de Anca Mureșan

Nu purta cercei, nu avea volane, flori prin păr și nici rochie cu crinolină. Nu își punea mîinile în șolduri a cochetărie și nu balansa capul spre umeri fluturînd din gene în timp ce era pe scenă, cum făceau celelalte artiste contemporane cu ea. Cu toate acestea, a trăit cu ardoare, a iubit cu patimă și nu-și imagina viața fără excese și fără aplauzele cu care a răsplătit-o publicul. O chema Chavela Vargas și a fost cea mai cunoscută și valoroasă cîntăreață a Mexicului. Și-a dorit să îi ținem minte numele.

Chavela (2017), filmul care îi reface portretul, are cam tot ce-i trebuie unui documentar: un personaj fascinant, combinația justă între faimă, eșec și cădere care definesc destinul unui om, plus infinit de multă emoție. Nu conține deloc poleială, e doar umanitate nefardată.

Chavela Vargas s-a născut în Costa Rica, dar a trăit aproape toată viața în Mexic și se spune că a murit cu el pe buze. Familia nu numai că nu a ajutat-o în vreun fel, dar după ce părinții au divorțat au lăsat-o în grija unei rude. Numele de botez îi era Isabel, dar e singura care își mai amintește, cu tandrețe, acest detaliu biografic. Interviul care constituie scheletul pe care se construiește filmul e acordat în 1991, pe cînd artista avea 71 de ani. Discuția se deschide abrupt cu disponibilitatea ei de a răspunde sincer la orice întrebare. Chavela spune: ”Întrebați-mă ce vreți” și, cumva, chiar crezi în naturalețea acestui demers. O simți că își expune sufletul la vedere pentru că nu ocolește umbrele, disperarea și singurătatea care i-au marcat existența. Și nici nu ascunde excesele maladive ale personalității sale.

La Carnegie Hall, Olympia sau marile săli de concerte din Mexic a ajuns să cînte abia după 80 de ani, primele decenii ale carierei s-au consumat în cluburi unde era adulată de public. S-a spus despre ea că interpretează ca un bărbat. Poate datorită tonurilor aspre din voce, poate pentru că încă din anii 50 a îndrăznit să renunțe la orice accesoriu al feminității și să urce pe scenă îmbrăcată în pantaloni și în poncho – articol vestimentar cu care a ajuns așa de tare să se identifice că i-a acoperit și sicriul. Mai mult, stilul muzical pe care l-a abordat, ranchera, a fost pînă la ea unul cîntat cu precădere de bărbați. Chavela Vargas a renunțat la mariachi și era acompaniată mereu doar de chitară. Vocea și felul ei grav, sensibil și profund de a interpreta, pauzele dramatice dintre cuvinte i-au făcut pe mulți să spună că aveai impresia, privind-o, că va muri în mijlocul melodiei. În documentar, Chavela Vargas mărturisește că acesta era și visul ei secret, să se spună despre ea că și-a dat viața pentru muzică, că a murit cîntînd. Aproape că i-a ieșit: a cîntat pînă aproape de final, chiar și atunci cînd nu se mai putea ține pe picioare.

Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, regizorul Pedro Almodóvar, o evocă adesea pe Chavela Vargas (am citit nu demult cu cîtă afecțiune o pomenește într-o filă de ”jurnal” pe care l-a scris în timpul izolării provocate de pandemia de coronavirus). I-a folosit muzica în filmele sale și în documentar afirmă că artista a trăit într-o stare continuă de rămas-bun. Ea spunea mereu adio, își amintește Almodóvar, credea mereu că urmează o ultimă apariție pe scenă.

Fragmente din concertele live sau înregistrări cu vocea ei sînt prezente pe parcursul filmului și ți-e mai mare dragul să le vezi și să le asculți. Atîta durere, atîta singurătate, atîta emoție a pus în cîntecele ei că te minunezi ca în fața unei zeițe tulburătoare. Contribuie la magie și mărturiile proprii în care recunoaște că a trăit intens și a suferit enorm, dar și poveștile foștilor ei prieteni sau colaboratori. A fost alcoolică, a fost impetuoasă și violentă. A iubit incandescent. Nu și-a ascuns niciodată orientarea sexuală, a făcut pasiuni pentru femei celebre (Frida Kahlo și Ava Gardner sînt pomenite în film). A ajuns pe culmile gloriei, dar și în abisul disperării.

Să îți urmezi în viață propriul adevăr te costă mult și îți aduce multă suferință, afirmă Chavela, dar pînă la urmă e singurul drum posibil, căci adevărul tău contează și te împinge mereu înainte. Un îndemn și o lecție de învățat, oferite de o artistă fabuloasă pe care o puteți admira în acest documentar. Chavela este nu doar un tribut, ci mai ales un suspin de regret pentru o femeie care a fost o adevărată forță a naturii și care a insuflat energie, iubire și nostalgie.

Chavela poate fi urmărit gratuit pe platforma TIFF Unlimited sîmbătă, 30 mai 2020, de la ora 21.

credit foto: Marcos Brindicci MHB/Reuters

*articol apărut inițial pe Liternet.ro