Radu Iamandi, la ai săi 19 ani împliniți recent, a coordonat un proiect educațional și a pus pe roate cu succes alte câteva idei. Spune des că vrea să schimbe lumea în care trăiește. Să-i facă „un mic update”. Cu energia și avântul tinereții, începe cu sine.
Soarele așteptat al unei primăveri târzii făcea Sibiul să se miște cu toată agitația umană și toate evenimentele care se întâmplau simultan în diferite părți ale orașului. Radu, cu propriile coordonate de mișcare, nu se amesteca cu vacarmul din centru. În acea sâmbătă, trebuia să-și facă ordine în cameră și să citească regulamentul de ordine interioară al școlii – „util în ultimele luni de liceu”.
Din primele clipe când l-am cunoscut, am zis că are ceva din spiritul japonez. Poate tunsoarea cu suvițe rebele, inegale, poate pasiunea pentru roboți și tehnologii sau poate viteza cu care găsește idei și se implică în proiecte. Radu îmi povestește dintr-o răsuflare despre proiectul său de la Științescu Jr. – „cel cu roboțeii”. Apoi, mai potolit, dar tot mai entuziast, trece la pasiuni, care curg în alte planuri și alte proiecte. Toate – cu obiective și termene fixate conștiincios în calendar.
Primele porți deschise
Prietenia lui Radu cu roboțeii este de durată. În 2015, cât era încă elev la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” asambla primul robot, cu care lua locul I la Festivalul Științei. „Totul a început când am găsit la sora mea pe birou o placă albă, cu mai multe găurele și niște leduri care pâlpâiau aproape random. Am întrebat-o ce este chestia asta, iar după ce mi-a explicat ce face, am zis «mm, ce interesant! Pot să ți-o fur până mâine?» Firește că în seara aia am stricat-o. Am crezut că e foarte scumpă și că nu mai am bani să îi dau surorii mele. Însă, de fapt, era 5 dolari…”
Atunci Radu afla despre Fondul Științescu și gândindu-se ce ar putea face pentru alți tineri, se „băga” și el. „Am învățat singur, citind pe internet din mai multe surse. Roboțelul meu nu făcea mare lucru. Evita zidul. Dar era ceva. Pentru prima dată m-am apucat de programare și robotică. Am cunoscut mulți oameni faini despre care nu știam că există. Mi s-au deschis multe porți.”
Prin SPARX, workshop-ul de robotică, finanțat în cadrul secțiunii pentru juniori a Fondului Științescu, echipa lui Radu a cumpărat 5 roboți. A ajuns prin școli la 300 de elevi, pe care i-a învățat cum să construiască roboți autonomi. „Am găsit copii foarte interesați și copii complet neinteresați.” Radu, în postură de educator, trage o linie imaginară. „Proiectul a fost ok… chiar ok. M-am dezvoltat foarte mult.”
Familia, cu toate punctele pe știință
După SPARX, s-a apucat de proiecte „pentru sine”: roboței, drone, imprimare 3D. „Chiar acum îmi construiesc o dronă care să poată ridica un DSLR”, îmi spune Radu, cu însuflețirea unui entuziasm recent. Atitudinea sa proactivă a „infectat” aproape toată familia Iamandi.
Cu sora Diana, studentă la Electronică Aplicată, Radu a dezvoltat o idee care i-a venit odată cu explorarea pasiunii pentru 3D printing. Într-o zi, în odaie a apărut o imprimantă 3D. Imprimanta, cumparată cu sprijinul unei companii sibiene, a crescut mobilizarea. Radu s-a decis să țină cursuri gratuite pentru elevi despre proiectare și imprimare 3D, iar pentru a aduna fondurile necesare, familia Iamandi a alergat la SemiMaraton. Proiectul 3D Printing, coordonat de Diana și implementat împreună cu Asociația „Central Hub” – Connecting the Dots, este în desfășurare.
Liliana Iamandi, mama lui Radu, este învățătoare la Școala Gimnazială „I. L. Caragiale” din Sibiu. Primăvara aceasta a inițiat un proiect care-și propune să organizeze ateliere interactive, prin care elevii să descopere arta din spatele broderiilor și știința utilizării unei mașini de cusut computerizate. Când s-a apucat de BroCom Design, Radu era neîncrezător: „Nu vedeam ce vede ea”. Însă proiectul a convins investitorii Fondului Ştiinţescu și BroCom Design și-a început atelierele în luna august.
Lucruri pe care nu le înveți la școală
Radu s-a dus la Innovations Labs 2016 din curiozitate, „mai mult pentru distracție”. Nu știa că programul este despre startup-uri și idei de afaceri în tehnologie. La preselecție și-a prezentat proiectul, care pornea de la o idee distractivă – „Board support for your longboard/skateboard”. Însă înţelegând cum stau lucrurile la hackathon, a început de la zero prin concluzia: „Produsul meu este gata. Am venit aici să ajut pe alții, nu pe mine.”
Astfel, s-a alăturat echipei „fratelui de suflet” – Bobby (Bogdan Mînzat). Cu echipa Radio Tag, în cele 24 ore de hackathon, a realizat un transmițător radio, o soluție creată pentru a îmbogăți narativ sau sonor experiența celor care vizitează muzee, merg la evenimente culturale și în alte locuri de distracție. „RadioTag e un device mic, cât palma, «propulsat» de un Raspberry Pi Zero (un mini calculator de 5 dolari), o baterie externă sau alimentare la priză și un cod. Ce face chestiuța? Transmite audio (muzică, prezentări, anunțuri, publicitate etc.) prin radio FM și prin WiFi.”
Radu îţi aduce cu plăcere detalii tehnice, pe care le pune într-un limbaj cât mai simplu. E atât de entuziasmat povestind, încât te prinde, te ține atent. Cu „chestiuţa şmecheră”, Radu și Radio Tag au ajuns în finala Innovations Lab 2016 de la Sibiu şi, ulterior, de la București. „După finala hackathonului de la Sibiu, au urmat două luni de mentorat cu cei mai tari antreprenori din domeniul IT din Sibiu. Aveam câte o întâlnire de mentorship în fiecare joi. Două ore de învățat – cum se pune pe picioare un startup, cum se face un pitch, cum îți vinzi produsul, cum faci produsul… o groază de chestii!”
Deși, concursul final de la București nu le-a adus premii, a fost o experiență de învățare prețioasă. Radu își amintește cu umor dulce-amărui: „Din fericire, acolo (n. a. la București) am câștigat doar experiență, nu și greutate în plus în bagaj. Erau faine trofeele!”.
Planul include obstacole și escapade
În primăvară, Radu avea în față bacalaureatul. Mărturisea atunci că ar putea avea rezultate mai bune la școală, dar are nevoie de timp și motivație. După examane, se declară relativ satisfăcut de rezultate. Se cunoaşte. El, cu ideile scrise inginereşte cu liniuţe. El, cu planurile şi pasiunile dictate de emisfera stângă. Ştie că a petrecut mult timp, construind drone și urmând cursuri de la Google, în perioada pregătirii de examene. Bacul a fost doar o etapă firească spre un alt punct din plan, însă recunoaște: „este o piedică pe care fiecare elev trebuie să o treacă”. „Aș schimba tot conceptul de examen al maturităţii. De fapt, toată programa, tot stilul ăsta de a învăța. Toate notele (în afară de științele exacte) sunt subiective.”
***
Longboard, hamace, muzică, pedalat… Pasiunile mai puțin „științifice” se aliniază într-un şir lung şi ordonat în agenda lui Radu. După agitația bacalaureatului, planificase de mult timp o nebunie „mai specială”, o gură de aer între liceu şi admitere. Aflase anul trecut la Electric Castle despre Eco Challenge şi Asociaţia MaiNoi, care promovează cicloturismul şi sprijină cauze ecologice. Că tot s-au scumpit biletele pentru festivalul de anul acesta, Radu şi-a amintit că ar putea ajunge la Electric Castel, pedalând. 140 de kilometri de la Băile Felix, alături de ecoambasadori europeni, era o provocare olimpică. Radu şi-a propus să pedaleze cel puţin 100 de km. Obiectiv atins, chiar dacă a ajuns la festival cu mâna în ghips şi fără bicicleta cumpărată în ajun din târg.
„Am reuşit să fac 100 de kilometri în sincron cu sportivi de performanţă! Pentru ei a fost o plimbare”, face haz Radu. Cu ocazia incidentului, Radu şi-a confirmat utilitatea orelor de voluntariat la Ambulanţă şi Crucea Roşie din Sibiu (4 ani). „Ai zburat ca un Superman!”, i-a zis ucraineanul care pedala alături şi care asistase la scena când Radu a intrat în maşina care-i tăiase calea.
Fragmente dintr-un viitor care se scrie
Din octombrie, Radu își mută drumul de la liceu la facultate. Va fi student la specializarea căreia de mult timp îi zicea „viitoarea mea” – Electronică Aplicată (EA), de la Facultatea de Inginerie, a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Îl întristează însă că a fost admis la taxă. „Unii au fost admiși la buget, deși mi-au zis că au pus la EA doar așa.” Radu a depus dosarul la Electronică Aplicată din motive foarte clare. „Au echipă de robotică (inimioară)”. „Pot să învăţ cum se face şi se gândeşte un circuit, cum se programează un chip/microcontroller, ce pot face cu el: pot să îmi automatizez casa, să îmi fac singur un longboard electric, un aparat de cafea conectat la internet şi multe altele.”
Facultatea este pentru Radu calea de acces către alte resurse educaţionale, oameni şi contexte prielnice de învăţare. „În aceşti ani, o să pot să mă înscriu în foarte multe proiecte.”
Peste 5 ani, Radu va fi la masterat în Irlanda. Dar nu lasă Sibiul. „E prea fain. Proiecte, oportunităţi, oameni faini, prieteni, familie, linişte, Parcul Sub Arini…” Planifică să se mute singur într-o garsonieră. Ceea ce acum jumătate de an era un vis, acum, în curs de realizare, adaugă câteva niveluri stării de bine de a fi în Sibiu. „Am totul aici…”
S-ar putea ca incredibilele întâmplări din viaţa lui Radu Iamandi să se scrie doar de acum încolo. Până acum, a fost despre un adolescent care îşi ia pasiunile în serios. Despre firescul și lecțiile tranziţiilor. Despre devenire. Adică despre toate cele minunate de la începuturi.
Fotografii: Gabriela Cuzepan
(articol apărut în revista tipărită Capital Cultural, Nr. 4)
