Tudor Giurgiu ne iubește. „De ce eu?” nu este o simplă poveste, ci realitatea injectată în artă. Filmul deschide ochiii privitorului, larg, până doare. Și eliberează. Și asta face bine.

Filmul trăiește în epoca potrivită. Organism în schimbare, România tremură în strânsoarea trecutului. Avem de întors cheile în sens invers pentru ca metamorfoza să dezvăluie petale satinate, ci nu pieile râncede ale unei societăți corupte și periculoase pentru omul drept. Iar efortul de a te împotrivi sensului tasat până acum trebuie să fie susținut și colectiv. Insistent. În cor. Și scos la iveală cât mai curând. Și aici spațiul se lărgește, făcând loc artei, arta-oglindă, arta care te pune pe gânduri, arta care te face să acționezi, arta-solidaritate, arta ca un soi de exorcizare în care cuvintele magice sunt adevărul.

Când se vorbește despre noul film al lui Tudor Giurgiu, de multe ori remarcăm analize centrate exclusiv pe anumite personaje din spațiul politic actual. Întrebările ar trebui să depășească suprafața aceasta, să depășească numele celor care joacă rolul de combustibil al unui sistem corupt și să privim direct, necruțător spre fenomen în sine. În toate mediile întâlnim astfel de conjuncturi care rar beneficiază și de prezența personajului pozitiv, imposibil de corupt. Și dacă sistemul aberant se izbește de acest personaj pozitiv, el este strivit și etichetat fără scrupul drept nebun.

Filmul surprinde momentul decisiv, esențial al tranziției: coruperea noii generații și astfel menținerea în viață a sistemului obscur. Acest corp muribund va încerca să se conecteze la viitor prin tineri, prelungindu-și viața, trăind prin cei care se lasă înfrânți.

„Sistemul se folosește de tineri. Practic abuzează de tineri, le dă poziții importante, îi urcă în funcții în care nu poți ajunge la 28, 29 de ani, mai ales în magistratură unde sunt etape pe care le ai de trecut. Mi s-a părut un sistem foarte perfid care-ți dă impresia că poți să faci orice, dar e doar o formă de a te condiționa, de a te corupe. Un sistem care îți arată că de șefi depinde menținerea ta în funcție.” (Tudor Giurgiu)

127

Ademenitoare prin accesul la putere, la funcții importante, această creatură-mafie produce un șoc puternic în interiorul tânărului aflat la început de carieră.

„Marele șoc, acel turning point pe care l-a trăit Cristi Panait a fost chiar sentimentul ăsta tâmpit pe care l-a avut când a descoperit breșa dintre el și sistem, acest sistem care are cu totul alte valori decât cele pe care fățiș le susține.” (Tudor Giurgiu)

Prin filme, muzică, spectacole de teatru și toate celelalte instrumente ale artei, aceste zvâcniri ale României imorale ne sunt dezvăluite în mod inedit. Prin expunere, societatea civilă devine martor, și deci participant responsabilizat care conștientizează rolul pe care-l joacă și, mai ales, conștientizează că poate opta. Poate alege. Se poate împotrivi fără a rămîne singur. Uneori avem sentimentul că suntem singuri în această luptă, ceea ce poate fi copleșitor. Și tocmai aici încearcă Tudor Giurgiu să intervină atât prin film cât și prin campania pe care a început-o cu cei de la Expert Forum, „Singur împotriva tuturor”:

„Este o încercare de a-i determina pe oameni să vorbească , și aici mă refer la oamenii care se luptă cu sistemul, la oamenii care se luptă cu șefii, la omenii care au probleme indiferent că sunt în mediul privat sau în instituții publice, oamenii care nu sunt ascultați. Încercăm să le spunem „Scrieți-ne!”. Vrem să-i găsim, să vorbim cu ei, să-i filmăm. Vrem ca povestea lor să fie cunoscută pe internet și nu numai. Printr-un advocacy susținut, vom sprijini aceste persoane, vom merge noi la instituții arătându-le că nu sunt singuri tocmai pentru că Cristi Panait, în ultima săptămână, s-a simțit foarte singur. Este foarte important să transmitem acest semnal de solidaritate.” (Tudor Giurgiu)

marineci-De_ce_eu-Premiera-Palatul_Copiilor-067

Arta –manifest

„Cred că, din când în când, artiștii trebuie să aibă tipul ăsta de implicare. Nu putem să fim evazioniști și să fim inspirați numai din romane și alte povești de acum câteva secole. Filmele pot fi un fel de oglindă a societății în care trăim și de câțiva ani mă bântuie ideea că filmele trebuie să atace subiecte din sănătate, cultură și justiție.” (Tudor Giurgiu)

Tudor Giurgiu mi-a vorbit, așadar, tocmai despre ce scriam mai sus, despre arta care se implică, care denunță. Este arta care, curajoasă, coboară în stradă, urcă scările tribunalelor și cotrobăie prin cotloanele spitalelor, cea care ne spune că nu trăim decât o realitate posibilă și depinde doar de noi să realizăm tranziția de care tot vorbim de douăzeci și cinci de ani încoace. De ce să coboare artistul aici, printre noi? De exemplu Tudor Giurgiu alege să o facă pentru că, acum, asta dă sens muncii lui. Asta este pentru el arta.

„Dacă mă întrebai acum 5 ani aveam alt răspuns, dar acum pentru mine înseamnă impact și emoție. Impact în rândul lumii de lângă mine. Pentru că mă gândesc că am un băiat care are 7 ani și nu pot să mai fac artă așa, doar pentru mine, pentru micile mele satisfacții, prin prisma ego-ului.” (Tudor Giurgiu)

Arta înseamnă iubirea omului pentru om.

Foto:  1 – Alex Micsik; 2 – Adi Marineci