Margaret Atwood, Madeleine Thien și Sarah Perry sunt trei dintre cele 16 finaliste din acest an, în competiția pentru  Baileys International Women’s Prize for Fiction. Pe listă se regăsesc și nume din Africa de Sud, Canada, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie sau Irlanda.

Printre finaliste se numără și trei debutante: Ayobami Adebayo, Emma Flint și Fiona Melrose, după cum anunță BBC.

Anunțul celor 16 finaliste a fost făcut miercuri, 8 martie, urmând ca o listă mai scurtă să fie publicată la începutul lunii aprilie.

Premiul are o valoare de 30.000 de lire, iar rezultatul final va fi anunțat în 7 iunie.

Juriul este format din Aminatta Forna, Katie Derham, Tessa Ross, Sam Baker și Sara Pascoe.

„Juriul a avut de ales dintr-un număr impresionat de cărți extraordinare, în acest an, deci nu pot spune că a fost ușor să alegem aceste 16 titluri ca finaliste”, a spus Tessa Ross, președintele juriului, într-un comunicat official.

„Suntem mândri de nivelul la care am ajuns și încântați de calitatea cărților din lista de anul acesta. Sunt titluri reprezentative pentru literatura contemporană de ficțiune și sperăm că vom reuși să inspirăm cititori din întreaga lume”, a mai spus Tessa Ross.

Lista completă a titlurilor selectate:

Stay With Me, Ayobami Adebayo
The Power, Naomi Alderman
Hag-Seed, Margaret Atwood
Little Deaths, Emma Flint
The Mare, Mary Gaitskill
The Dark Circle, Linda Grant
The Lesser Bohemians, Eimear McBride
Midwinter, Fiona Melrose
The Sport of Kings, C.E. Morgan
The Woman Next Door, Yewande Omotoso
The Lonely Hearts Hotel, Heather O’Neill
The Essex Serpent, Sarah Perry
Barkskins, Annie Proulx
First Love, Gwendoline Riley
Do Not Say We Have Nothing, Madeleine Thien
The Gustav Sonata, Rose Tremain

Baileys International Women’s Prize for Fiction este unul dintre cele mai respectate premii literare din lume. Se acordă anual, de aproximativ 20 de ani, autoarelor de ficțiune din întreaga lume.

Foto principală: o parte din juriul de anul acesta

Sursă: www.womensprizeforfiction.co.uk

de Adela Cândea