi părinți, chiar și după ce acesta se mută în casa tatălui.

Spectacolul stradal Legenda din Hamelin, o posibilă istorie a sașilor a adus în fața publicului o întâmplare povestită prin multe voci de-a lungul timpului. Se presupune că din Hamelin au venit primii sași în Transilvania. Drumul lor a fost imaginat de toți autorii fascinați de basme, fiind transformat într-una dintre cele mai puternice povești despre vulnerabilitatea omului în fața adevărului. Spectacolul este regizat de Andrei și Andreea Grosu de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu și a fost jucat la Biserica Evanghelică din Turnișor.

Un tărâm al visului. Nostalgie după un trecut pe care nu l-am trăit. Sau pe care l-am uitat. O curatoare de artă contemporană, fostă cântăreață în tinerețe, câștigă selecția pentru a reprezenta România la Bienala de Artă din Veneția, cu instalația ei performativă numită „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia”. De-a lungul celor șase luni petrecute în Veneția, 10 performeri închiși în expoziție retrăiesc amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute (sau nu) la Mamaia, legate de vedete iconice, dar mai ales de destinele artistice mici, neîmplinite.

Asta a însemnat spectacolul 10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia, o producție a Teatrului de Stat Constanța, de Gabriel Sandu, în regia Elenei Morar și a lui Gabriel Sandu. Spectacolul a obținut o nominalizare la Premiul UNITER 2024 pentru Debut, Ramona Niculae și o nominalizare UNITER la Premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar, Ștefan Mihai.

La Teatrul Gong, s-a jucat Balena de Samuel D. Hunter, în regia lui Andrei Huțuleac de la Teatrul Metropolis din București. Charlie nu a mai ieșit din casă de ani de zile. Nici măcar să întâmpine curierii care îi livrează mâncarea. Charlie este foarte bolnav. S-ar putea ca aceasta să fie ultima săptămână din viața lui. Spectacolul „Balena” ne transformă în martorii încercării unui om însingurat de a se împăca cu propriile alegeri și, mai ales, de a câștiga iertarea celor pe care îi iubește. Spectacolul a obținut o nominalizare pentru Cel mai bun actor în rol principal la Gala Premiilor UNITER 2024 – Sorin Miron.

Tot la Teatrul Gong a fost pusă în scenă spectacolul Slugă la doi stăpâni alla turca, de Carlo Goldoni / Kıvanç Kılınç, în regia lui Muhammet Uzuner. Comedia clasică a scriitorului italian Carlo Goldoni, cea mai jucată comedie clasică din lume timp de secole, este acum adaptată de Kıvanç Kılınç în Istanbulul secolului al XIX-lea, ultima perioadă a Imperiului Otoman. Adaptând textul, Kıvanç Kılınç a localizat locurile și personajele și a creat un ritm prin folosirea unui limbaj rimat. Muhammet Uzuner a pus în scenă tradițiile teatrului popular din două țări mediteraneene, care au multe asemănări între ele, prin sintetizarea elementelor de „Commedia dell’Arte” și „Middle Play”.

FITS 2024 la final

Sutele de spectacole de teatru, dans contemporan sau circ, expoziţiile, instalaţiile Platformei de Arte Vizuale, conferinţele speciale, Bursa de Spectacole, Platforma de Cercetare Doctorală și Festivalul Universităţilor de Teatru – împreună cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Therme Forum, precum şi toate celelalte evenimente asociate FITS, au transmis un puternic mesaj de PRIETENIE alături de partenerii evenimentului, voluntari şi echipa de organizare.

Cifrele FITS 2024

Timp de zece zile, prieteni ai festivalului din toată lumea au urmărit spectacolele din Sibiu, împrejurimile oraşului şi din mediul online. O estimare privind media zilnică de participanţi este de aproximativ 100.000 de persoane.

Şi în mediul online, FITS a depăşit noi recorduri. Website-ul FITS a avut peste 100.000 de vizitatori în luna iunie, iar aplicaţia mobilă a depăşit 10.000 de accesări.


Pe reţelele de socializare, peste 150.000 de utilizatori au văzut mesajele şi video-urile de pe canalul FITS de Instagram, o creştere de 50% faţă de ediţia precedentă, în timp ce mesajele de pe Facebook au fost văzute de peste 500.000 de români.

Cele zece ediţii FITS Talks, emisiunea online moderată de scriitorul Marius Chivu, au adunat peste 100.000 de vizualizări până în acest moment.

Peste 70 de texte scrise de echipa de comunicare FITS, printre care se numără transcrieri ale conferințelor speciale FITS 2024, interviuri, precum și multe alte articole dedicate secțiunilor din cadrul acestei ediții de Festival sunt disponibile pe blog.sibfest.ro, platformă pe care vor continua să fie publicate materiale şi în săptămânile următoare. FITS 2024 s-a încheiat, însă poveştile sale continuă să fie spuse!


Ediția a 32-a a Festivalului Internațional de la Sibiu va avea loc între 20 și 29 iunie 2025. Ne vedem la Sibiu!

Imagine principală: Multimedia Show, Dragoș Dumitru