Andreea Parfenov s-a născut la Tulcea și este absolventă a Facultății de Film — licență (2022) și masterat (2024)— în specializarea Regie de film și televiziune, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” București. Scurtmetrajul (ÎN)CERC, regizat de ea, este câștigătorul Premiului Publicului Pentru ”Cel Mai Bun Scurtmetraj Românesc” la ANONIMUL IFF, ediția a XII-a, dar s-a bucurat și de proiecții în cadrul Serilor Filmului Românesc (Iași), Festivalului de Teatru și Film ”ȘI” ( Șerban Ionescu) cât și în Portugalia, în cadrul ”FEST(New Directors New Films Festival)”.
Anda Ionaș: Ce anume te-a inspirat în scrierea scenariului filmului (ÎN)CERC, Andreea, și cât de dificil a fost procesul de trecere de la idee la ilustrarea ei cinematografică?
Andreea Parfenov: Eu am trecut printr-o experiență similară cu protagonista, de a încerca să părăsesc o relație toxică, să mă desprind cumva și să găsesc o cale de a fi mai bine. Am reușit până la urmă și m-am gândit să fac și un film despre asta, dar să nu fie aceeași poveste ca în realitate, să o ficționalizez, pentru că nu toate lucrurile care se întâmplă în realitate sunt și filmice. Ori nu sunt suficient de ofertante, ori nu se leagă ca poveste, ori nu sunt credibile. Lucrurile care se întâmplă în viața reală uneori nu sunt credibile ecranului.
Procesul a fost destul de complicat, pentru că a trebuit să aduc și un imput personal care, în orice act creativ, face lucrurile mai valoroase, dar, în același timp a trebuit mă detașez, să fiu obiectivă, să fiu echilibrată, să am și rațiune, ca să-mi dau seama dacă ceva nu e bine, dacă o iau pe arătură. Cel mai greu a fost de fapt să scriu scenariul, pentru că el a suferit diverse forme. Inițial era altă poveste, cu două personaje care treceau printr-o situație toxică similară și erau puse în oglindă. Niciunul nu știa despre situația celuilalt, iar toată acțiunea se întâmpla la o petrecere.
Dar apoi am ales să dau altă formă narativă poveștii, să o mai simplific, să fie un singur personaj, o fată, iar partenerul ei să nu fie prezentat, dar relația lor să fie descrisă prin intermediul celorlalte personaje, să arăt cum o văd ceilalți, ca să se înțeleagă prin ce trece ea în noaptea respectivă.
Crezi că sunt povești care au un potențial cinematografic mai mare decât altele sau pur și simplu ține de maiestria regizorului să fie capabil spună o poveste cu mijloacele filmului?
Andreea Parfenov: Da, cred că sunt unele povești cu potențial cinematografic mult mai mare decât altele, dar în același timp, cred că sunt și multe povești care trec neobservate și de-asta e bine să ai simțul prezentului, adică să asculti mai activ, să vezi mai activ lucrurile, pur și simplu să observi lumea puțin mai cu atenție, și atunci o să găsești mereu ceva care să te inspire. Deci nu știu cât depinde de talent sau de cât de conectat ești la realitatea în care trăiești, la viața și la intuiția ta.
Consider că arta, scrisul, regia se leagă de oameni și actul artistic cred că e legat foarte mult și de intuiția pe care o ai. Dar asta vine și cu exercițiul de a te asculta mai mult. Noi nu suntem învățați să ne ascultăm. Devenim foarte raționali de multe ori, în sensul negativ, adică nu ne mai dăm voie să fim ludici, să experimentăm, și asta cred că dăunează într-un proces creativ.
Te ajută experiența regizorului, atunci când scrii un scenariu? Te gândești pe parcursul scrierii în ce fel poate să fie valorificat textul într-o experiență vizuală?
Andreea Parfenov: Da, cu siguranță. Experiența de a fi regizor te ajută să vezi în ansamblu filmul. Și tu ești singurul care poate să facă asta. Tu vei vedea cu ochii minții filmul înaintea tuturor și va trebui să le explici celorlalți din echipă, să le împărtășești viziunea ta, ca ei să vadă același film. Apoi felul în care gândești filmul de dinainte ajută și în etapa și de montaj.
Dacă știi în ce direcție vrei să se ducă, ești mult mai în control asupra rezultatului final, ca să nu vină totul peste tine navală. De fapt ține de rigurozitate. Lumea crede că e totul e boem, dar pentru a duce la bun sfârșit un proiect, ca regizor și nu numai, trebuie să fii un om serios și organizat, trebuie să fii punctual, să ajungi la timp, să respecți niște deadline-uri…
Și influența pe care o are regia asupra scenariului este faptul că îți dă privirea de ansamblu, mai mult control și o direcție. Trebuie să știi ce vrei, sau măcar să ai o idee, și atunci vei știi și ce să scrii.
Ai avut de dinainte în minte fiecare actor pentru rolul pe care îl va interpreta sau ai făcut un casting?
Andreea Parfenov: În general, fac casting. Eu cred că este important să treci și prin procesul ăsta, pentru că de multe ori te poți înșela. Mi s-a întâmplat să am pe cineva în cap, să-l chem la casting, dar cumva omul respectiv nu neapărat că nu a fost bun sau nu s-a descurcat, ci nu a fost potrivit pentru rol, pentru că pur și simplu imaginea din capul meu era alta. Adică eu proiectam ceva ce nu era racordat la realitate, pentru că atunci când vezi actorul față în față, omul are o altă personalitate, are o altă energie, adică nu e doar o fotografie sau un video.
De aceea, lucrând cu oamenii, trebuie neapărat să-i vezi față în față, să-i vezi cum vorbesc, cum gândesc, adică este și o chestie de conexiune, de a te înțelege cu omul, dincolo de faptul de a fi un bun actor sau de a avea potențial. Trebuie să și fii pe aceeași lungime de undă. În ceea ce privește actorii din filmul În(cerc), cu Ana Dumitrașcu eu am mai lucrat la primul meu proiect, la primul film din facultate. Atunci ne-am cunoscut, îmi este foarte dragă, și am rămas prietene după proiectul ăla, așa că am sunat-o când am avut scenariul și n-am făcut casting cu ea, pentru că știam ce poate să facă și în ce zonă poate să se ducă.
A acceptat, bineînțeles, și de acolo am construit împreună. Ne-am tot întâlnit, am tot vorbit, am tot luat fiecare secvență în parte, am stabilit niște lucruri și după aceea, la filmare lucrurile au decurs natural. Multe lucruri de fapt se întâmplă înainte de filmare. La filmare doar sunt puse în aplicare niște discuții, dar pregătirea ar trebui să se întâmple cu mult înainte.
Ați repetat înainte?
Andreea Parfenov: Foarte puțin. Pentru film este, de fapt, foarte puțin timp de repetiție. Am avut niște repetiții dar pe bucăți, adică cu anumiți actori, nu cu toți. Cu ceilalți actori am dat casting și au fost cu toții niște alegeri neașteptate. Nu m-am gândit la ei prima oară, dar după ce i-am văzut, nu puteam să mi-i mai scot din cap, chiar dacă am mai văzut și alți oameni, și mi-am spus atunci că înseamnă că ei trebuie să fie.
Așa s-a întâmplat, și a fost o colaborare foarte reușită cu toată lumea. Mi-a plăcut foarte mult să lucrez cu ei și ne-am înțeles bine. Îmi sunt dragi toți și sper să mai lucrăm împreună, pentru că am simțit o energie bună/ o reciprocitate. Chiar dacă nu suntem toți din aceeași generație, suntem destul de apropiați ca vârstă și asta a facilitat și binele general al proiectului.
Mi-a plăcut mult faptul că filmul tău deși vorbește despre o relație toxică, dar nu este moralizator, tezist, ci expune dintr-o perspectivă destul de obiectivă faptele.
Andreea Parfenov: Da, nu prea-mi plac filmele moralizatoare. Mi se pare că nu ăsta-i scopul. Adică, poate să fie un scop de a educa sau de a duce un awareness, dar nu în sensul de a impune o viziue.
Este al șaselea scurtmetraj al tău. Pentru cele anterioare ori ai scris scenariul, ori ai semnat regia, ori, ca aici, le-ai făcut pe amândouă. Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpină un tânăr pentru a reuși să-și vadă filmul dus la bun sfârșit?
Andreea Parfenov: În primul rând, e dificil pentru că e o industrie foarte mică, industria asta de cinema în România și tot mereu apar noi filme, noi cineaști, și cumva miza și presiunea în facultate este să nu rămâi cu filmul în sertar, adică să faci ceva, cumva, să ajungă la lume. Orice film este un efort imens, și nu doar al tău, ci e un efort colectiv.
Sigur, pot fi niște exerciții foarte bune, pe care le văd profesorii la examene, dar e important să încerci măcar să ajungă mai departe. Doar că nouă ni s-a spus asta destul de târziu. Cel puțin eu am aflat de-abia când am intrat la master că dacă ne înscriem filmul la festivaluri și el este selectat, obținem puncte la CNC și alte lucruri similare. De aceea, eu și colegii din generația mea nu ne-am prea trimis filmele, pentru că nu știam cât de important este. Apoi a urmat o mobilizare generală pentru a le trimite și a fi văzute de cât mai mulți oameni.
Partea dificilă este să rămâi încrezător că lucrurile vor fi ok și că se va întâmpla ceva bun cu ceea ce faci, că vei primi recunoaștere, într-un fel sau altul (fiindcă pentru fiecare recunoașterea e diferită).
Există „nˮ oameni care îți vor spune tot felul de lucruri. Păreri are toată lumea despre ce faci, mai ales în etapa în care pregătești filmul. E normal să primești feedback și să selectezi opiniile, dar cel mai important este totuși să rămâi fidel ideii tale, să continui cu ceea ce ți-ai propus să faci, cât de bine poți.
Lucrezi la un nou proiect?
Andreea Parfenov: Da, ultimul scurtmetraj din facultate, pe care l-am filmat în luna mai, în Delta Dunării. Acum se află în etapa de post-producție, urmează să terminăm montajul. Sper că va avea un parcurs cât mai bun, este un film care îmi e foarte drag.
Poate vii cu el la Anonimul, în 2025.
Andreea Parfenov: Da, da, sper. Îmi doresc.
