Sunt cunoscuți pentru stilul eclectic pe care îl abordează. Sunt șase muzicieni care s-au reunit într-un „proiect de suflet”- Blue Noise. Prima trupă a cappella care a cântat la Eurovision, a ajuns pe locul patru și a continuat ascensiunea în lumea muzicală.
Ana Maria Alexa (sopran), Elena Moroşanu (mezzo sopran), Ana-Cristina Leonte (alto), Mihail Grigore (tenor), Bogdan Tudor (bas) şi Denis Bolborea (percuție vocala/beatbox) formează “laboratorul de voci” unde experimentează, explorează şi se joacă cu o gamă diversă de sonorităţi pe care vocea umană le poate produce.
De curând, membrii trupei au început un turneu de promovare al primului album a cappella din România: PORTRAIT. La Sibiu, concertul de lansare al albumului va avea loc la Biblioteca Astra (Corpul A, et.II), miercuri, 7 noiembrie, de la ora 19.00.
În primăvara aceasta, i-am întâlnit tot la Sibiu, cu ocazia Stagiunii Icon Arts@Biblioteca Astra și mi-au povestit despre lansarea acestui album, de ce au au ales să interpeteze muzică a cappella și ce îi ține împreună.
Cum arată viitorul apropiat pentru Blue Noise?
Denis Bolorea (beatbox): “Viitorul sună bine! Sau, cel puțin, așa ne propunem. Petrecem tot mai mult timp în ‘laboratorul de voci’, de unde pregătim temeinic un EP, care va fi compus din piese românești. Ele sunt culese dintr-un spectru temporal încăpător, și reinterpretate cu un suflu proaspăt, în aranjamente originale, a cappella, bineînțeles. EP-ul va fi format din 6 compoziții vocale și un bonus track, și va conține piese precum “Dor de viață” și “Până când nu te iubeam”, pe care deja le-am promovat în concertele noastre de până acum, ca pe niște pre-audiții ce aveau să anunțe o lucrare mai complexă și bine coagulată. Ne-am dedicat timpul și energia căutărilor în această direcție, și acum, după ce ne-am ales ingredientele cu atenție, procesul de creație se află în plină desfășurare. În completarea demersurilor noastre anterioare, vom lucra și la mișcarea scenică alături de un coregraf, pentru a realiza un performance complex.”
Ce vă leagă și cum colaborați, dat fiind faptul că aveți cariere muzicale independente?
Mihail Grigore (tenor): ”Putem porni de la ideea că Blue Noise este un proiect ‘de suflet’ pentru fiecare dintre noi. De fapt, nu un proiect, ci o trupă, un grup. Denumirea de proiect pare ceva trecător iar noi suntem împreună de patru ani și vom fi în continuare… Fiind, așadar, un loc sau o stare de spirit unde ne întâlnim de plăcere și din dorința de a ne perfecționa, Blue Noise va fi o prioritate pentru noi de fiecare dată când va fi vorba de un concert sau un eveniment în alt context. Ce încerc să spun este că toate activitățile noastre muzicale individuale ne ajută să cunoaștem cât mai multe stiluri, moduri de a interpreta o frază, o piesă, ne întregește ca muzicieni. Atât timp cât noi tratăm serios toate experiențele muzicale pe care le trăim, totul va fi constructiv și vom ajunge să lucrăm din ce în ce mai bine și mai eficient.”
De ce ați ales să interpetați muzică a cappella și cum este primit acest gen muzical de către publicul românesc ?
Ana-Cristina Leonte (alto): ”M-a pasionat să cânt pe mai multe voci cu mult înainte să cânt într-un proiect a cappella. În timp ce multor cantăreți soliști le vine greu să abordeze cântul pe mai multe voci sau să își asume și rolul de sideman, mie mi-a venit natural, sau poate mai ușor datorită experienței de cântat în orchestră și într-un cvartet de coarde. În mod evident, cântul într-un grup exclusiv a cappella e mult mai solicitant decât cel într-un context vocal-instrumental, fiind necesară o coordonare de mare finețe pentru ca rezultatul să fie omogen. Practic, fiecare dintre noi oscilează continuu între rolul de solist și cel de acompaniator, având un rol precis în contextul ritmic și armonic.
Muzica a cappella ridică niște probleme și necesități tehnice care solicită practic cu mult mai mult dezvoltarea vocabularului vocal și asta m-a fascinat încă de la început. Oriunde concertăm, publicul primește muzica pe care o livrăm cu mult interes și bucurie. Totuși, ca și în alte sfere muzicale sau artistice, mai există loc de dezvoltare, de la infrastructură, la vizibilitate, la implicarea și deschiderea publicului, până la susținerea și promovarea artei care duce o luptă inegală cu zona mainstream. În timp ce în alte țări tipul acesta de manifestare (a cappella) este foarte răspândit și poate chiar comun, în România este deocamadată considerat un gen de nișă, ceea ce este un avantaj pentru noi, ne face să fim mai speciali…aici pe la noi, pe-un picior de plai…”
Este genul a cappella un teritoriu al experimentului muzical?
Ana Alexa (soprană): „Da, bineînțeles! Ceea ce facem noi atunci când realizăm reinterpretarea pieselor este un experiment muzical. Însă pentru a intra în această zonă, trebuie să fii foarte bine pregătit, să fii maleabil și să stăpânești cât mai bine stilurile pe care vrei să le abordezi. Consider că despre asta este muzica a cappella, pe lângă ore întregi de studiu, repetiții, inteligență, intuiție, răbdare, pasiune, dăruire, devotament…și enumerarea poate continua. Aftel, atunci când reinterpretăm sau improvizăm pe o piesă pop, jazz, blues sau swing, suntem capabili să ne adaptăm tehnica la stilul corespunzător. Experimentul nostru este să reușim să însuflețim muzica, să dăm un sens sunetelor, armoniilor, ritmurilor etc. Prin faptul că ne folosim doar vocile pentru a face posibile aceste lucruri, muzica a cappella va avea mereu un caracter mai personal, iar asta ne face să ne simțim deosebiți… împreună. ”
Cum faceți selecția pieselor din repertoriu?
Elena Moroșanu (mezzo-soprană): ”Alegem întotdeauna piesele care ne plac cu adevărat și care reprezintă, în același timp, și o provocare. Încercăm mereu să ne depășim limitele, să reinventăm piese din repertoriul tradițional, pop și jazz, precum și compozițiile proprii. Frumusețea unei interpretări a cappella, constă tocmai în capacitatea de a te plia pe mai multe genuri muzicale și de a oferi publicului o abordare inedită.”
Ce rol are studiul muzicii clasice în formarea noilor generații de muzicieni care abordează stiluri din ce în ce mai diferite?
Bogdan Tudor (bass): Muzica clasică este printre puținele repere general valabile pentru noi, în România, neexistând genuri muzicale românești consacrate, cu rezonanță în muzica universală. Așa cum este, de exemplu, la americani blues-ul sau gospel-ul care a generat jazz-ul american. Sau englezii cu al lor rock, folk, recunoscute ca genuri distincte. Ar mai fi de adăugat filonul popular, nici el regăsit și redescoperit, care, la rândul lui, să genereze un stil ‘fusion’ între trecut și prezent. Astfel că muzica clasică este cam singurul barometru al muzicienilor de la noi. Aprofundată și cu profesori hărăziți, ar trebui să scoată la iveală muzica adevarată, indiferent de sorgintea ei. Un exemplu bun ar fi muzica catalogată de „jazz” a scandinavilor, care propun un mix atât de reușit, melodic uneori, transcedental, alteori, meditativ sau complex contemporan, tocmai prin fuziunea dintre muzica tradițională a lor și muzica clasică și cea contemporană clasică. Se simte „învățătura” în abordarea lor 🙂 Un bun îndemn și pentru noile generații de muzicieni români, de ce nu? Eu sunt foarte încântat că ai mei colegi au urmat școala clasică pentru că avem un vocabular comun pentru muzica diversă pe care noi o abordăm. Practic e nevoie de o aritmetică și o conduită muzicală pe care o dobândești în clasele…mici, mici…de tot.
sursa foto: bluenoise.ro
