Acum câteva săptămâni, un prieten cu mulți ani de experiență în presa culturală îmi spunea că jurnalismul cultural este una dintre cele mai frumoase și mai creative metode de a face presă în zilele noastre. Dar și dificil, mai ales că în ultimii zece ani, au dispărut încet-încet paginile de cultură din ziare, au dispărut reviste de profil, a dispărut TVR Cultural, a scăzut numărul studenților la Jurnalism și nici azi nu pare sa se fi schimbat prea mult situația. Așa arată privirea de ansamblu, însă nici la Sibiu lucrurile nu stau mai bine. În 2011, Facultatea de Jurnalistică a a devenit doar department în cadrul Facultății de Științe Socio-Umane. Numărul studenților a scăzut, iar în ceea ce privește jurnalismul cultural, nu pare să fie un curs prea atrăgător pentru viitorii jurnaliști. Am invitat-o la dialog în jurul acestei teme, pe Minodora Sălcudean, Conf. univ. la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.
Știu că de câțiva ani predați și Jurnalism cultural, la Facultatea de Științe Socio-Umane, Specializarea Jurnalism. Cum vedeți interesul studenților pentru această disciplină?
Minodora Sălcudean: De fapt, e un curs opțional care îmi e foarte drag. În anul II, studenții trebuie să aleagă o disciplină, dintr-un pachet de două, iar jurnalismul cultural concurează, la noi, cu cel social. De vreo trei ani încoace, studenții aleg jurnalismul social, pentru că au falsa impresie că e mai ușor. Că doar social e totul în jurul nostru, pe când culturalul e așa o chestie elististă, la care se ajunge greu.:) În anul III de facultate, după cum ei înșiși îmi spun, ajung să realizeze că în orice subdomeniu al jurnalismului e nevoie de muncă multă și eforturi susținute ca să fii un bun profesionist. E și vina noastră, a profesorilor, firește; parcă avem o reținere să-i trimitem la prea multe cărți, ca să nu-i obosim, am redus mult din bibliografii, suntem mult mai îngăduitori cu lecturile superficiale decât înainte. Dăm note mai mari, pentru muncă mai puțină și ne bucurăm de orice fel de implicare, oricât de mică, din partea lor. Sunt anumite compromisuri pe care eu personal le resimt din plin.
De ce credeți că se întâmplă asta? E un trend?
Minodora Sălcudean: Nu știu dacă e un trend, deși din discuțiile cu alți colegi universitari, din țară, am aflat că e cam la fel peste tot, cu plusuri și minusuri zonale. Ține, cred, de fenomene mai ample, ca, de pildă, diminuarea interesului pentru științele socio-umane sau decredibilizarea jurnalismului mainstream aflat constant sub presiune politică și economică, dar și bulversat de ascensiunea și impactul rețelelor sociale, cu bulele și haosul lor informațional, dar ține și de profilul noilor generații de nativi digitali, atașați mult mai mult de imagine decât de text. Apetitul pentru lectură, pentru cultură, în general, a scăzut drastic la generațiile tinere. În schimb, cei mai mulți dintre copiii și tinerii de azi au o inteligență digitală uimitoare, vizibilă mai ales în zona de creare de conținut multimedia, au un cu totul alt stil de învățare decât în trecut, sunt autodidacți desăvârșiți în nișa lor de interes. Eu sper și într-o reconciliere cu lectura de adâncime, dar știm ce înseamnă asta, nu? Timp petrecut solitar, ori ei sunt interconectați mai tot timpul, apoi, disponibilitate pentru reflecție și analiză, ori ei nu prea au răbdare, dar și bucuria unei forme de levitație cultural-intelectuală pe care numai literatura mare ți-o poate oferi.
Știm cu toții că presa culturală e cea mai puțin accesibilă formă de jurnalism, prin urmare și cea mai puțin căutată. Ce le-ați spune tinerilor despre jurnalismul cultural?
Minodora Sălcudean: Ceea ce le spun copiilor mei, firește. Că dacă tot se dau toată ziua pe net, să încerce să citească/să privească și lucruri peste nivelul lor de înțelegere. Să-și ridice singuri ștacheta, așa cum cresc nivelul de dificultate al unui exercițiu fizic. Că dacă merg la sală să-și antreneze bicepșii, e de dorit să-și antreneze, în egală măsură, și creierul. Iar jurnalismul cultural poate fi un antrenor consistent pentru minte&spirit.
Despre jurnalismul cultural
E, înainte de toate, o competiție cu tine însuți: să înțelegi, să aprofundezi, șă știi mai mult decât știai înainte. Nu e suficient în sine, desigur, dar dacă un material e provocator, vor urma și altele, și altele, iar asta duce la o deprindere de consum cu standarde ridicate. Jurnalismul cultural nu e doar despre cronici și recenzii. E un subdomeniu cu foarte multe și profunde conexiuni. Spre deosebire de teorie, în practica jurnalismului cultural, granițele sunt mai fluide, iar temele sunt, deseori, imbricate. În multe tipuri de abordări, mai ales de factură fenomenologică, legăturile cu zona politico-ideologică, sociologică, antropologică sau religioasă sunt nu doar firești, ci absolut necesare. Dar înainte de a le plăcea jurnalismul cultural ar trebui, fără doar și poate, să-i atragă cultura.
Și cum am putea să-i aducem pe tineri mai aproape de cultură?
Minodora Sălcudean: E utopic să ne imaginăm o lume doldora de oameni culturalizați sau de tineri îmbulzindu-se la inaugurarea vreunei librării. Investind de-adevăratelea în educația lor, în primul rând, știind că talentul se cultivă, bunul gust se educă, iar simțul valorilor apare inevitabil, antrenat, așa cum spuneam înainte, prin expunere repetată la conținuturi artistice&culturale. Apoi, înțelegându-le nevoile și întâmpinându-le așteptările. Sunt copii și tineri digitalizați, citesc interactiv, au aptitudini multitasking și nu prea mai au răbdare. Orientându-i responsabil de mici, învățându-i să-și aleagă sursele și să-și selecteze riguros conținuturile, dându-le constant repere valorice. Oricum, eu, în privința lor, rămân o optimistă incurabilă.
Dacă i-ar interesa jurnalismul cultural ar avea ce să citească sau să urmărească?
Minodora Sălcudean: Sigur că tinerii ar avea ce să „consume”, dacă i-ar interesa jurnalismul cultural. De la săptămânale clasice precum Dilema veche, Observator cultural, România literară sau Revista 22, până la proiecte publicistice mai noi cum sunt, ca să dau doar câteva spre exemple: La Punkt, Scena9 sau art7fm. (aceste două din urmă, având conținut sponsorizat) și, iată, Capital Cultural, tânărul proiectul sibian pe care-l creșteți atât de frumos și liber, de trei ani încoace. Nu mai amintesc de emisiuni și rubrici, de suplimente sau de bloguri culturale.
Cum stați cu studenții de la jurnalism? Cât de interesați sunt sa învețe pentru o carieră în domeniu?
Minodora Sălcudean: Lucrurile nu arată prea roz, din punctul meu de vedere. La noi, din păcate, interesul pentru domeniu a scăzut dramatic în ultimii ani. Ceea ce mă bucură însă este că, deși nu mai există efervescența de altădată, avem printre studenți copii buni, implicați și creativi, dar și cu deosebite calități umane. Pentru mine asta contează enorm.
Dat fiind faptul că există o specializare universitară în Jurnalism la Sibiu, aveți legături cu presa locală?
Minodora Sălcudean: Firește! În redacțiile locale lucrează, în cea mai mare parte, absolvenții noștri. De ceva timp, eu personal încerc să mențin un dialog constant cu oameni de presă din Sibiu. Studenții fac practică în presa locală. Am avut și proiecte de colaborare împreună, invităm jurnaliști din presa locală la seminarii. Toamna trecută am avut o dezbatere cu jurnaliști din redacțiile sibiene, eveniment inițiat și organizat de studenți pe care l-am susținut cu mare bucurie. Mi-ar plăcea să ne vedem mai des, să colaborăm mai mult, pentru că o vreme am stat prea departe unii de alții. Și cred că, în primul rând, noi, cei din facultate, suntem responsabili de asta.
Care e perspectiva dumeavoastră asupra presei locale? Ar fi nevoie de schimbari?
Minodora Sălcudean: Cred că jurnalismul local, ca și cel civic și comunitar (termenii, deși par redundanți, au semnificații diferite) va crește ca importanță și relevanță, în viitor. La nivel local, oamenii au nevoie, în primul rând, de informații utile de proximitate, vor să știe ce se petrece în vecinătatea lor, ce face (și, mai ales, ce ar trebui să facă și nu face!) administrația locală, cum va fi vremea în oraș și zonele din imediata lui apropiere, cum arată agenda evenimentelor culturale etc. Sibiul are o presă locală semnificativă prin acoperire și diversitatea canalelor; avem și TV, și radio, și presă scrisă, și online. Dintre publicații, Tribuna și Turnul Sfatului rămân cele mai citite, însă, în mare parte de publicuri diferite.
Din punct de vedere al conținutului, cred că e loc și de mai bine, ca peste tot, începând chiar cu specializarea Jurnalism, la care predau. M-aș bucura, în primul rând, să avem mai mult jurnalism de investigație, la nivel local; apoi, n-ar strica un plus de spirit critic obiectivat și consistent argumentat, când vine vorba de politică; mi-ar plăcea să dispară reclamă politică și/sau economică mascată și neasumată din unele publicații; aș vrea mai puțin clikbait și o mai mare relevanță a știrilor locale. Pentru generațiile de consumatori tineri de informație, e nevoie de site-uri și instrumente online dinamice, atractive, de infografice și materiale multimedia care să le ofere prompt conținut de calitate.
*articol apărut în Capital Cultural nr. 15
