Cea de-a XIII-a ediție a simpozionului național de la Sibiu care s-a încheiat duminică la Teatrul Gong a adunat laolaltă mai multe personalități ale literaturii contemporane românești printre care Mircea Cărtărescu, Ion Bogdan Lefter, Ioana Nicolaie, Nicolae Oprea, Dumitru Chioaru, Ioan Radu Văcărescu. Despre parcursul revistei Euphorion, despre postmodernism și tradiția literară au discutat cei prezenți în cadrul unei mese rotunde, iar la sfârșit s-au înmânat două premii devenite deja tradiție în cadrul simpozionului.
Așa cum vremurile se schimbă, nici revista Euphorion nu face abstracție de acest lucru și se reinventează, venind în fața cititorilor săi sub o altă formă. După 25 de ani de existență am considerat că trebuie să schimbăm ceva, nu a fost deloc ușor. Unul dintre motive ar fi și acela ca revista să fie păstrată ca și o carte în raft. Formatul acela de ziar la care țineam foarte mult era mult mai spectaculos după părerea mea, dar ca orice ziar are o destinație de o zi, puțini dintre noi le păstrăm. Eu sper să aibă o existență tot atât de lungă ca și în formatul de ziar, mărturisește emoționat Dumitru Chioaru, redactorul-șef al revistei. Noua formă a revistei a primit un feedback pozitiv de la cei prezenți, iar noutatea cu care a venit echipa redacțională e aceea că, de acum, revista va fi postată și pe internet. Ca și în cazul altor reviste așa se va întâmpla și cu Euphorion; o să ajungă la toată lumea literară importantă de la noi, bineînțeles și la revistele surori din țară și o să o trimitem și în străinătate, este de părere Ioan Radu Văcărescu.
Revista va apărea trimestrial și, cu excepția primului număr care cuprinde o singură temă principală, următoarele numere vor aborda două subiecte. Tema acestui prim număr este ierarhie și valoare. A fost de fapt tema simpozionului nostru de astă-toamnă, la zilele poeziei Iustin Panța. În acest prim număr e o singură temă principală, iar de numărul viitor vom lucra pentru două teme, una principală și una secundară. Sumarul revistei este compus din rubrica de carte străină, poezii în engleză traduse, o pagină de comentariu și poezii traduse de Nora Iuga, pagini de teatru și artă, paginile lui Lucian Terța. Numărul care urmează va fi dedicat diasporei, vom reveni la Franța pentru început. O să facem mai multe numere cu literatura noastră din Europa și sper să reușim să menținem acest standard pe care îl vrem, atât ca text, cât și ca imagine, adaugă Ioan Radu Văcărescu.
Postmodernismul și tradiția literară
Într-o discuție despre postmodernism și raportarea la tradiție, Ioan Bogdan Lefter, Rita Chirian Mircea Cărtărescu și Ioana Nicolaie au fost cei care și-au exprimat punctele de vedere. Subiectul tradiției este o dată esențială în orice discuție despre postmodernitate pentru că, așa cum se știe, postomdernitatea se întoarce asupra tradiției și încearcă să o recicleze, să o preia și să dialogheze cu ea, în timp ce înainte, până la modernitate, toți autorii moderni încercau să fie cât mai originali, delimitându-se cât mai mult de tot ce a fost. Raportarea la tradiția modernității e o raportare care, mai degrabă, pune accentul pe ruptură. Oricâte excepții sau nuanțe am putea adăuga, raportarea potmodernității la tradiție este una de dialog nu de despărțire, spunea Ioan Bogdan Lefter.
Despre acestă reciclare și revalorificare a formelor trecutului a vorbit și Mircea Cărtărescu, care spunea că mereu au existat nostalgici ai trecutului. Nu făceau ei prima dată lucrul acesta, de-a lungul timpului, de-a lungul perioadelor istorice au existat întotdeauna nostalgici ai trecutului. Au existat întotdeauna sub formă de clasiciști, de pildă, tot felul de inși care aveau un fel de imagine crepusculară a minunatului ev mediu și care aveau acestă dorință de a trăi, de a retrăi, de a se reîntrupa în poeții trecutului, de a vedea lumea cu ochii acestora. Ceea ce ducea la niște rezultate de multe ori în formă de pastișă propru-zisă, adică lipsite de originalitate. Rita Chirian spunea că sentimentul este cel care ghidează în literatură. Literatura înseamnă în primul rând sentiment și interioritate. Atâta vreme cât depersonalizăm discursul, îl neutralizăm s-ar putea să renunțăm la cea mai importantă parte a literaturii. Dacă există azi un postmodernism aș zice că există un curent care traversează toate curentele anterioare, un curent care încearcă să-și găsească și să-și așeze bazele pe toate curentele anterioare.
Tradiția, un izvor de înnoire
Uneori aceste forme ale trecutului păreau mai proaspete decât ceea ce se întâmpla în momentul respectiv, însa acesta se dovedea a fi un joc deloc inocent. A te juca cu aceste forme ale trecutului, cu aceste mărgele ale trecutului, nu este inocent. De foarte multe ori este un joc intelectual, este un joc asumat, este un joc care duce la noutate și nu la lipsă de originalitate, la pastișă în sensul obișnuit al cuvântului. Eu cred că așa au fost și cerchiștii sibieni, cred că cel puțin în cazul lui Doinaș și al lui Radu Stanca se verifică acest lucru. Baladele lor nu sunt niște pastișe în sensul normal al cuvântului, nu reiau necreativ formele trecutului, ci se folosesc de ele pentru a arăta diferența față de modernitate, față de modernismul pe care ei îl respingeau. Îl considerau nerespirabil pentru ei, pentru că ei aveau acestă nevoie extraordinară de trecut sub forma nevoii de tradiție. Tradiția, pentru ei, era un rezervor dinamic, nu era o arhivă de forme și imagini ale trecutuluii. Era un izvor de înnoire, spunea Mircea Cărtărescu.
Scriitorul mai spunea că Cercul Literar de la Sibiu e important, pentru că el era sincronizat cu ceea ce se petrecea în lume, pe când generația ‘60 era defazată cu cel puțin două decenii. Ioan Bogdan Lefter a continuat și era de părere că: Cercul literar de la Sibiu a avut un tip special de raportare la tradiție. Toți cerchiștii au fost cărturari, intelectuali, scriitori cu foame de tradiție să zic așa, mari cititori și care au expus în textele lor urmele lecturilor.
La sfârșitul zilei, Dumitru Chioaru a acordat două premii, premiul Euphorion și premiul Cercul Literar de la Sibiu. Premiul Euphorion a fost acordat unuia dintre colaboratorii de „lux” care a publicat în revistă și anume, Mircea Cărtărescu care s-a arătat vizibil emoționat de primirea premiului. Sunt extraodinar de emoționat și bucuros pentru acest premiu. Eu sunt conștient de situația mea în literatura română ca autor controversat, ca un etern caz, să spun așa. De câte ori întâlnesc o reală, sinceră și caldă apreciere pentru ceea ce încerc și eu să fac, sunt foarte mișcat, mai ales când colegii mei sunt cei care fac acest lucru. Acest premiu e pentru mine o dovadă a faptului că încep să fiu văzut și eu ca o ființă omenească în literatura română, încep să fiu văzut ca un autor între alți autori, un autor care merită și el puțină caldură, puțină înțelegere, simpatie, lucru după care am tânjit foarte mult, mai ales în ultimii 10-15 ani. Nu vorbesc aiurea atunci când spun că un premiu românesc contează în acest moment pentru mine mai mult decât un premiu internațional, mai ales dacă e din partea redacției Euphorion și a colaboratorilor ei. Pentru mine e un premiu foarte mare și foarte important.
Premiul Cercul literar de la Sibiu i-a fost înmânat scriitorului Joachim Wittstock care a ținut și el să mulțumească tuturor pentru acest premiu. Vestea că juriul m-a ales pe mine pentru acest premiu devenit tradițional m-a surprins, producându-mi și un moment de nesiguranță pe lângă încântarea de a fi scos în evidență. Mulțumesc juriului și vă mulțumesc dumneavoastra celor prezenți.
Foto Credit: Cristian Bisca
