de Anda Ionaș
12 tineri actori—o sală de joc aproape goală cu podea și pereți vopsiți în negru, umplută doar de freamătul prezenței lor atât de vii, de dornice de exprimare, colorată în nuanțele sufletești ale celor care șase personaje pe care le interpretează cu convingere și dăruire. Studenții Anului III Actorie din cadrul Departamentului de Artă Teatrală al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, sub îndrumarea Ofeliei Popii, a Cristinei Blaga-Tomuș și a lui Alexandru Malaicu, au încununat cei trei ani de studiu cu un examen de licență pe măsura talentului lor și a priceperii profesorilor îndrumători. „The Climbersˮ —spectacolul lor, inspirat din „The Mountainbikers”, de Volker Schmidt — aduce laolaltă șase destine ce rătăcesc în această lume ca în hățișul unei păduri, în căutarea luminii și a sensulului, poticnindu-se, zdrelindu-și pierlea în mărăcini, prăbușindu-se uneori, intersectându-și drumurile și agățându-se unul de altul în speranța unei salvări. Toți cei șase ascund o rană. Unii, ca Ana și Thomas, aleg să o exhibe, contemplând-o într-o voluptate morbidă, dar majoritatea o ascund, o protejează cu grijă, chiar o cosmetizează (Manfred, Francisca), iar alții o ignoră (Lina, Albert).
Distribuția dublă permite realizarea unui spectacol în două variante, micile schimbări care apar, mulându-se pe trăsăturile specifice personalitatății artistice a fiecărui actor în parte dar și a echipei. Deși au puțină experiență scenică și cel mai probabil mult mai puțină experiență de viață decât personajele pe care le întruchipează, se vede cu ochiul liber că cei 12 tineri caută să foreze în adâncul conștiinței lor pentru a găsi corespondențe și a înțelege cât pot ei de bine complexitatea sufletului omenesc.
Manfred (Iulian Buzuloiu/ Mădălin Lazăr) și Ana (Oana Brânzan) ar putea să pară la prima vedere un cuplu frumos, cu poziție socială și situație materială bună. El este un ginecolog apreciat iar ea designer de interioare, ce nu duce lipsă de clienți. Puțini știu însă că relația celor doi scârție tot mai tare. Ana pare să nu fi depășit moartea copilului, care, rămas nesupravegheat, s-a înecat în râul din apropiere. Oana Brânzan redă foarte convingător imaginea femeii nefericite: „Nu mai simt că trăiesc. Încerc să provoc, dar nu se întâmplă nimic. Nu mai trebuie atins niciun țel. […] Văd numai ziduri, camere goale.ˮ Sentimentul de culpabilitate, golul interior, lipsa de sens o determină să facă gesturi necugetate, șocante. Suferința atroce a desensibilizat-o, i-a amorțit simțurile care au acum nevoie de senzații tari, experiențe-limită pentru a se retrezi. Pornirile exihiționiste (se dezbracă în public) și „jocurile perverseˮ pe care le practică cu Thomas, un minor teribilist din vecini, iau forma unui strigăt de ajutor, a unei nevoi de a se reconecta cu un sinele slăbit de durere. De partea cealaltă, soțul ei, Manfred (Iulian Buzuloiu/ Mădălin Lazăr), fuge de propria suferință, refugiindu-se în muncă și în aventuri extraconjugale. În esența lui este un om bun. Îl îngrijorează Ana, dar a obosit să lupte pentru relație, să o susțină, să caute să alunge fantomele trecutului.
Nevoia de a aduce un grăunte de frumos în perimetrul casei, de a da puțină culoare cenușiului existențial, sunt sugerate de două elemente aparent nersemnificative, precum copertina și grădinița de flori, aceasta din urmă având valoare ambivalentă, căci grămăjoara de pământ poate fi interpretată la fel de bine ca mormântul copilului pierdut. De aceea, distrugerea florilor de către Francisca (Ana Monica Vâlcu/ Antonia Dobocan), amanta lui Manfred, seamănă cu o profanare, fiind un moment-cheie, de la care acțiunea începe să se precipite, conducând spre un final tragic. Personajele se oglindesc unele în altele, caută ca prin alteritate să se înțeleagă pe sine. Monica și Manfred au același mod de a vedea viața, eludând problemele, căutând o salvare în frumos. Ea este o scenografă cu mulți admiratori, plină de farmec, care trăiește într-o lume glamour, dar care are niște răni ale copilăriei încă nevindecate, provenind dintr-o familie dezorganizată. Cu toate că adesea petrece nopțile departe de casă, se simte responsabilă pentru fratele ei mai mic, Thomas (Gabriel Muncuș/ George Radu Paraschivescu), iar vestea că el a fost sedus de Ana, soția lui Mafred, o înnebunește. La rândul lui, Thomas este un puști cu profil emo, care suferă că a fost abandonat de părinți și parțial de soră, și care a învățat să își reprime emoțiile. Pasiunea lui cea mare este să deseneze oameni morți. Întâlnirea cu Ana se petrece la granița dintre normal și patologic, într-o dinamică de tip sado-maso. Dezechilibrul lui emoțional și personalitatea tenebroasă sunt foarte bine redate de cei doi tineri actori, Gabriel Muncuș și George Radu Paraschivescu. În același timp, personajul capătă și accente comice, mai ales în scena în care voluptatea Anei se lovește de timiditatea și stângăcia lui Thomas. Dacă celălalte personaje fug de jupuirea interioră, de suferință și durere, cei doi „sărbătoresc liturghii negreˮ, privesc răul în față, contemplă abisul de pe buza prăpastiei.
Portretul lui Thomas se întregește de asemenea prin relația cu Lina (Ioana Antal/ Patricia Buraga), o adolescentă cu o poveste asemănătoare cu a lui, ce locuiește cu fratele său, Manfred și cumnata Ana, dar se simte abandonată, fără repere, anxioasă. Bulimia nervoasă de care suferă e o formă de compensare a nevoilor afective neîmplinite. În timp ce Thomas consideră că „viața o poți explica doar prin moarteˮ, ea alege fericirea de moment („Eu nu știu decât să traiesc clipaˮ), până la urmă tot o modalitate de a fugi de trecut și de a refuza să se gândească la viitorul incert.
Între toate aceste existențe zbuciumate, Albert (Radu Popescu/ Andrei Văleanu) este un personaj-liant. El este tipul cuceritorului, al businessman-ului de succes, șarmant, care asistă la dramele celorlalți, empatizează, dar nu le trăiește pe propria piele, ci preferă să se mențină pe linia de plutire, la suprafața lucrurilor. El află întâmplător, datorită unei boli venerice, ca Francisca, iubita sa, are o relație paralelă cu Manfred, prietenul lui. Ironia sorții, tocmai acesta din urmă îl numește „afemeiatˮ și îi ține predici despre „responsabilitateˮ. Până la final toate legăturile ilicite sunt devoalate, conflictele escaladează, culminând cu trista constatare a Anei: „suntem o grămadă putrezită de incestuoșiˮ.
În ciuda scenografiei sumare, spectacolul oferă soluții inedite pentru momente importante ale evoluției dramatice, studenții alături de profesorii lor reușind să facă mult cu mijloace puține. Proiecțiile pe ecran întregesc discursul scenic, uneori potențând dimensiunea tragică (cum se întâmplă în scena rătăcirii Anei prin pădure), alteori creând efecte comice sau senzuale (buzele care se mișcă pe ecran în timpul jocului erotic dintre Francisca și Albert, care de altfel este redat și într-un frumos moment coregrafic, mai ales în cazul primei distribuții.) Având în vedere că vreme de un an s-a lucrat preponderent online, relizările echipei sunt admirabile: punerea în scenă este frumos calibrată, distribuția aleasă cu grijă iar tensiunea dintre personaje vizibilă și veridică.
The Climbers , după “ The Mountainbikers”, de Volker schmidt, traducerea Alina Mazilu
Regie: Ofelia Popii
Asistenți regie: Cristina Blaga-Tomuș, Alexandru Malaicu
Manager proiect: Luminița Dana Bîrsan
Asistent proiect: Denisa Bar
Light design și regie tehnică: Dorin Alexandru Părău
Distribuție: Ana: Oana Brânzan, Manfred: Iulian Buzuloiu/ Mădălin Lazăr, Francisca: Ana Monica Vâlcu/ Antonia Dobocan, Albert: Radu Popescu/ Andrei Văleanu, Lina: Ioana Antal/ Patricia Buraga, Thomas: Gabriel Muncuș/ George Radu Paraschivescu
foto: Hruby Carol
