Cum v-ați hotărât să faceți filmul?
Am reacționat la Colectiv. Prietenul nostru, Marcel Schreiter, primise o bursă de la ICR și a ajuns în București pe 25 octombrie. Inițial, voiam să lucrăm la un alt proiect și în prima zi ne plimbam prin București, prin cartiere, să îi arătăm locuri. Noi locuim la 300 de m de Colectiv și am ajuns acolo cu Marcel, am intrat în curte și i-am zis că acela e unul dintre spațiile unde vrem să venim și pe care să i-l arătăm. Marcel m-a întrebat dacă ar putea să locuiască acolo pentru că i se părea că e un spațiu pentru artiști. La cinci zile după, s-a întâmplat Colectiv, e irelevant să mai spun că trebuia să fim și noi acolo. Am mers la un concert al unor prieteni și după, trebuia să mergem acolo. Și s-a întâmplat ce s-a întâlmplat. Am avut colegi de muncă, colegi de facultate, un foarte bun prieten care, din fericire, a scăpat cu niște răni ușoare (…)
Atunci am simțit că trebuie să facem ceva și am început să filmăm.
Am inceput cu protestele de la Colectiv. – Ruxandra Gubernat
Sibiu. Astra Film Festival 2018. Filmul „Portavoce”, în competiție, la secțiunea „România”. Echipa regizorală: Ruxandra Gubernat, Henry Rammelt și Marcel Schreiter. Filmul urmărește dezvoltarea unei culturi a protestului din România și surprinde protestele de la Roșia Montană din 2013, manifestațiile din 2015 care au urmat dezastrului din Colectiv și protestele anti OUG13 de la începutul anului 2017.
Am întrebat-o pe Ruxandra Gubernat ce înseamnă pentru ei prezența într-un festival, cum a luat naștere conceptul „activism recreativ”, cum a primit publicul filmul „Portavoce” și ce pregătesc pentru viitor.
„E foarte important să fim într-un festival cum e Astra Film. În martie am avut premiera la One World România. Iarăși, a fost așa…pentru oameni care nu mai lucraseră niciodată pe film, la primul proiect să avem premiera la One World România și apoi să fim selectați la Astra Film, bineînțeles că îți dă încredere. Și îți dă entuziasm într-un spațiu care nu e neapărat propice pentru documentarele independente. E foarte greu să finanțezi, e foarte greu să ai resurse fizice și energie să te dedici unui proiect, unui documentar care durează ani de zile.
„Am început cu Roșia Montană pentru că a fost momentul când s-a creat o comunitate. După care, la Colectiv, s-a consolidat o comunitate într-un moment de traumă și a fost vizibil că există forță asta civică care e suficient de solidă și suficient de motivată încât să dea jos un Guvern. Deși, după trei ani de ala Colectiv încă nu există responsabil și au rămas lucrurile în ceață, dar în momentul acela oamenii s-au mobilizat împreună. Și protestele din 2017, în care nu a mai fost despre comunitatea asta destul de mică, ci a fost într-adevăr un protest de masă cu foarte multe direcții și cu o mobilizare pe care eu nu mi-aș fi imaginat-o niciodată în România. E clar că a fost un moment excepțional, cu foarte multă adrenalină, a fost absolut impresionant.”
„Pentru Roșia Montană, ne-am folosit din multiple surse pentru că noi nu am filmat. Știam cât de importantă e Roșia Montană ca moment de solidarizare și am început să cer pur și simplu filmările oamenilor care au fost acolo. A fost foarte frumos pentru că nu aveam buget, dar oamenii s-au implicat. Iarăși, un alt indiciu că există o cultură de protest, că există un grup. Această cultură de protest nu se limitează la ieșitul în stradă. Sunt multiple forme prin care te poți implica și poți lucra în grup. Se consolidează o comunitate. Am simțit-o.”
Interviul integral îl poți asculta aici.
„Noi facem cercetare, în afară de film documentar și lucram în continuare pe proteste și am continuat să mergem la proteste. Avem un nou proiect care se numește „Societatea iliberală și inamicii ei” care analizează toate formele de implicare politică și toate formele ca implicarea politică să fie blocată de Guvern, elite politice etc. Asta vrem să facem, film politic. Eu simt că lipsește. Da, e un accent mare în filmul documentar pus pe social, dar la filmul politic am simțit că lumea e suficient de reticentă.”
