Cea de-a patra ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu prezintă la finalul acestei săptămâni o selecție de zece evenimente ce exploatează una dintre cele mai discutate teme contemporane: ce mâncăm.

„Identic Natural” este un spectacol de teatru ce dezbate lipsa de informare în domeniul alimentației, despre dificultatea de a alege dintre sute de produse de același tip și dificultatea de a alege între miile de păreri contradictorii. Comic și uneori ironic, dar degajat, dialogul intim al actorilor Alex Fifea și Lala Mișosniky provoacă o dezbatere pe argumente, date concrete și reale și mai puțin pe publicitatea înșelătoare. „Identic Natural” este un text de Elena Vlădăreanu și Robert Bălan, cel din urmă semnând și regia spectacolului. „Identic Natural” va avea două reprezentații programate vineri, 9 noiembrie, de la orele 12:00 și 19:00, la Teatrul „Gong”. Produs de Asociația Art No More din București, spectacolul are o durată de aproximativ o oră și nu este recomandat celor cu vârsta sub 12 ani. Reprezentația de la ora 19:00 va fi urmată de o dezbatere cu artiștii creatori și de prezentarea cărții „bani. muncă. timp liber” de Elena Vlădăreanu. Acest eveniment va fi moderat de Vlad Pojoga (Z9) și Cătălina Stanislav. Prețul unui bilet la acest spectacol este 14 lei.

„Eat me” este un spectacol de teatru despre normele impuse de o societate obsedată de nutriție și stil de viață sănătos, în care presiunea unei comunități devine mai importantă decât fericirea personală. ,,Eat me” este o piesă despre plăcerea vinovată a chips-urilor ascunse în spatele canapelei sau despre importanța unui abdomen cu pătrățele în raport cu fericirea și acceptarea personală. Scris de Alexandra Felseghi și regizat de Adina Lazăr, spectacolul îi aduce pe scenă pe actorii Irina-Maria Barbir, Diana Buluga, Emanuel Cifor și Sergiu Diță, sâmbătă, 10 noiembrie, de la ora 20:00, la Teatrul „Gong” din Sibiu. Produs de Art Act Enjoy din Cluj Napoca, spectacolul are o durată de aproximativ 1h10min și nu este recomandat celor sub 14 ani. Prețul unui bilet la spectacol este 14 lei.

Veronica Gonzalez revine la Sibiu cu cea mai nouă producție a „Teatro dei Piedi” din Italia. „Să gătim cu picioarele” este un spectacol non-verbal inovator ce redefinește tehnica animației printr-o abordare neconvențională a mânuirii păpușilor, cu ajutorul picioarelor. Spectacolul prezintă cu mult umor bucătăria lui Pellegrino Artusi, autorul unei dintre cele mai traduse cărți de gătit din Italia: ,,Știința în bucătărie și arta de a mânca bine”. Pendulând între vis și realitate, printre oale, tigăi, fructe și legume, spectacolul creează o atmosferă de „bella vitta” prin arii de Rossini, Verdi și Puccini. „Să gătim cu picioarele” va avea două reprezentații programate sâmbătă, 10 noiembrie, de la orele 11:00 și 18:00. Prețul unui bilet la spectacol este 9 lei.

Mini Zucchini revine la Sibiu cu un nou modul de ateliere de gătit pentru copiii cu vârsta între 4 și 10 ani. În primul rând discutăm despre ce mâncare ne place cel mai mult, despre ce știu copiii despre ea, de unde provin ingredientele și cum ne ajută ele să creștem mari și sănătoși. Curățăm, tăiem, amestecăm, condimentăm, ornăm, iar la final degustăm și comentăm produsul finit. Cele cinci ateliere vor avea loc vineri, 9 noiembrie, de la ora 17:00, precum și sâmbătă, 10 noiembrie și duminică, 11 noiembrie, de la orele 10:00 și 12:00, la Institutul Național de Gastronomie din strada Cetății. Prețul unui bilet la acest atelier costă 14 lei.

„Am ales să facem acest focus gastronomic pentru a promova Programul Sibiu 2019 – Regiune Gastronomică Europeană și pentru a ne alătura, totodată, efortului Primăriei Municipiului Sibiu de a promova educația alimentară în rândul copiilor și adulților.”, a declarat Adrian Tibu, directorul Festivalului Tânăr de la Sibiu.

Biletele la oricare din evenimentele de mai sus pot fi achiziționate de la Agenția Teatrului Gong (miercuri – vineri, de la ora 11:00 la 18:00, sâmbăta, între orele 10:00 și 18:00, și duminica, de la ora 10:00 la 14:00) sau online, prin www.festivalultanar.ro.