„Sunt Johannes, iar în următoarea oră voi fi ghidul vostru de călătorie, prin imposibila, posibilă casă. Colega mea, Caroline, va fi răspunzătoare pentru coloana sonoră a călătoriei imaginare. Lăsați-vă imaginația să zburde, pentru că începem călătoria prin imposibila, posibilă casă.”
Așa a început spectacolul Imposibila, Posibilă casă a Forced Entertainment și Theater and der Parkaue din Berlin, găzduit la sfârșit de săptămână de Festivalul Tânăr de la Sibiu, la Teatrul Gong.
Johannes: „Imaginează-ți o casă. O casă mare, misterioasă. Imaginează-ți că alergi pe coridoarele casei, și alergi, și alergi, și coridoarele sunt lungi și înguste și parcă nu se mai termină. Tu alergi și…”
Caroline: „Johannes”
Johannes: „Da, Caroline.”
Caroline: „Nu mai pot să alerg, sunt obosită” – rostește Caroline stând pe un scaun, pe scenă, în fața microfonului prin care interpretează sunetul gâfâitului în alergare.
Johannes se arată un pic nemulțumit de îndrăzneala Carolinei de a-l întrerupe, însă conclude:
„Ai ajuns. Ai ajuns în fața unei uși. Deschizi ușa și vezi o masă. Pe masă vezi multe cărți. Și cu cât te apropii de cărți, teancul devine tot mai mare, și mai mare, și mai mare. Trebuie să iei cartea de deasupra teancului. Speri să fie o carte magică. Iei cartea….și speri să fie una cu adevărat specială, și când o deschizi….este o culegere cu probleme de mate.”
Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu
Johannes stă în picioare, în mijlocul scenei, determinând și dirijând cu mare măiestrie suspansul narațiunii. El este singurul care știe ce urmează în poveste. Colega sa, Caroline, aflată la dreapta sa, este înconjurată de instrumente muzicale hand-made, de pahare de diferite dimensiuni jumătate pline cu apă, de o stație pentru mixat sunet, de un praz, microfon, hârtie. Caroline este răspunzătoare pentru imaginea auditivă a poveștii, care va trebui să fie „pe cât posibil de ciudată” stabilește Johannes. Ambii actori aflați pe scenă sunt îmbrăcați elegant, de parcă ar celebra o ocazie specială.
Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu
Imposibila, posibilă casă este un spectacol în care este descris traseul unei fete, care pătrunde într-o casă cel puțin bizară, în care găsește o culegere de mate. Cu siguranță nu asta și-a imaginat și nici dorit fetița din poveste. Narațiunea însă, nu include matematică. Actorii se adresează publicului ca și când acesta ar fi întruchiparea fetei.
În carte se găsește un desen cu o mică fetiță, care și-a pierdut prietenul, păianjenul, mai precis, desenul de pe pagina de lângă ea. Fetița desenată în carte poate să vorbească și cere ajutor să-și găsească păianjenul. Publicul pleacă așadar în căutarea acestuia, urmând să treacă prin diferite peripeții și prin diferite încercări, cu scopul de a găsi desenul. În imposibila, posibilă casă totul este posibil. Poți întâlni soldați care te încuie în beci pentru că i-ai spionat. În beci poți pierde cartea într-o gaură neagră, foarte adâncă, chiar înainte să găsești păianjenul pe care îl cauți. Cu ajutorul unui câine găsești însă cartea, și atunci soldații te eliberează. Iar un șoricel ți-a dat la începutul poveștii o cheie aurită, magică, pe care o porți mereu în buzunar.
Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu
Johannes Hendrik, actorul narator, conduce publicul în excursia pregătită cu foarte multă imaginație, într-un mod foarte lin, nelăsându-se întrerupt de colega sa Caroline Erdmann, care își exprimă în mod repetat dorința de a contribui activ la desfășurarea acțiunii și la firul epic al povestii. Johannes însa este decis să nu lase din mână frâiele poveștii până în momentul în care pierde cartea în gaura neagră, foarte adâncă, și cade din această cauză într-un moment de depresie, în care se simte singur pe lume, uitat de toată lumea, singur și foarte trist. Apoi trebuie să plângă. O roagă pe Caroline să îl treacă ea peste această gaură din poveste. De ce o gaură neagră, probabil vă întrebați? „Pentru că orice poveste bună are la un moment dat o gaură neagră în acțiunea ei” își argumentează alegerea Johannes.
Spectacolul Imposibila, Posibilă casă, îmbină cu succes decorul minimalist din câteva bucăți de carton pe care Johannes le manevrează cu mare ușurință, cu proiecțiile care te conduc vizual prin absolut toate acțiunile călătoriei imaginare, fără excepție. Dacă se luminează camera cu o lanternă pe care o ai în mână, proiecția întruchipează peisajul camerei în lumina lanternei care circulă de-a lungul întregii încăperi până la tavan, Johannes find acela care susține baza acestor imagini, cartonul. Dacă intri în camera în care un hipopotam doarme cu capul pe cartea pe care o cauți, imaginea hipopotamului proiectată pe carton, se va certa prin vocea lui Johannis cu Caroline asupra problematicii – este sau nu este acea carte o pernă pentru hipopotam.
Forced Entertaiment urmează o logică simplă în construcția acestui spectacol: Toți oamenii sunt copii, atâta timp cât toți copiii sunt oameni. Și toată lumea este o casă.
Iar cum orice poveste are o gaură neagră, spectacolul clădește speranța că orice gaură poate fi învinsă – important e să ai un interlocutor.
Foto: Facebook// Teatrul Gong Sibiu
Spectacolul Posibila, Imposiblă casă, a fost premiat în anul 2015 cu premiul Faust pentru cea mai bună regie a unui spectacol de teatru pentru copii.
Patrick Wildermann scrie în publicația Tagesspiegel despre Posibila, Imposiblă casă:
Johannes Hendrik Langer povestește aventura din imposibila, posibilă casă folosindu-se de mijloace simple, de efect, în timp ce colega sa Caroline Erdmann îl întrerupe în mod regulat. Seara este una plină de mister, înscenată șarmant și construită vizual fantastic, pe înțelesul copiilor.”
Elisabeth Nehring descrie spectacolul într-o emisiune Radio Germania Cultural ca fiind:
Un joc între magie și fantazie, în care se construiește o tensiune frumoasă a cotidianului și a comicului de situație, la fel de interesant atât pentru copii, cât și pentru adulți.”
Ce se întâmplă însă cu cheia aurită, magică, pe care spectatorul încă o are în buzunar, chiar și la sfârșitul poveștii? Caroline știe.
Aceea este cheia cu care avem voie să descuiem imposibila, posibilă casă, de fiecare dată când ne dorim o aventură – așadar, să o păstrăm cu grijă. Când plecăm în următoarea aventură?
Facebook// Ana Alexandra Vânătoru
