Filmul este o modalitate de a privi realitatea în mod obiectiv. În universul pe care acesta îl proiectează pe ecran, unde granița dintre realitate și ficțiune este uneori insesizabilă gravitează personaje cu care ne identificăm fără voie. De ce ne identificăm cu ele? Sunt oameni vii, ca și noi, așa încât ne recunoaștem gesturile, comportamentele, emoțiile și se creează oportunitatea fascinantă de a avea alți potențiali „eu” în afara noastră.
Deseori se întâmplă să ne descoperim viziunea personală în modul de raportare la realitate a unor personaje de ficțiune. Sau constatăm că modul lor de acțiune nu e cu mult diferit de al nostru. Astfel ne recunoaștem propriile povești de viață.
Filmul, daca nu ne referim strict la cel documentar urmează prin excelență firul unei povești, iar poveștile ne atrag ca un miraj. Trăim cu o mulțime de necesități, dar există una care pare-se că paradoxal “ne deșteaptă” la o realitate care declanșează fărâma de autenticitate ce stă ascunsă in noi. Esențial, pelicula arată proiecția noastră interioară cu tot ce avem mai organic. Toate acestea vorbesc despre nevoia de imaginar, de ireal. Arta cinematografică ne provoacă să conștientizăm irealul.
Regizorul Jean-Luc Godard vorbea despre cinematografie și pictură ca arte ce arată invizibilul. Avem posibilitatea să privim obiectiv asupra unei părți din realitate, pe care nu o conștientizăm în viață, preocupați fiind pur și simplu să trăim. Filmul cu toate tehnicile lui este un intermediar spre conștientizare.
Noile producții cinematografice românești cultivă apelul la realitate și istorie, la subiecte adevărate și fapte concrete. Filmul De ce eu? ( regia: Tudor Giurgiu) oglindește o realitate a societății în care trăim și subiectul puternic despre tânărul abuzat de sistemul politic perfid și corupt este inspirat dintr-un fapt real. Filmul Aferim ( regia: Radu Jude ) reflectă o realitate încheiată, – fundalul României la început de secol XIX- și pune în lumină teme precum antisemitismul, sclavia rromilor, condiția femeii.
Aceste exemple susțin rolul filmului de conștientizare a unei realități, prezente sau trecute încurajând la acțiune și implicare. Regizorul Tudor Giurgiu a urmărit să informeze publicul și îi sugerează implicarea activă în schimbarea situațiilor nefirești actuale. Radu Jude a declarat că dorește ca filmul său să stimuleze publicul la a se documenta în legătură cu faptele istorice naționale, căci istoria este cea care ne oferă adevărul concret ce constuiește adevărurile personale.
Pe de altă parte, filmul ne oferă șansa poate unică de a vedea în imagini momente în desfășurare. Într-un interval de mai mult sau mai puțin de nouăzeci de minute luăm parte la momente distincte din viața altor ființe. Ne implicăm palpitant, nu numai în prezentul continuu al poveștii de viață, ci în multe dintre etapele ei inepuizabile: începutul ori deznodământul, schimbarea ori rutina, un moment tensionat ori momentul plin de liniște al unei după-amiezi luminoase de vară, momentul primei îmbrățișări ori momentul decepției.
Or, viața presupune „aici” și „acum”. Avem doar clipa aceasta, iar tot ceea ce vede privirea noastră este imaginea spațiului de „aici”. Viața e minune: trăim acum locuindu-ne pe noi înșine în manifestare intensă a emoțiilor.
Totuși filmul ne oferă și altceva decât ce ne dăruiește viața. În film avem și „atunci” și „acolo” și „cândva” și „mai tarziu”. Cunoaștem mai multe spații și mai multe locuri. Așadar arta cinematografică lansează provocarea ca viața să aleagă calea de dincolo de limite.
Așa cum studiile unor cercetători o dovedesc, memoria vizuală este cea care are cea mai vastă putere de stocare a informațiilor. Prin urmare, filmul care este succesiune de imagini poate însemna o complexă sursă de informare. Vizionarea înseamnă de fapt o sursă eficientă și complexă de autodezvoltare.
Așadar cred că filmul ne pune în contact deopotrivă cu realitatea și cu irealitatea, ce ne așază în față, fața autentică care sta ascunsă înlăuntrul nostru. Conform dramaturgului și cineastului Jean Cocteau: filmul este un izvor pietrificat al gândirii. Un film reînvie fapte neînsufleţite. Un film permite cuiva să dea aparenţa realităţii la ceea ce este ireal.
Foto: www.playtech.com
