Asociația Capital Cultural dă startul concursului pentru tineri ”Sibiu Underground Stories”. Acesta încurajează liceenii și studenții de la orice facultate, cărora le place să scrie și să exploreze, să realizeze un reportaj care să conțină o poveste nespusă sau uitată a orașului. Capital Cultural provoacă tinerii din Sibiu să caute viață și culoare în locurile, oamenii și istoria orașului lor.

”Este un concurs de creativitate, prin care vrem să venim în întâmpinarea tinerilor dornici să interacționeze cu zona culturală a Sibiului. Ne propunem să mobilizăm mici echipe de tineri (de maxim 3 persoane), care să realizeze un reportaj cu tematica ”Underground stories”. De ce ”underground”? Fiindcă e un proiect destinat tinerilor și pentru că mizăm pe faptul că aceștia vor reuși să scoată la lumină subiecte neconvenționale, subiecte pe placul lor. Pe lângă premii, câștigătorii vor beneficia și de un fel de stagiu de practică alături de echipa capitalcultural.ro, îi vom lua cu noi la evenimente, le vom împărtăși din experiența noastră”, spune coordonatorul proiectului Cristina (Teia) Brînză.

afiș-final-SUS

Programul desfășurării concursului

Perioada de înscriere în concurs este 27 aprilie – 31 mai 2015. Materialele scrise vor fi trimise la adresa de email: redactie@dev.capitalcultural.ro, având titlul ”Sibiu Underground Stories”. După data de 31 mai, materialele selectate vor fi publicate pe site-ul revistei capitalcultural.ro. În data de 8 iunie, vor fi desemnați și premiați câștigătorii.

Ce condiții trebuie să îndeplinească materialele înscrise în concurs?

  • Textul materialului trebuie să conțină 2 pagini, în Microsoft Word, cu font Times New Roman 12, spațiere la un rând;
  • Materialul va fi ilustrat cu fotografii sugestive, realizate de grupul de lucru/autor. Se încurajează și folosirea materialelor video, dar nu este o cerință obligatorie;
  • Textele nu trebuie să fi fost publicate în alte reviste și ziare înainte de înscrierea în concurs;
  • Se acceptă în concurs materialele realizate individual sau de către echipe de maximum 3 membri.

Redacția Capital Cultural își rezervă dreptul de a edita din punct de vedere gramatical articolele primite și de a le refuza pe cele care prezintă un mesaj necorespunzător: xenofob, rasist, discriminator. Orice modificare de conținut efectuată de redactorii Capital Cultural, înainte de publicare, va fi făcută cu înștiințarea și cu acordul autorului articolului.

Cum vor fi evaluate rezultatele?

Proiectele vor fi jurizate de o echipă formată din Doina Jalea, Minodora Sălcudean și redactorii revistei Capital Cultural. Printre criteriile de evaluare a materialelor se numără: originalitatea materialului, relevanța pentru tematica propusă, respectarea normelor de redactare în limba română.

Cum te premiem?

Pardon Café s-a alăturat inițiativei de a organiza acest concurs, oferindu-ne premii frumoase și generoase. Se vor acorda 3 premii de către juriu – pentru originalitate și creativitate și unul de popularitate, pe baza aprecierii cititorilor de pe Facebook.

Premiul I: 400 de lei

Premiul II: 250 de lei

Premiul III: o cina de 2 persoane la Pardon Café

Premiu de popularitate: un set de cărți, oferit de Librăria Humanitas ”Constantin Noica” și invitații la evenimente culturale din Sibiu.