Comunicat de presă
Expoziția „20-20: Artiști în izolare” prezintă sibienilor lucrări reprezentantive din perioada pandemiei. Pasionații de artă îi pot cunoaște pe artiști.
O expoziție cu totul specială, care cuprinde lucrări realizate în perioada izolării, este deschisă în Turnul Sfatului din Pța. Mică. „20-20: Artiști în izolare” este proiectul care „vorbește” despre felul în care și-au petrecut artiștii timpul în perioada pandemiei, dezvăluind 20 de lucrări realizate de pasionați de artă din întreaga țară.
Tema expoziției de final a proiectului „Orașul Artiștilor” a fost „Artiști în izolare”. Astfel, pasionații de artă care au avut inspirație pentru a realiza lucrări despre criza Covid-19 au fost invitați să ia parte la expoziția itinerantă, de grup, denumită sugestiv „20-20: Artiști în izolare”. Expoziția a fost deschisă oricărui pasionat de artă, fie debutant sau profesionist, fiecare artist putând să trimită maximum 3 lucrări. În perioada de selecție au fost alese cele mai reprezentative pentru a fi expuse publicului larg.
12 artiști expun lucrări reprezentative pentru perioada pandemiei
Peste 30 de artiști din mai multe județe au înscris aproape 100 de lucrări pentru a le expune în cadrul expoziției itinerante „20-20: Artiști în izolare”. Au fost acceptate 20 de lucrări ce pot fi asociate cu pandemia actuală ori pur și simplu au fost realizate în timpul izolării la domiciliu în atelier. Cele 20 de lucrări acceptate în cadrul expoziției au fost realizate de: Andrei Szabó (Sibiu), Ciprian Badiu (Sibiu), Alina Ștefania Banciu (Sibiu), Claudiu Peța (Sibiu), Eduard Gross (Sighișoara), Silviu Sonda (jud. Timiș), Diana Irina Apostol (București), Antonela Giurgiu (Caracal), Florentin Logigan (Suceava), Leonard Adrian Melisch (Suceava), Marilena Popa (Bacău), Nora Vintilă (Sibiu). Printre lucrările realizate de aceștia și selectate pentru a fi expuse se numără teme precum: „Distopian” – prezentă pe afișul evenimentului, „Cameră cu vedere”, „Heavy”, „Fall in Reverse”, „Nest”, „Freedom”, „Mother”, „The Holy Soap”, „Fata cu mască de culoare albastră”.
Expoziția itinerantă a fost expusă la Muzeul Etnografic din cadrul Căminului Cultural din Rășinari (7-13 septembrie), la Ansamblul Agora din Cisnădioara (14-20 septembrie), la Liceul „Nicolae Teclu” din Copșa Mică (21-27 septembrie), iar acum, în perioada 1-18 octombrie 2020, în Turnul Sfatului din Piața Mică, sub umbrela proiectului Orașul Artiștilor.
Expoziția poate fi vizitată zilnic, între 10:00-20:00, în Turnul Sfatului din Sibiu, etajul 1.
Pasionații de artă pot face cunoștință cu artiștii expozanți
Pentru siguranța tuturor, expoziția nu va avea un vernisaj dar organizatorii au găsit o soluție adaptată timpurilor pentru ca, totuși, pasionații de artă să cunoască artiștii expozanți în cadrul „20-20: Artiști în izolare”. Astfel, sibienii ce vor să vadă lucrările realizate în timpul izolării, pot participa la întâlnirile de tipul “meet the artist”, conform unui program prestabilit, în limita a cinci persoane simultan.
Pe parcursul următoarelor zile, sibienii sunt așteptați în cadrul expoziției din Turnul Sfatului, între orele 18:00-19:00, pentru a face cunoștință cu unii dintre artiști. Redăm mai jos programul primelor întâlniri de tipul “meet the artist”, urmând ca restul întâlnirilor să fie anunțate pe pagina de Facebook Orașul Artiștilor (www.facebook.com/OrasulArtistilor).
- Vineri, 9 octombrie– Diana Irina Apostol
„Tabloul expus în expoziția 20-20: Artiști în izolare este despre metamorfoză, numele lucrării fiind -Fata cu mască de culoare albastră-. Tabloul meu este precum scrisul de mână, se citeşte de la stânga la dreapta, ce e în partea stângă este istorie deja, momentul acesta în care citeşti este prezentul, iar ceea ce e in partea dreapta este viitorul. Am încercat să surprind schimbarea. Tabloul nu trebuie citit, doar privit.”
- Luni, 12 octombrie – Claudiu Peța
„Tabloul meu, denumit -Blue-, reprezintă discrepanța dintre ce ești și ce vrei să pari, dintre adevărat și fals, dintre modestie și opulență, în context relativ epidemic. Este reacția rece, chiar albastră (dacă vreți), a populației la situația actuală, unde, cu nepăsare, se poartă propria mască”
- Marți, 13 octombrie – Florentin Logigan
„Totem, lucrarea expusă în cadrul expoziției itinerante „20-20: Artiști în izolare”, s-a născut într-un format atipic, când omenirea se confruntă cu vremuri atipice și provocări nemaiîntâlnite. Este un tribut adus deopotrivă Salvatorilor din linia întâi cât și celor atinși de acest flagel inclusiv celor care astăzi nu mai sunt printre noi. Lucrarea, realizată în acril pe suport de lemn și elemente din metal, se vrea a fi o întoarcere la origini, la simplitate, la echilibru, la smerenie”.
- Joi, 15 octombrie – Antonela Giurgiu
„Tabloul -Contraste- a fost realizat în luna februarie, exact la debutul pandemiei. Mă aflam într-o tabără de pictură la Sovata, un loc unde poți surprinde jocul firesc al naturii, atunci când se face trecerea de la un anotimp la altul. Având parte de spectacolul cromatic al peisajului, am simțit energia creativă pe care am transpus-o în acest tablou. Timp de o săptamână, am fost doar noi artiștii si actul creativ, izolați de ceea ce urma să devină după câteva zile, o realitate tristă – pandemia”.
Expoziția „20-20: Artiști în izolare” este organizată de Asociația pentru Înfrumusețarea Orașului Sibiu, în colaborare cu Asociația Art Point, fiind parte din proiectul Orașul Artiștilor. Proiect cofinanțat de către Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. Partener local: Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
credit foto: Orașul Artiștilor