Classic Junior Festival revine în perioada 8 – 29 noiembrie cu o nouă ediție în care va face muzica clasică mai atractivă elevilor din clasele primare și gimnaziale din Sibiu.

Organizat de Asociația Culturală Play, evenimentul își propune să prezinte muzica clasică într-o manieră interactivă și accesibilă copiilor, să le stârnească interesul pentru instrumentele muzicale și să prezinte părinților această alternativă a petrecerii timpului liber. 

În acest sens, timp de 3 săptămâni, festivalul propune un program complex, format din evenimente și acțiuni care îi vor face pe copii să privească muzica clasică cu alți ochi. Vor avea loc, la Sala Thalia și în școlile participante, concerte educative, spectacole muzicale și ateliere tematice.

“Let’s make classical music cool again!”

Festivalul debutează vineri, 8 noiembrie, cu două concerte educative – “Din Lumea Copiilor”, susținute de Filarmonica din Sibiu, la Sala Thalia. Elevii participanți vor trece prin epoci muzicale distincte, luând contact cu interpretările vii ale unora dintre cele mai cunoscute arii: “Tik Tak Polka” de J. Strauss, “Dansuri românești” de Béla Bartók, “Pantera Roz” de Henry Mancini, Lion King, “Libertango” de A. Piazzolla sau suita “Spargătorul de Nuci” de P.I. Ceaikovski – Trepak.

Proiectul continuă săptămâna următoare, în 15 noiembrie, când va mai pune o piesă în puzzle-ul muzical al copiilor. În cadrul spectacolului “Copilăria lui Chopin”, cei mici îl vor cunoaște prin muzică pe Frédéric Chopin, considerat astăzi cel mai mare muzician polonez şi unul dintre cei mai apreciaţi compozitori în întreaga lume. Marea sa iubire a fost pianul, instrument pentru care a scris toate minunatele sale pagini muzicale.

Festivalul se încheie la finalul lunii noiembrie cu o serie de 3 ateliere muzicale, organizate în școlile partenere. Copiii vor interacționa cu 4 componenți ai unui cvartet de coarde, compus din tineri muzicieni care vor interpreta piese și teme muzicale cunoscute, îi vor stârni la discuții interactive despre muzica ascultată, le vor prezenta instrumentele muzicale și le vor explica principiile de redare a sunetului.

În paralel cu aceste acțiuni, vor mai avea loc concursuri de desen şi de compunere pe tema muzicii clasice, desfășurate în timp ce copiii ascultă muzică clasică. Cele mai creative și apreciate materiale urmează să fie premiate în cadrul evenimentului.

Classic Junior Festival este singurul festival educaţional şi cultural de promovare a muzicii clasice în rândul copiilor, la nivel local, ce își propune să devină un context de comunicare cu cei mici prin interacţiune şi joacă. Seria de acțiuni asociate evenimentului vin ca un răspuns la situația educației culturale din școli, care suferă de teoretizare, fiind rigidă și plasându-se departe de nevoile reale ale copiilor. Astfel, festivalul îi transformă pe copii în principalii actori şi beneficiari ai aventurii în care muzica clasică este în centrul atenției.