Sandra Mavhima: „Invităm publicul să se cufunde în povestea celor 304 zile de lămâie pentru a percepe într-un mod pozitiv fricile prin care am trecut toții în ultima perioadă”
De Ziua Internațională a Dansului (29 aprilie), Teatrul de Balet Sibiu (TBS) va difuza, în premieră, spectacolul de dans contemporan ,,Amurg. 304 zile de lămâie”, coregrafie semnată de Sandra Mavhima. Este un spectacol născut din emoțiile, trăirile și momentele ultimului an, dar și a schimbărilor prin care trecem și care ne-au făcut să ne adaptăm altor reguli. Biletele pot fi achiziționate de pe platforma entertix.ro, iar filmarea spectacolului va rămâne spre vizualizare timp de 72 de ore.
„304 zile de lămâie” face parte din dilogia „Amurg”, o lucrare coregrafică realizată tot de Sandra Mavhima pentru TBS în 2019, care explora atunci regăsirea de sine ca proces ireversibil şi inevitabil, dar nu în izolare, ci în mijlocul haosului în care trăim.
Am stat de vorbă cu coregrafa și dansatoarea Sandra Mavhima despre temele pe care le-a propus pentru acest spectacol de dans, cum s-au adaptat noilor reguli de lucru, cu multe întâlniri pe platforme online, ce înseamnă pentru un dansator să nu mai aibă publicul în față în ziua premierei și cu ce se poate compensa aceea energie pe care o trimitea publicul către scenă.
Care e povestea spectacolului,,Amurg. 304 zile de lămâie”? Cum a apărut?
Sandra Mavhima: Ideea acestui spectacol a venit la sfârșitul lui 2020, ca un proiect de cercetare a mijloacelor de creație coregrafică în regim on-line. Proiectul era prevăzut să înceapă în noiembrie, dar schimbările de program ne-au obligat să îl mutăm la începutul lui 2021. Imediat ce balerinii au revenit din concediu, am demarat proiectul cu un laborator de cercetare coregrafică. Explorând diverse teme de dans, am ajuns împreună la concluzia că este imposibil să ignorăm momentele prin care am trecut în ultimul an și astfel, s-a născut ideea spectacolului.
Ce teme ați explorat? Ce v-ați dori să perceapă publicul?
Sandra Mavhima: Tema principală este singurătatea cauzată de lipsa persoanelor dragi care au dispărut de lângă noi, fie pentru că nu am putut fi alături ele, fie pentru că au plecat din această lume. Alte teme pe care le-am explorat sunt teama, compasiunea, și nu în ultimul rând, iubirea, poate pilonul spectacolului. Amurg, 304 zile de lămâie poate fi privit ca o carte, în care începutul și finalul sunt coperțile cărții, iar paginile din interior, capitolele încărcate de emoția, candoarea și forța dansatorilor. Noi invităm publicul să se cufunde în povestea celor 304 zile de lămâie pentru a percepe într-un mod pozitiv fricile prin care am trecut cu toții în ultima perioadă, din păcate, de această dată prin intermediul unui ecran.
Cum s-a desfășurat modul de lucru ținând cont de restricțiile impuse?
Sandra Mavhima: Ianuarie – februarie a fost o perioadă de cercetare a metodelor de lucru on-line. În aceste două luni am lucrat prin platforma Zoom, eu fiind la București, iar dansatorii la Sibiu, în studio. Pentru că m-a interesat să lucrez și cu ideea de mișcare în spațiu restrâns, cum ar fi în spațiul propriei locuințe, am avut și câteva sesiuni în care dansatorii au lucrat de acasă. În martie am repetat într-o manieră mixtă, adică eu am mers la Sibiu pentru a pune cap la cap piesele puzzle-ului și compune părțile dificil de dirijat de la distanță, dar am continuat să lucrez în on-line în zilele în care eram la București. Acum ne aflăm în perioada de repetiții șnur, ajustări, detalii, eu pendulând între București și Sibiu.
Cum e această schimbare pentru voi, dansatorii, coregrafii, în loc să fiți în sala de repetiții, să aveți întâlniri online?
Sandra Mavhima: E un proces complet diferit față de cel de la sală. Implică matematică și de anduranță psihică, de la modul de elaborare a momentelor coregrafice până la toți ceilalți parametri ai spectacolului, dansatori, lumini, sunet. Am lucrat cu scheme și desene ca să vizualizăm mai bine geometria spațiului de dans. Luminile realizate de Radu Drusan au fost create într-un program virtual, replică 1 la 1 a proiecției de la sală, pe baza unei înregistrări Zoom a repetiției. Însă cel mai greu cred că a fost pentru dansatori, deoarece au fost nevoiți să traducă mișcările propuse de mine prin oglinda monitorului. Un rol important a avut asistentul de coregrafie Antonin Faraut, deoarece el a coordonat repetițiile în momentele în care eu nu eram în studio. Cele mai multe probleme au fost de ordin tehnic, calitatea imaginii, a sunetului, a internetului și bineînțeles, constrângerile de buget.
Coregrafia ați adaptat-o pe parcurs, văzându-le potențialul dansatorilor?
Sandra Mavhima: Coregrafia s-a dezvoltat și modificat pe tot parcursul acestei perioade. Eu veneam cu propuneri de mișcare pe care balerinii aveau libertatea să le adapteze în funcție de corpurile lor, fără să fie obligați să reproducă exact mișcările mele. Cu timpul, mișcările s-au modificat după potențialul fizic și disponibilitatea emoțională. Cea mai grea parte a fost omogenizarea grupului pentru că fiecare dintre ei vedea aceeași mișcare executată diferit și, cumva, acest lucru era de așteptat. Ei mă urmăreau pe mine prin intermediul unui ecran tv, adică bidimensional. Neputând să vadă mișcarea tridimensional, pierdeau multe detalii. Într-un final, cu multă răbdare și dialog am reușit să ajungem la un numitor comun.
„304 zile de lămâie” face parte din dilogia „Amurg” (2019). În „Amurg” ați explorat regăsirea de sine ca proces ireversibil și inevitabil, dar nu în izolare ci în mijlocul haosului microcosmosului în care trăim. De atunci și până acum, am trăit în izolare, în carantină, multe s-au modificat atât la nivel individual cât și colectiv. Ce s-a schimbat la dumneavoastră atât din punct de vedere personal cât și profesional?
Sandra Mavhima: Momentele de izolare au fost un respiro ciudat, dar binevenit. Din păcate, s-a adunat un volum mare de lucru, ceea ce îmi afectează viața personală. Profesional, cred că am devenit mai riguroasă. Înainte aveam un program flexibil și procrastinam, iar acum sunt nevoită să funcționez după un timeline precis, ce e destul de neplăcut pentru că nu prea am timp liber. Izolarea, din punctul meu de vedere nu a fost decât fizică. Am continuat să comunic cu mulți oameni, ce-i drept de la distanță. Posibilitatea de regăsire în mijlocul haosului microcosmosului în care trăim nu cred că a dispărut, ci haosul microcosmosului s-a adaptat la noile condiții de viață.
E o perioadă în care artiștii sunt departe de spectatori? Care e efectul acestei lipse? Cu ce se poate compensa energia pe care o transmitea publicul?
Sandra Mavhima: Publicul este fizic departe de noi, dar alături în on-line. Efectul acestei lipse este că dansăm în fața unor scaune goale, imaginându-ne că este cineva care ne privește și asta e o imagine care devine din ce în ce mai neplăcut de familiară. Energia pe care o transmite publicul este de neegalat. În timpul unui spectacolul se crează un canal de comunicare viu, prin care artistul și spectatorul se alimentează reciproc cu energie. Fără această energie e greu să ajungem la catharsis. Nu știu cu ce poate fi înlocuită. Momentan știu că această lipsă o compensăm tot cu un gând, acela că publicul va fi alături de noi pe 29 aprilie, de Ziua Internațională a Dansului, și că ne vom reîntâlni în sălile de spectacol, curând.
credit foto spectacol: Ovidiu Matiu/TBS
