„Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze, să umple, nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite, și așa destul de răscolite de întrebări. În artă nu trebuie să existe străini. Eu am făcut piatra să cânte”, spunea Constantin Brâncuși („Aşa grăit-a Brâncuşi”, de Sorana Gorjean).
Miercuri, la Cercul Militar, Teatrul de Balet Sibiu a prezentat un spectacol coupé format din două premiere absolute de dans contemporan: The Briefcase și Nu mai sunt eu.
Seara a început, ca de fiecare dată, cu vocea care ne învață cum să ne comportăm normal în sala de spectacol. Acela e momentul în care știu că trebuie să îmi scot pixul și agenda, pentru a lua notițe. Zis și făcut! Doar că am uitat agenda. Emoțiile de la balet le trăiesc și la câteva zile distanță, de aceea am nevoie de notițe, pentru a reda și partea rațională din spectacol. În lipsa unei agende, am folosit ce am găsit în geantă – plicul unei invitații de nuntă, pe care am primit-o cu două ore înainte. Invitația nu era una clasică, ci plină de elemente personale și gânduri nerostite, dar prezente. Mi-am zis că e un semn bun. Dacă întâmplarea a făcut ca observațiile de la spectacol să facă parte din invitație, sigur o să fie un spectacol special. Și așa a fost.
Cu elemente ale stilului swing, coregrafia lui Keston Meyer pentru The Briefcase, e plină de umor și sincron. În primele minute am aflat cum să te „bați” în ritm de dans și că într-o pălărie încape multă veselie. Povestea este asemănătoare cu cea a celebrului Nea Mărin Miliardar. Două serviete încurcate, mult divertisment, gangsteri, polițiști care mănâncă gogoși, iar la final toată lumea e fericită. Dacă vreți să vedeți un balerin expresiv, în geacă de piele, blugi evazați, și banderolă, executând o coregrafie impecabilă, The Briefcase este spectacolul la care trebuie să mergeți.
The Briefcase
„Mi-a plăcut interpretarea, dinamica tot. Eu vin mai rar, nu sunt din Sibiu. Vin la cumnata mea și de fiecare dată îmi oferă câte un bilet cadou la balet”, ne împărtășește o doamnă.
„ Aș vrea să văd cât mai multe spectacole de genul acesta, sunt super încântată, multe dintre ele le-aș vedea într-un festival mare”, adaugă o tânără.
La finalul reprezentației au urmat zece minute de pauză, timp în care toată lumea a rămas în sală, așteptând spectacolul Nu mai sunt eu, inspirat din operele lui Constantin Brâncuși. Două fetițe dansau grațios lângă scenă, imitând balerinele.
A doua parte începe în liniște, este redată Masa Tăcerii. În continuarea spectacolului, de la liniște trecem la zbucium, la efort, la tot ceea ce face artistul în culisele operei sale. Munca spre perfecțiune este redată maiestos de către balerini. Dacă Brâncuși a făcut piatra să cânte, balerinii au făcut piatra să danseze. Coregraful Daniel Alexandru Dragomir a transmis ideile din spatele operelor lui Brâncuși: masa tăcerii, coloana infinitului, măiastra, pasăre în zbor și poarta sărutului, iar la final, într-un moment de dans pe discursul sculptorului, l-am regăsit pe însuși Constantin Brâncuși, interpretat cu multă emoție de Elliot Bourke. Fără îndoială, momentul culminat al spectacolului a fost exprimarea sărutului. Redarea iubirii necondiționate, prin pași alerți de dans, a făcut publicul să vibreze. M-am uitat în stânga și în dreapta, mulți aveau lacrimi. Cu coregrafii bune eram învățați, dar, în acest spectacol s-a remarcat și efectul de lumini, care a îmbrăcat frumos scena, punând emoția pe o treaptă mai sus. A fost un debut coregrafic de excepție, ceea ce ne face să așteptăm următoarele idei ale lui Daniel Alexandru Dragomir.
Nu mai sunt eu
La final, sunetele aplauzelor au arătat că publicul a simțit, a trăit și a înțeles. „Mi-a plăcut foarte mult spectacolul, în special ultima parte. Emoția reprezentată prin mișcare…extraordinar. Aștept să revăd Lacul Lebedelor și Giselle”, ne spune o doamnă.
„Ambele coregrafii mi-au plăcut foarte mult. Cred că al doilea a fost mai interesant, deși avea la început niște pauze cam interminabile. Amândouă piesele au fost lente, dar sunt contemporane. Mi-ar plăcea să văd ceva și mai modern și mai colorat, să nu fie toți în aceeași culoare. Mi-ar mai plăcea un balet inspirat din stiluri americane, un mixaj de dansuri din diferite locuri, ceva antrenant. Diversiunea e bine venită”, adaugă prietena ei.
În loc de încheiere o să lăsăm vorbele lui Constantin Brâncuși: „Nu căutați formule obsure sau mistere, căci ceea ce vă dăruiesc eu, este bucurie curată (…) În artă, ceea ce este important, este bucuria.”
