Am participat în luna decembrie 2016, la Cracovia, la festivalul de teatru „Boska Komedia” (Divina Comedie), când am avut ocazia să vizitez și câteva dintre muzeele orașului. Vă invit să coborâm în subsolul teatrului național Stary Teatr, un posibil model al felului în care trebuie gândit astăzi muzeul unui teatru.
Știam că în mod normal vizita durează o oră și jumătate, dar pentru noi s-a făcut o excepție și suntem lăsați să coborâm fără ghid în subsolul celebrului teatru polonez Narodowy Stary Teatr Cracovia. O oră, atât avem la dispoziție până la următorul spectacol, să vizităm muzeul teatrului prin care au trecut în peste două secole de existență mai toți celebrii regizori polonezi. Un muzeu care iese din tiparul arhivei mausoleu, conceput ca un spectacol în curs de realizare la care suntem invitați să contribuim după gustul și imaginația fiecăruia. Tehnologia multimedia ne așază în față un ecran tactil de dimensiunea unui întreg perete ( 3m x 1,5m) pe care răsfoim arborescent arhivele documentare și fotografice ale spectacolelor și artiștilor teatrului. Se deschid multiple ramuri de căutare grupate fie după regizorii, fie după actorii, scenografii sau spectacolele teatrului. Ecranul e în sine o cartotecă virtuală în care poți rătăci printre informațiile și documentele cele mai diverse arhivate în dosarele sale. Dar ecranul tactil joacă în muzeu doar rolul bibliotecii, extinse în spațiul alăturat cu o masă la care pot fi răsfoite/studiate albume și cărți despre Teatru și spectacolele sale de către cei ce vor mai mult decât informație documentară.
O alternativă la felul în care poate fi gândită astăzi conservarea efemerității spectacolului de teatru
Meseriile scenei și procesul realizării unui spectacol e însă lecția pe care o exersăm în Muzeu. O serie de încăperi urmează într-un proces virtual interactiv etapele construcției unui spectacol de teatru la capătul cărora noi, spectatorii, străpungem în sens invers al patrulea perete. Ne aflăm de partea scenei pentru a lua deciziile care dau forma unui spectacol. Prima cameră e dedicată scenografiei. Selectăm și amplasăm elemente de decor în macheta virtuală a unuia dintre spectacolele reper ale Teatrului, ales dintr-o listă de opțiuni. M-am oprit la Factory2, spectacolul realizat de Krystian Lupa în 2008, dedicat lui Andy Warhol și fenomenului The Factory (celebrul său studio newyorkez, nucleul mișcării pop art). Am umplut și golit scena de obiecte, am mutat canapeaua de piele roșie în toate pozițiile până am înțeles că locul ei se află acolo unde a amplast-o Lupa în spectacolul său. Coincidență sau nu, urma să regăsesc decorul spectacolului la MOCAK (Muzeul de Artă Contemporană) sub numele Live Factory2, o instalație vizuală deschisă explorării publiclui, în care te plimbi liber în studioul lui Warhol adnotat de desenele, fotografiile și filmările de la pregătirea spectacolului. Cu Factory2 regizorul Krystian Lupa și echipa actorilor săi (de la Stary Teatr) au reactivat caracterul performativ al studioului lui Warhol oglindit în acest happening teatral. Instalația Live Factory2 fixează muzeal rezultatul procesului parcurs de echipa artiștilor polonezi. De altfel, autografele unora dintre artiștii americani care au trecut prin atelierul lui Warhol, invitați la spectacol la Cracovia, se conservă pe pereții decorului original și fac legătura între cele două spații pe care le leagă același spirit liber al autorilor lor, Andy Warhol și Krystian Lupa. O fotografie la scara 1:1 a regizorului Krystian Lupa veghează ludic din spatele ușii debaralei destinul instalației sale scenografice în care s-a metamorfozat spectacolul. De altfel, Teatrul Stary e partenerul acestei instalații expuse din martie 2016 în colecția permanentă MOCAK, și asocierea mă trimite la Cricoteka alt spațiu teatral celebru extins cu o expoziție permanentă dedicată lui Tadeus Kantor și scenografiilor și obiectelor de scenă concepute pentru spectacolele sale. Iată că Teatrul și Muzeul propun astfel împreună o alternativă la felul în care poate fi gândită astăzi conservarea efemerității spectacolului de teatru.
foto: Jacek Kochański
Parcurgem amuzați noi etape din procesul realizării unui spectacol: probele de lumini și sunet. Pe podea e proiectată o mare agitată pe care o decupăm din lumina reflectoarelor, pentru ca apoi din biblioteca de sunet să compunem un fundalul sonor/muzical. Proba de foc e, însă, lecția de actorie. Aici lucrăm individual, într-o cameră închisă care ne asigură intimitatea și ne face conștienți de fragilitatea actorului expus pe scenă. Exersăm o secvență de antrenament individual dirijați de unul dintre actorii teatrului. Ni se propun exerciții de relaxare și conștientizare a propriului corp, pe care le ducem până în faza filmării secundelor noastre de prezență scenică în fața camerei. La final primim înregistrarea pe mail, să verificăm (acasă) cât de credibili am reușit să fim. Parcursul se încheie în garderoba cu costume expuse pe manechine. Din nou pe tabletele tactile suntem ghidați să selectăm elemente de costum pentru a descrie prin vestimentație caracterul personajelor.
Odată traseul muzeal încheiat, recapitulăm etapele parcurse pe drumul spre ieșire și înțelegem că dacă joaca e cea mai efcientă metodă de învățare, muzeul acesta ne stârnește curiozitatea pentru a ne pune în mână instrumentele jocului teatral. Dar, așa cum așezat la pian, cine nu știe cânta e întâi fermecat apoi înciudat pe lipsa lui de știință în fața claviaturii mute, și aici te lovești de sentimentul acut al limitelor propriei cunoașteri în meseriile scenei. Înțelegi că ceea ce pare simplu și firesc se obține cu trudă și inspirație, că cei ce pot anima această lume merită respectul și îngăduința publicului. Elanul critic ți-e domolit indirect de lecția tandru-ironică pe care ne-o servește în subsidiar Muzeul. Muzeul Stary Teatr din Cracovia e un loc al prezentului spectatorilor și nu un mausoleu al trecutului glorios; e un loc al libertății vizitatorului incitat să urmeze lecția meseriilor scenei, să înțeleagă fragilitatea și efemeritatea clipei de grație a comuniunii scenei cu sala.
de Oana Cristea Grigorescu
