The New York Times l-a descris ca fiind „un punct de reper în lumea teatrului experimental și un explorator al timpului și al spațiului scenic”. A lucrat împreună cu artiști precum Heiner Müller, Tom Waits, Susan Sontag, Laurie Anderson, William Burroughs, Lou Reed sau Jessye Norman. Revista Forbes îl numește într-un articol Omul Renașterii.

La vârsta de 75 de ani, Robert Wilson este unul dintre cei mai apreciați artiști ai artelor vizuale și performative din lume. Originar din Waco, Texas, Wilson s-a mutat în anii ‘60 în New York, unde a descoperit activitatea coregrafilor George Balanchine, Merce Cunningham și Martha Graham. Șase ani mai târziu, și-a întemeiat propria companie de dans experimental, Byrd Hoffman School of Byrds, și a creat primele lui spectacole The King of Spain și The Life and Times of Sigmund Freud. În anul 1976 a realizat împreună cu compozitorul Philip Glass spectacolul de operă Einstein on the Beach, considerat a fi una dintre cele mai mari realizări artistice ale secolului XX și a devenit astfel cunoscut internațional.

Robert Wilson a găsit simplitatea în mișcare, în spectacol, în gesturi și a înnodat strâns arta vizuală cu arta performativă, clădind astfel spectacolele de avangardă. Influențat de-a lungul timpului de formalismul lui Bertold Brecht, unde distanța teatrului epic este sprijinită de ansamblul scenic – lumini, mișcări, text și scenă – Robert Wilson crede că artificialul pe scenă este mult mai sincer decât minciuna naturalismului. Astfel s-a dezvoltat de-a lungul timpului artistul Robert Wilson, la bază licențiat în administrarea afacerilor și arhitectură.

Foto: Holger Jacobs

Astăzi, putem spune că Robert Wilson este un artist care face de toate – construiește spectacole de teatru și operă de la concept până la cea mai mică mișcare, creează decor și jocuri de lumini. Explică într-un interviu pentru Dance Ink că “lumina funcționează în lucrările sale ca parte a unui întreg architectural. Este elementul acela care ne ajută să auzim și să vedem, ceea ce descrie modul primar prin care comunicăm. Fără lumină nu există spațiu”. Ca regizor, nu le spune actorilor exact ce înseamnă un anumit lucru, ci creează structuri coregrafice stricte, coordonează mișcările, însă nu și gândurile. Direcțiile lui scenice sunt mai degrabă de ordin organizatoric, formal, precum mai repede, mai încet, mai puternic,  în locul discuțiilor despre ce spun sau cred actorii pe scenă. “Câteodată le spun: Crezi prea mult ceea ce te face să devii necredibil”, povestește artistul într-un interviu din The Vima.

Crede că un regizor este cineva care privește spectacolul din afară și îl ajută pe actor să atingă cel mai bun nivel al lui. Provoacă persoane din afară să vizioneze repetițiile pentru a alcătui notițe și a împărtăși observații.

Scrie piese de teatru, pictează, sculptează, lucrează cu sunetul, iar ceea ce îl definește în artele spectacolului este vizualizarea ansamblului scenic, a actorilor în contextul mediului artificial, concentrându-se nu exclusiv pe personaje, deslușind motivații pentru fiecare gest în parte. Creativitatea unui artist se descoperă în “întrebări permanente, în a te întreba ce este? și nu în a spune ce este. Asta reprezintă pentru mine creativitatea unui artist”, spune acesta. Probabil vă întrebați cum poate fi creat un curent artistic stabil într-o lume atât de dinamică. Wilson crede însă că “un singur lucru este constant, și anume schimbarea”.

A lucrat peste tot în lume și speră ca arta lui să fie atât de accesibilă încât lumea să o înțeleagă și peste câteva sute de ani. Crede că diferența dintre publicul contemporan și cel din anii ‘90 este faptul că „astăzi, acesta este mult mai conștient vizual. În mare parte probabil datorită mediilor de astăzi”.

Lucrare realizată de Robert Wilson  pentru nr. 7 al revistei Capital Cultural, ediție specială FITS 2017

În călătoria sa universală, Robert Wilson va interpreta anul acesta la Festivalul Internațional de Teatru din Sibiu, textul lui John Cage, Lecture on Nothing. Pus în scenă într-un mod care definește lectura și prețuiește fiecare cuvânt în parte, afirmația „Am sentimentul din ce în ce mai mult că nu ajungem nicăieri, devine refrenul interpretării descrise ca fiind o „abordare acustică și vizuală,  inspirată din textul filozofic și poetic a lui Cage, bazat pe o scală a timpului îndelungă și com­plexă, precum și din muzica acestuia”. Mark Swed scrie în Los Angeles Times că „propunerile scenice ale lui Wilson aparțin muzeelor. Însă teatrul acestuia este unul non-narativ, înțeles numai prin trăiri și experiențe”.

Artistul american nu vine anul acesta pentru prima oară în România. „Lucrările mele au fost prezentate în România de multe ori, de când am creat Hamletmachine, în anii ‘80. Singura mea vizită mai lungă în România a fost acum trei ani la Craiova, unde am pus în scenă piesa Rinocerii la Teatrul Național. Am fost acolo de două ori. O dată pentru un atelier de dezvoltare al spectacolului și apoi pentru repetițiile finale. Mi-a plăcut foarte mult să fiu în România și aștept să mă întorc. Știu de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, însă cunosc prea puține despre orașul Sibiu, iar asta mă stârnește”, spune artistul american despre vizita plănuită pentru luna iunie în Sibiu.

Însă, ceea ce se întâmplă pentru prima oară în România și în parcursul artistic a lui Robert Wilson, este faptul că va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu – pentru forța și originalitatea viziunii lui.

Articol apărut în nr. 7 al revistei Capital Cultural – ediție specială FITS 2017

[for English translation, click here]