Elegantă și rafinată, hotărâtă și blândă în același timp. Nu-i place să fie sentimentală, însă cînd vine vorba de Sibiu, exact în acestă zonă ajunge cu gîndul. Spune că omul se naște poet nu devine, iar în poezie iubește mai mult forma decât conținutul. Scriitoarea Nora Iuga ne-a vorbit despre poezie, despre critică, despre Sibiul drag, despre oameni și doruri.

Cum vă regăsiți în vremurile de azi?
Nora Iuga: Dumnezeu mi-a dat un dar extraordinar, eu m-am născut ca să fiu fericită. Și nu fac pe nebuna spunând acest lucru. Eu chiar am fost toată viața mea un om foarte fericit. Mulți oameni pot să creadă că e o formă de superficialitate, eu mă suspectez singură, de foarte multe ori, că sunt superficială. Pentru că mie nu-mi plac lucrurile grave și chiar nu te poți feri de lucrurile grave, fiindcă viața în sine este un fenomen foarte grav. Însă, nu-mi plac nici oamenii care iau lucrurile prea în serios.Nu-mi place să privesc viața cu prea mare seriozitate și nici nu-mi place să-mi exagerez suferințele. Si, în felul asta, probabil, m-am autoeducat, că nici nu sufăr foarte tare.

 Ce amintiri vă leagă de Sibiu?

Nora Iuga:Trebuie sa fac o pauză, o pauză foarte lungă. Da. Pentru că mie nu-mi place să fiu sentimentală (râde), iar Sibiul mă duce exact în această zonă. Pentru mine, Sibiul este singura oază de sentimentalism, foarte accentuat. Eu, Sibiul chiar îl iubesc, și-l iubesc femeiește, știi? Femeiește, așa cald, cu blândețe, dar și cu pasiune imensă. E de fapt, orașul pe care-l iubesc cel mai mult din România. Bine, în afară de București care e orașul unde e familia mea întreagă. Dar Sibiul este orașul poeziei mele, prima poezie am scris-o în Sibiu. Iar legatura mea cu Sibiul, o să fie întotdeauna legată și de prezența unui bărbat pe care nu o să-l uit niciodată. Un bărbat pe care l-am întâlnit la biblioteca Astra, în vremea studenției mele.

Poetul se naște poet?

Nora Iuga: Da. Nu cred că poate cineva pe lumea asta să te învețe să scrii poezie, dacă nu te naști poet. Sunt total împotriva modei ăsteia îngrozitoare care se practică în tot Occidentul. Sunt cursuri în facultăți care te învață să scrii. Și Hertha Müller, premianta Nobel, ani în șir a predat asemenea cursuri de învățat cum să scrii poezii sau literatură, în general. Mi se pare e un fel de a scrie poezii după rețetă, eu nu pot suporta treaba asta. Lumea poate să mă judece, că gândesc așa din cauza vârstei, e posibil să gândesc așa din cauza vârstei, dar eu în viața mea am refuzat să citesc teoria literară din cauza asta. Ca să nu mă las contaminată de ceea ce consideră marii teoreticieni literari că este marea literatură. Adică, eu am vrut să scriu așa cum am simțit și cred că literatura în general ar fi mult mai diversă, mult mai bogată, mai interesantă, dacă poetul nu ar căuta să cunoască părerile unor teoreticieni ai literaturii despre literatură. Artistul înnăscut nu trebuie să învețe, să se lase învățat de altcineva cum să scrie. Eu cred că el nu poate să-și îmbogățească poezia decât citind marea poezie, nu despre cum se scrie, înțelegi? Adică, mai degrabă prin modele decât prin profesori, sunt convinsă de chestia asta.

nora_iuga2

 Cum vedeți valul de poeți, de acum? Înspre ce se îndreaptă poezia?

Nora Iuga: Niciodată în literatură română nu a existat o asemenea efervescență poetică, cum există în ziua de astăzi. E chiar o inflație de poezie. Nu știu dacă întotdeauna cantitatea înseamnă și calitate. S-ar putea să vorbesc prostii, dar mie mi-e teamă că astea sunt antagonice, eu cred ca o prea mare cantitate este în detrimentul calității. Pentru că, vrând nevrând, cantitatea înghite calitatea. Dacă mergi într-o turmă mare, începi să semeni cu turma. Ei se citesc tot timpul unii pe alții și încep să scrie unii ca alții. Ai senzația la un moment dat că se cântă în cor. Mie mi-e teamă de acest lucru. Fiecare val nou de poezie care vine, vine cu lucruri noi, care promit imens. Eu am fost indrăgostită și am admirat enorm fiecare generație, care promitea extrem de mult. Și după câțiva ani, am constatat că încep să semene unii cu alții și se plafonează. Si așa s-au terminat rând pe rând, cum spune poetul “ zarea lumii-ntunecând”.

Se renunță la modelele literaturii noastre?

Nora Iuga: Mi-e teamă de asta. Noi suntem poeți cu poezie mare dacă comparăm nivelul nostru general de dezvoltare culturală, cu țările din Occident. De multe ori, avem poezie mai bună decât am văzut eu prin Germania, de pildă, călătorind destul de mult în ultima vreme. Însă, nenorocirea este că suntem atât de uimiți de ceea ce se face în Occident astăzi, si mai ales poezia și literatura americană, în general, care se citește enorm în toată lumea, la ora actuală, încât abandonăm ce avem nativ, ceea ce e al nostru, al sensibilității acestui popor, pământ, loc, timp. Cred ca scriitorii încep sa creeze după modele americane s-ar putea să nu fie chiar bine.

“Poetul autentic este reprezentat prin originalitatea lui, adica prin ceea ce este atipic”

 Se încurajează originalitatea?

Nora Iuga: Nu se încurajează și nu știu care este motivul. Să fie cumva un fel de comoditate? Poate că trebuie să reflectez mai mult. Sau să fie o lipsă de curaj, să încerci să impui ceva neobișnuit și care poate inițial nu e pe gustul celor care sunt obișnuiți cu altceva? Și asta poate să fie. Sau poate să fie o comoditate și daca nu cunoști acel nume, de ce să mai îmi pierd timpul, să ma apuc să mai citesc acele cărți. Eventual citesc două pagini, văd că nu e ceea ce e considerat excelent în literatura română, că despre asta vorbim, și nu mai citesc mai departe cartea. Și se întâmplă să treacă ani de zile și un foarte mare poet să nu fie vazut. Și vă mai spun un lucru, în critica noastră, există o tendință care mă indispune. Mă indispune foarte tare, fiindcă și criticii se iau unii după alții, și dacă un anumit poet este declarat un reprezentant de seamă al poeziei românești, atunci toți îl slăvesc si îl cântă în cor pe acel poet. Iar cei tineri care vin din urmă, încearcă și ei să scrie în acel gen, fiind convinși că în felul ăsta ei se vor bucura de succes.