Cu stiluri definite sau nu, cu creioane colorate sau acuarele, cu tușuri  și cafea, trei adolescenți își transpun gândurile și le pun pe perete la Sibio, hub-ul creativ din Piața Mică a Sibiului.  Daria Pîrvu, Ștefan Antonescu și Dariana Sandu au realizat mai multe lucrări care pot fi văzute  până în 30 aprilie, la  Sibio. Expoziția e intitulată YOUniverse, iar povestea ei am aflat-o de la psihologul Cristina Ösz, cea care a venit cu propunerea către elevi:

„În urmă cu aproximativ un an, am fost invitată de nepoata celei mai bune prietene să văd o expoziție (a clasei a X-a), în holul Liceului de Artă din Sibiu. M-am dus într-un suflet deoarece cunoșteam mai mulți adolescenți din clasa respectivă. Ei mai veneau pe la Habitus, pe vremea când lucram acolo. De-a lungul timpului, având contact cu adolescenții și în alte contexte profesionale, am observat cum au crescut, care sunt resursele și nevoile lor, punctele lor fragile și sensibile.

În Sibiu e destul de greu să expui. Mai ales dacă ești foarte tânăr și nu ai pe nimeni în spate. În primul rând, pentru că nu avem spații de expunere. În al doilea rând, pentru că accesibilitatea instituțiilor de cultură este condiționată de anumiți factori. Și mă opresc aici.

Ca să mă lupt împotriva curentului, am propus unor adolescenți de la Liceul de Artă să organizăm o expoziție în Habitus. Ștefan Antonescu, Daria Pîrvu și Dariana Sandu au răspuns invitației mele. Deoarece situația librăriei era incertă la acea vreme, am tot amânat expoziția, până când librăria s-a închis. Probabil mulți dintre voi cunoașteți un vecin bun (se poate citi prieten) căruia vă duceți să-i cereți ceva când nu mai aveți. Ei bine, așa m-am dus eu la Adi de la Sibio să-i cer un perete pentru expoziție. Și sunt cea mai recunoscătoare că l-am primit.

Așa s-a născut YOUniverse, expoziția pe care o puteți vedea toată luna aprilie, la Sibio, locul care a devenit de ceva timp un spațiu alternativ de expunere. Mai jos, puteți citi descrierile pe care Ștefan, Daria și Dariana, le-au făcut fiecare pentru partea lor de expoziție.

Nu am un stil definit, încerc să nu-mi limitez felul în care îmi trasmit gândurile în lucrări. Folosesc mai multe tehnici: acril, tuș, pastel și colaj. Tema prezentă în lucrările mele este despre propriul psihic. (Ștefan Antonescu, 18 ani, Liceul de Artă Sibiu)

Mi-am descoperit stilul nu de mult timp, a fost pur și simplu o încercare reușită care, pe parcurs, s-a modelat tot mai frumos. Tehnica folosită este mixtă deoarece am îmbinat creioanele colorate (pentru portret) cu acuarelele (pentru păr). Pentru micile detalii am folosit linere albe și negre și pastă corectoare. Portretele semnifică pentru mine sensibilitate și nu doar frumusețea exterioară, de aceea ochii sunt lucrați cu multă finețe și răbdare, reprezentând oglinda sufetului. (Daria Pîrvu, 17 ani, Colegiul Național Pedagogic Andrei Șaguna, fostă elevă la Liceul de Artă Sibiu )

Stilul meu ține de tot ce pornește de la linii întortocheate pe care parcă le simt cum pulsează după ce le aștern pe hârtie și o mulțime de puncte care consider că mă calmează și mă înnebunesc în același timp, îmi mențin echilibrul interior. Lucrările mele sunt legate de natură, ciuperci și spiritualitate. Întotdeauna lucrez curat și pot spune că am multă răbdare la fiecare desen pe care-l fac, deoarece unele sunt făcute complet din puncte. Tehnica mea constă în îmbinarea liner-ului negru cu tușuri colorate și cafea, pe care am folosit-o în realizarea unui fundal. Culorile predominante care se regăsesc în lucrările mele sunt roșu, verde și galben. Semnătura mea este rasna. (Dariana Sandu, 17 ani, Liceul de Artă Sibiu)

credit: Adrian Oprea

În final, nu-mi rămâne decât să le mulțumesc celor trei adolescenți fantastici pentru o lecție despre cooperare (de care avem atât de multă nevoie) și pentru încrederea în scopul nostru comun: crearea unui dialog cu ceilalți, prin artă.”- Cristina Ösz, psiholog.

foto: Adrian Oprea