Interviu cu Monika Tompos
de Teodora Minea
Perioada de izolare ne-a făcut pe cei mai mulți dintre noi dornici de ieșit în aer liber, în piețe libere, să scăpăm dintre cei patru pereți atât fizic, cât și în gândire, evident, cu toate măsurile de siguranță luate. Tocmai pentru că acum există această nevoie mai mult decât oricând, echipa Street Delivery Sibiu nu s-a dat bătută în fața pandemiei și vine cu idei noi și adaptate status quo-ului, în care accentul cade pe om și pe natură.
Street Delivery Sibiu vine anul acesta cu ReSoluții și cu povești din izolare care ar putea să reprezinte soluții pentru un oraș mai prietenos. Între 10 și 12 iulie, în Piața Schiller, vom vedea o mică mostră din ceea ce ar putea fi centrul Sibiului fără mașini și poate cu puțin mai mult verde. „Street Delivery este un manifest urban de a elibera o stradă de mașini și a o reda oamenilor. Ceea ce fac oamenii pe ea, cântă, dansează, pictează, citesc, scriu, lucrează, ne ajută să înțelegem că orașul este al oamenilor, nu al mașinilor.” ne-a spus Monika Tompos, organizatorul evenimentului din Sibiu, cu care am stat de vorbă despre ediția din acest an.
De ce are Sibiul nevoie de Street Delivery?
Monika Tompos: În primul rând, ne dorim ca infrastructura pentru transport alternativ să devină o prioritate pentru oraș. Transportul alternativ ar reprezenta mașina, istoric vorbind, pentru că primele forme de transport au fost mersul pe jos sau bicicleta. Acum am început să ne referim la acestea două din urmă ca o alternativă la mașini. Noi ne dorim să prioritizăm infrastructura pentru biciclete, pietoni și alte modalități de transport față de autoturismul personal.
Pe lângă acest aspect, acum 2 ani când am pornit proiectul în Sibiu ne-am legat și de ideea eliberării piețelor de mașini. Împreună cu „Piețe Libere”, o inițiativă susținută de noi, împreună cu Fundația Comunitară și cu Made In Sibiu, am decis că trebuie să devină o prioritate pentru Sibiu să elibereze toate piețele de mașini, ceea ce acum se întâmplă încet, încet.
Ne dorim ca și Piața Schiller să fie eliberată de mașini. Toți turiștii merg pe mijlocul străzii pe acolo, pentru că este o zonă care ar trebui să fie pietonală: e un parc, este zonă centrală, ar putea să iasă terasele de la Hochmeister, de la Arhive și să fie o legătură cu celelalte piețe. Tot inelul central ar trebui să devină pietonal. Iar soluțiile se găsesc, trebuie numai curaj.
De asemenea, în această perioadă ne-am dat seama că lipsesc spațiile outdoor. Avem parcări foarte multe, avem terase, dar nu avem parcuri. Avem atâtea zone verzi care nu pot fi folosite pentru că nu sunt amenajate corespunzător. Dacă te duci în alte orașe europene, de exemplu Stuttgart sau Bruxelles, au mobilier urban modern. Poate niște șezlonguri pe care să stai întins la soare, poate niște mobilier printre copaci, cu plante… Trebuie să depășim cumva conservatorismul cu băncuțele de două persoane.
Cât de familiarizați sunt sibienii cu conceptul de urbanism participativ?
Monika Tompos: Deloc. Sau poate sunt totuși câtiva. Urbanismul participativ îmi place tare mult. Oamenii ies din case și fac o pistă pop-up de biciclete, adică trag un covor roșu pe o pistă de biciclete pe un bulevard, aduc niște plante să îngrădească locul acela și trei luni de zile pista poate sta așa. Dacă Primăria vede că trec mulți bicicliști pe acolo, că pista este circulată, că această infrastructură temporară folosește, atunci o face permanentă. La fel se întâmplă și cu un pop-up park. Tu aduci copăcei și puțin mobilier urban și să le pui într-o zonă care crezi că ar avea nevoie de un parc, le lași acolo și dacă vezi că oamenii se duc, participă, se implică, poate mai aduc chiar ei un scăunel, o plantă în ghiveci. Locul acela ar putea deveni permanent. Ideea de urbanism participativ este o tranziție între ceea ce avem acum și ceea ce am putea să avem, fără a ne asuma o mare răspundere din prima. Practic încercăm marea cu degetul. Noi, în Sibiu, suntem o comunitate destul de conservatoare, neparticipativă. La Street Delivery suntem ca o mare familie, ne putem baza unii pe alții. Dăm numai un telefon și vin artiști, vine George Roșu oricând și la orice oră, vin cei de la Filarmonică, care imediat și-au oferit ajutorul chiar dacă știau că nu avem fonduri suficiente, actori locali care ne ajută cu arta lor numai ca să reușim să facem o chestie mișto. Nu e urbanism, dar e participativ, zic eu. Fiecare contribuie cu ce are pentru ca rezultatul să fie unul de valoare.
Interviul integral îl puteți citi în revista Exercițiul 18, aici.
