În timpul unei autopsii, Faust (Johannes Zeiler) și asistentul său Wagner (Georg Friedrich ) sapă în măruntaiele unui decedat în căutarea sufletului. Așa începe ultimul film al lui Alexandr Sokurov, un adevărat deliciu vizual al îmbinării grotescului cu sublimul.
de Alexandra Coroi
Din alegoria lui Goethe nu rămâne însă decât pactul mefistotelic. Regizorul ne poartă în secolul al XIX-lea, într-un decor voit medieval, unde foamea, sărăcia, prostituția conturează grotescul, unde mizeria umană și candidul coexistă. Întâlnirea cu diavolul este una de cămătărie, cei doi devenind pe parcursul filmului mai degrabă parteneri. Filmul abundă în scene memorabile, îndrăznesc să menționez că e mai mult o peliculă atmosferică decât filosofică, sau cel puțin una în care filosofia este mai degrabă transpusă vizual decât textual. Dialogul este destul de greu de urmărit – poate din pricina imaginilor care parcă inhibă semnificațiile originare, sau din cauza limbii germane pe care Sokurov a ales s-o expună – cuvântul devine astfel element secundar. Nu degeaba Faust nu reușește să înțeleagă semnificația biblică ”la început a fost Cuvântul”, rațiunea sa nu acordă Cuvântului o importanță atât de înaltă, mai mult, Gândul ar trebuie să fie primul care acționează și creează totul. Gândul îl împinge pe Faust spre dorință, iar dorința este cea care-l impinge spre pactizarea cu diavolul. Camera survolează în jurul personajelor, devine ochiul-spectator, iar ecranul cinematografic seamană mai degrabă cu scena unei opere teatrale. În spatele porților mari, așezările par să fie construite sub pământ, cu încăperi claustrofobice în care distingem aceeași mizerie ca afară, de data asta o mizerie intimă, sufocantă, un close-up în interiorul chinului individual. Aceeași cameră distorsionează cadrele, personajele se disting mai greu, se deplasează mai greu, în vreme ce acțiunea filmului continuă. Oamenii nefericiți sunt periculoși, spune Sokurov, iar aceeași replică o regăsim și in Faust. Nefericirea patologică, sărăcia imping oamenii spre comiterea diverselor atrocități. Faust își vinde sufletul diavolului pentru o noapte cu bucolica Margareta.
Vizual, discursul lui Sokurov operează dihotomic: cadrele strâmte și întunecoase, chipurile personajelor redate clarobscur, societatea desfigurată este învăluită în griuri și sepia, în timp ce prezența Margaretei transformă peisajul, dialogul este estompat, gesturile devin grațioase, totul alunecă într-un slow motion idilic, camera se depărtează dezvăluind natura neatinsă de rău, sau din contră, se apropie foarte mult, focalizându-se pe figura raphaelită a Margaretei. Însă de cele mai multe ori totul este carnal, animalic, simbolul organelor genitale este prezent peste tot în film. În baia publică Mefisto se dezbracă și intră în apă alături de alte femei. Pântecul deformat și-l frământă sub clocotul apei, în locul sexului se revarsă falduri de carne, la spate are o codiță în prelungirea coccisului, element ce stârnește ridiculizarea de către femeile ce-l înconjoară. Faust își strecoară capul sub faldurile Margaretei însoțit de rânjete și gesturi orgiastice. Pe tot parcursul filmului regăsim simboluri ale expresionismului german, monstruosul, absurdul și comicul, toate aparțin naturii umane. Omul cu idealurile și patetismul său devine o glumă. Sokurov scoate în evidență hidosul și materialul. Corpul putrezește odată cu decorurile din film. Nici sinuciderea nu mai este luată în serios. Mefisto bea din otrava lui Faust și se alege cu o simplă indigestie, hotărând să defecheze în biserică. Bătăile, îmbrâncirile sunt stângace și în definitiv comice. Mauritius (Anton Adasinsky) se deplasează greoi, fiind mereu incomodat de aripile care par să-i iasă prin piele. Adesea dialogurile se suprapun cu ecoul vocilor interioare, viață-moarte, spirit-rațiune, lupta pentru putere, politică și bani, sexualitate în strânsă legătură cu forța fizică, raiul și iadul, Sokurov pare să abordeze fiecare aspect al vieții. Desigur, discursul devine unul fragmentar, întâmplările și cadrele sunt haotice, ecranul din sala de cinema pare prea mic pentru acțiunea din film. Întregul film e un amalgam de scene și revelații filosofice care se suprapun și sugrumă, consumă sensurile; dar asta pare a fi și intenția regizorului. (sursa foto: kontraplan.com)
***
Proiectat pentru prima dată în Sibiu, la librăria Habitus
Scenariști: Marina Koreneva, Alexandr Sokurov
Regia: Alexandr Sokurov
Anul apariției: 2011
Limbă: germană
Durată: 140 min
