„Despre temele cu adevărat mari, esențiale, nu se poate vorbi. Frica e întodeauna o avanpremieră. Nu mai am timp de avanpremieră. Sper să nu am trac.  Sunt o actriță cu experiență.” (Nora Iuga, motto „4 zile cu nora”).

Cu sufletul mereu tânăr și rebel, poeta, romanciera și eseista Nora Iuga și-a prezentat volumele: „ascultă cum plâng parantezele” și „Lebăda cu 2 intrări”, dar și traducerea romanului „Strania călătorie a lui Gottlieb”, scris de Joachim Wittstock, săptămâna trecută la Librăria Habitus. Poetul Radu Vancu a moderat discuția și a evidențiat  înțelesurile ascunse ale cărților prezentate.

4 zile cu nora

Absorbită de omul Nora, Angela Baciu a hotărât să creioneze pe hârtie 85 de ani ai scriitoarei în cartea-dialog „4 zile cu nora”. Confesiunile protagonistei despre copilărie, despre familie te fac curios încă de la început. Are loc un joc de rol, în care protagonista este „provocată” să rememoreze perioadele cele mai importante ale copilăriei și adolescenței. Radu Vancu spune că aceată carte este specială din mai multe motive: „pe de-o parte, Nora dă senzația unui autor total căruia îi place să spună totul despre sine. În toate genurile literare pe care le abordează și pe care deseori le debordează, spune totul despre ea. Este un scriitor cu garda jos, literatura, ca discurs literar nu îi spune mare lucru, o vede ca pe o posibilitate de a se mărturisi din toate punctele de vedere: intelectual, biologic, erotic. Pe de altă parte, chiar dacă este un autor care vorbește despre sine în tot ceea ce scrie, îi lipsea o astfel de carte confesiune, în care orice marcă literară să fie complet abandonată.”

Autoarea spune că „4 zile cu nora” este o carte pe care a scris-o dintr-o suflare: „Acțiunea se desfășoară la Brăila și Galați, pentru că veți descoperi că Nora a avut bunici și străbunici în cele două orașe. Am pornit povestea vieții de acolo”. „Spune că am venit prima dată la Galați îndrumată de tine, eu nu cunoșteam locurile unde s-au născut bunicii mei”, spune Nora în completarea Angelei. „Așa este, la 80 de ani a reușit să vină pentru prima oară în acele orașe. Îmi povestea despre bunici și străbunici, cunoștea locurile doar din vederile familiei”, adaugă Angela. „A știut cum să mă tragă de limbă, să mă ducă acolo unde vrea ea, e posibil să știe mai multe despre mine, decât știu eu”, spune Nora râzând. Angela Baciu a rugat-o pe Nora Iuga să își aducă aminte de copilul Nora, eleva și adolescenta. Nora la Ursuline, pe strazile Sibiul: „Vai, Angela, de unde știi tu ce mult îmi place mie să mă joc? Dar asta îmi aduce și neajunsuri. Unii mă cred naivă, alții superficială. Dar amintirea, călătoria înapoi prin tunelul luminat difuz, al vârstelor trecute, pentru mine fiecare vârstă are chipul ei. Mă proiectează în zona poeticului, unde mă tot afund și atunci nu mai terminăm. Îmi place că vrei să vorbim despre trecuturile mele. Am avut marea șansă să am o copilărie frumoasă și total diferită, aș zice de majoritatea confraților mei. M-am născut dintr-o mamă de 16 ani și un tată de 24. Ea era balerină la Opera Română, el violonist la Filarmonică. S-au căsătorit printr-un fel de răpire. Bunicii s-au opus cu strășnicie. Un subiect perfect de telenovelă. Un alt trecut al meu important este perioada Ursulinelor. Mi-a plăcut foarte mult să învăț acolo. Pentru cei ce nu știu, Ursulinele erau de fapt o școală mănăstirească, un ordin catolic care există în toată lumea. Chiar și James Joyce vorbește în Ulise, despre acest ordin al Ursulinelor. Parcă și pe soția sa o chema Nora. (exact, spune Nora și toată sala râde). De câte ori ajung la Sibiu, în fața Ursulinelor, sunt o fetiță de 11 ani, în costum marinar, cu șepcuța neagră pe cap, de sub care ies 2 codițe negre, groase,  împletite de mama”, citeşte Angela Baciu din dialogul cu Nora.

Tot din carte aflăm care este memoria cea mai vie în mintea Norei Iuga: „Nu știu dacă e cea mai vie, dar intensitatea trăirii mele de atunci, depășește alte amintiri. Nimic nu se compară cu elanul inconfundabil al masei umane, care e gata să moară pentru un țel comun. Aveam 16 ani, era în 1947, pe 7 noiembrie, când am simțit, pentru prima oară, voluptatea de nedescris a celor care ies în stradă, cu pieptul deschis, în bătaia puștilor, să-și apere cauza. Am impresia că instinctul libertății e, în asemenea momente, mai puternic decât instinctul de conservare. Firește, se referă la mitingul studenților liberali și țărăniști.” „După aceea Regele a plecat, acum o să plece de tot”, adaugă Nora, după ce Angela încheie fragmentul din carte.

Eu cred că modelele ne aleg pe noi, ele vin la noi, cu forța uneori.

Eu am avut o șansă extraordinară, de a avea niște profesori cărora le datorez, probabil, ceea ce am devenit. Poate că aș fi putut să devin mult mai mult, dacă aș fi fost mai ascultătoare. Mie nu mi-a plăcut să mă las influențată. Am crezut foarte tare în ceea ce am primit eu la naștere și nu am vrut să am modele. Eu nici nu cred că noi ne căutăm modele. Noi ne facem doar iluzia că noi alegem modelele. Eu cred că modelele ne aleg pe noi, ele vin la noi, cu forța uneori. Dacă am șansa pe care am avut-o eu, ca să am la facultate un profesor de literatură română, ca George Călinescu (despre care se scrie în această carte, pentru că afurisita asta de Angela a știut să mă tragă de limbă) sau un profesor de literatură universală, ca Tudor Vianu, asistând la cursurile lor, mai mulți ani în șir, vrând, nevrând, ei au intrat cumva cu marile lor calități intelectuale, în felul meu de a gândi. Cu toate că eu fac pe nebuna, pe frivola, ceva, ceva serios s-a sedimentat, încheie Nora prezentarea cărții.

Lebăda cu 2 intrări

„Lebăda cu 2 intrări” e ușor de confundat cu un roman sau cu un jurnal. A fost reeditată dupa 13 ani de la apariție. A pierdut premiul Uniunii Scriitorilor pentru că nu au ştiut la ce categorie să o încadreze: „Este foarte dificil  să o pui la o categorie. Sunt foarte sigur că ar fi câștigat la orice categorie ar fi fost pusă și atunci scandalul era asigurat. Dacă ar fi fost pusă la proză, ar fi protestat prozatorii, la poezie ar fi protestat poeții și așa mai departe” a afirmat Radu Vancu.

Nora Iuga

Nora Iuga, lansare Librăria Habitus

Cartea începe în forţă, iar intensitatea o poate încadra la poezie, a afirmat moderatorul prezentării. Prefața este scrisă de Alexandru Matei, care face trimitere la accidentul de la Colectiv prin utilizarea sintagmei „2 intrări”. „Motto-ul este luat din comunicatul oficial al ISSU, care cere să existe două intrări, două căi de ieșire în orice loc public. Asociază acele două intrări necesare pentru a avea un spațiu în care să supraviețuiești cu aceste 2 intrări ale lebedei”, a menționat poetul Vancu.

Mie nu îmi place nimic din ce se spune pe șleau.

„Cartea este dificil de citit și de înțeles. Eu am scris-o exact ca pe un roman. Eu am story-ul în cap, cititorul prinde numai fragmentar din epicul cărții și e bine că e așa, pentru că mie nu îmi place nimic din ce se spune pe șleau, mie îmi place numai ce nu se spune și simt eu că e ascuns. Cartea a fost scrisă în decurs de un an și jumătate, în timp ce eu am avut mai multe burse, prin diverse țări și oriunde mă duceam aveam un caiet și un pix. Am scris în parcuri, în cârciumi, în cimitire, în restaurante, oriunde mă duceam scriam. Nu a trecut zi fără să nu scriu. Eu nu vreau să scriu cum vorbesc, eu nu vreau să scriu cum se scrie. Eu vreau să scriu cum se gândește și atunci nu mai există un fir conducător, fraza se rupe, se fac salturi în cu totul și cu totul alte părți și din cauza asta scrisul meu nu se înțelege foarte bine.”, spune Nora Iuga.

Ascultă cum plâng parantezele

Cartea „ascultă cum plâng parantezele” are un discurs aparte, semnele de punctuație sunt „puncte spuse ca niște capcane, elemente care să te stânjenească, să te zgârie pe tine ca cititor, să nu te lase să treci cu viteză prea mare prin text”, remarcă Radu Vancu. Tot el subliniază și intertextualitatea: „Nu există text în care să nu fie o referință la un text celebru rescris în joacă, luat la mișto cum am zice noi, românii. Regăsim clișee din discursul zilnic. Performanța este că toate intertextele, plus ritmul sincopat, nu ucid plăcerea lecturii, ci o amplifică teribil. E un gen de poezie cum Nora Iuga nu a mai scris și nu cred că mai există în poezia noastră.”

Strania călătorie a lui Peter Gottlieb

Romanul „Strania călătorie a lui  Peter Gottlieb”, scris de Joachim Wittstock și tradus de Nora, a fost prezentat de poetul Dumitru Chioaru. Povestea este a omului dezrădăcinat, fără identitate, care a făcut un pact cu diavolul. Este a doua carte din opera lui Wittstock pe care Nora a tradus-o. Radu Vancu a spus despre autor că este „la fel de important pentru Sibiu, precum Radu Stanca”. Nora a adăugat că Wittstock povesteşte nu doar despre lumea în care am trăit, ci şi despre cea în care ne îndreptăm.

Nora Iuga şi Joachim Wittstock

Nora Iuga şi Joachim Wittstock

autor: Roxana Drăghici

editor: Elena Călinescu

fotografii: Gabriela Cuzepan