Un proiect ecologic inedit, lansat recent, Muzeul Plasticului 2121, oferă o perspectivă ideală (sau utopică?) asupra viitorului, în care acţiunea este plasată peste un secol, într-un scenariu optimist în care plasticul de unică folosinţă va fi expus doar la muzee. Acest demers ambiţios îşi propune să povestească modul în care acţiunile civice individuale sau colective împortiva schimbărilor climatice, începute în anul 2021, au condus la schimbarea în bine și definitivă a relaţiei omului cu plasticul, prin îndepărtarea acestui element atât de nociv pentru viața pe planeta noastră.
Cei ce accesează platforma pot vizita șase săli ale muzeului, care acoperă trecutul, prezentul și viitorul materialelor plastice, pot viziona videoclipuri captivante la 360 de grade şi pot interacţiona cu diferite obiecte 3D. Muzeul se va întinde pe 300 de ani de istorie umană, în care “vizitatorii pot descoperi povestea plasticului – istoria, știința, industria și impactul acestuia asupra mediului”, potrivit dezvoltatorilor Cooperative Innovations.
Iniţiatorii platformei virtuale plasează acțiunea în viitor, pentru a putea avea o perspectivă amplă atât asupra istoriei plasticului de la crearea acestuia şi până în momentul de faţă, cât şi a viitorului optimist, propice umanităţii, în care acesta va fi înlăturat. Deși avem de-a face cu o proiecție pe următoarea sută de ani, nu doar imaginația, ci și datele științifice și predicţiile experţilor au dus la realizarea acestui muzeu vizionar. Astfel, printre colaboratori, se numără: Circular Plastics Colabatory de la Universitatea Hull și Muzeul de Design în Plastic, din cadrul Universităţii de Arte din Bournemouth.

Mai mulți artişti şi comunităţi interesate au creat picturi murale în lumea reală, precum și picturi 3D, care au fost incluse în cadrul experienţei digitale. Scopul este de a educa publicul şi de a-l stimula să participe activ la acţiuni de combatere a problemelor climatice.
La această experienţă imersivă şi revoluţionară au contribuit, de asemenea, Cooperative Innovations din U.K., în parteneriat cu organizaţia de mediu din Africa de Sud “The Greenpop Foundation”şi organizaţia de Street Art, “Baz-Art”. Proiectul este susţinut prin programul Creative Commisions, o serie de comisii creative care explorează schimbările climatice prin artă, ştiinţă şi tehnologie digitală, ca parte a iniţiativei globale “The Climate Connection”.
Muzeul Plasticului 2121 este disponibil gratuit și poate fi accesat prin descărcarea unei aplicații pe un PC cu Windows sau pe o cască Oculus VR, care utilizează realitatea virtuală pentru a oferi o experiență unică, autentică şi captivantă. Cu fiecare zi de joi a lunii noiembrie, muzeul se extinde cu noi camere ce vor putea fi explorate. Mai multe detalii referitoare la accesul în muzeul virtual pot fi găsite aici.

Alberto Duhomnicu,
Student Jurnalism, anul III