Când afli că unul dintre cei mai buni dirijori români, Cristian Mandeal, este la Sibiu după zece ani, te gândești că n-ai putea rata ocazia de a-l cunoaște.
Știi că în cele patru decenii de carieră și muncă neîntreruptă, bagheta maestrului Cristian Mandeal a dirijat orchestre cunoscute din țară și din lumea întreagă. Are atâtea premii și distincții și, probabil, îți zici, tot atâtea experiențe și povești de împărtășit. Până la concertul simfonic de joi, care îl va aduce pe maestru la pupitrul orchestrei sibiene, alături de pianista Oxana Corjos, ai în față o șansă unică de a comunica. Este vorba despre o conferință de presă, care nici nu-ți dai seama când devine o lecție frumoasă despre muzică.
Revenirea la Filarmonica de Stat Sibiu îi descoperă o orchestră nouă, proaspătă, tânără, cu un potențial diferit, spune Cristian Mandeal în cadrul conferinței de presă. ”Aceşti oameni tineri sunt, pe de o parte, bine pregătiţi instrumental, dar pe de altă parte, au un apetit pentru muzică, care este determinant în a creea performanţă. Nu poţi face muzică decât cu plăcere, cu dorinţa şi ambiţia de a o realiza”, ne împărtășește dirijorul.
Nu poţi face muzică decât cu plăcere, cu dorinţa şi ambiţia de a o realiza.
Programul serii este unul ales în așa fel, încât să întrunească intenționat criterii de diversitate, dar în același timp, de unitate. „Avem bucuria să o avem ca parteneră pe Oxana Corjos, cu care eu am mai colaborat şi cu care sper să realizăm un duo frumos între pian şi orchestră. Programul are o unitate, o diversitate, dar şi o creştere, prin această combinație între pian și orchestră. Practic, prezentăm două simfonii în acest program, simfonia de sine stătătoare, de Schumann (n.a. Simfonia a IV-a în re minor, op. 120) şi concertul al doilea de Brahms (n.a. Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în Si bemol major, op.83) care este de fapt o simfonie concertantă, spune Cristian Mandeal.
Întrebările adresate dirijorului se transformă în chei care desfac idei, exprimate cu răbdare și grija de a fi cât mai clare și simple, pentru a fi înțelese.
Dacă îl aduci pe un tânăr în sala de concert sunt mari șanse să revină, dacă este vorba de un concert bun.
Este interesată noua generație de muzica clasică?
Cristian Mandeal: Interesul pentru muzica clasică domnește în continuare și, deși s-au restrâns pe alocuri numărul orchestrelor, calitatea lor a devenit din ce în ce mai mare, iar intresul publicului este direct proporțional cu calitatea performanței pe care o primește. Nu există o scădere a publicului. Ceea ce se poate constata și este o realitate e că majoritatea publicului este din generația în vârstă și mai puțin generația tânără, care ajunge la muzica clasică cu timpul. Generația tânără are o anumită timiditate față de o muzica clasică, care i se pare prea serioasă, nepotrivită pentru vârsta lor, se sperie puțin de recuzita și comportamentul care însoțește prezența într-o sală de concert – costum, cravată, cămașă albă… De multe ori, lipsa de curaj se acoperă prin sloganul ”Nu mă interesează chestia asta”. Însă adevărul e că dacă îl aduci pe un tânăr în sala de concert sunt mari șanse să revină, dacă este vorba de un concert bun.
Muzica este un fenomen viu și în momentul în care reușești să o alcătuiești în acest fel, să îi dai viață, nu există persoană care să rămână insensibilă la fenomenul muzical.
Eu cred că atracția publicului depinde de calitatea produsului pe care i-l oferi, depinde de calitatea muzicii pe care i-o oferi. Dacă îi cânți un Mozart prost, tânărul acela nu va mai veni niciodată în sala de concert. Dacă va fi un Bach plictisitor, nu va mai reveni niciodată. Dacă va intra într-o muzică în care nu se petrece nimic, ternă, fără dinamism, fără istorie și fără devenire, pe tânăr nu-l va interesa niciodată. Muzica este un fenomen viu și în momentul în care reușești să o alcătuiești în acest fel, să îi dai viață, nu există persoană care să rămână insensibilă la fenomenul muzical, oricât de puțină pregatire ar avea. Deplângem cu toții lipsa de pregătire, lipsa de educație muzicală din școală, realitate care, sigur, este un fenomen de plâns. Pe de altă parte, eu cunosc foarte mulți oameni, care odată ajunși în sala de concert, fără o pregătire muzicală, au continuat să revină și au format această rotație a publicului care nu este în scădere, este cu siguranță într-o constantă. Am cunoscut oameni afoni, total lipsiți de ureche muzicală, care reacționează pozitiv la muzica simfonică. Muzica este un produs eminamente uman, este poate cea mai genială invenție a spiritului uman, pentru ca nu imită nimic din natură, față de celelalte arte. Muzica este un univers în sine, este un limbaj în sine, deși banalizată expresia, este un limbaj universal.
Ai nevoie de pregătire muzicală ca să preferi muzica clasică?
Cristian Mandeal: Toata lumea reacționează la muzică, pentru că este un produs total omenesc și care se adresează omului. În momentul în care ai vibrat o singură secundă la un dat muzical, ai pătruns deja în muzică. Nu mai ai nevoie de mult mai mult, după aceasta vine experiența, lărgirea repertoriului, formarea gusturlor. Absolut important și determinant este primul contact între un om care nu a avut înainte legătură cu muzica și muzica în sine. Muzica este creată de om și i se adresează omului. Este firesc să ne fie frică de necunoscut, lumea se sperie, sau râde, ia în derâdere ceea ce nu înțelege, dar un singur declic este suficient ca gheața să se spargă.
Automulțumirea înseamnă plafonare, iar plafonarea este clar moartea artei.
Continuați să explorați? Încă mai aveți de învățat?
Cristian Mandeal: M-aș lăsa de aceasta, dacă nu aș mai avea nimic de învățat. Automulțumirea înseamnă plafonare, iar plafonarea este clar moartea artei. Artistul este acel persoanj care se autodescoperă în permanență, descoperă și se autodescoperă în permanență. În momentul în care aceasta s-a stopat și începi să te autorepeți, s-a terminat. Intri într-o altă categorie, aceea a funcționarilor buni, corecți, experimentați, a artizanilor, meșterilor foarte buni care repetă aceeași piesă invariabil de un milion de ori și o fac perfect de fiecare dată, dar e altă categorie.
Litera compozitorului nu ar avea nicio singură valoare, nimic, dacă ar rămâne doar într-o bibliotecă.
Avem un nou val de dirijori?
Cristian Mandeal: Da, însă nu e chiar un val. În Sibiu aveți norocul de a vă bucura de vârful valului și anume de Gabriel Bebeșelea, care este cel mai dotat dintre toți tinerii care se ocupă cu bagheta în momentul de față. E un adevărat talent dirijoral și va crește în permanență. Dirijorul se formează greu, mult mai greu decât un violonist, pianist, sau interpret. E nevoie de mai mulți ani și Gabriel demonstrează că trece cu ușurință peste acest deziderat, peste această piedică, care înseamnă coacerea unui dirijor. El este deja un dirijor matur, se exprimă perfect cu bagheta, comunică foarte bine cu oamenii și are, bineînețeles, o capacitate extraordinară de înțelegere și reproducere. În cele din urmă, asta este interpretul, e cel care transformă litera moartă a unei partituri într-un fenomen viu, care înseamnă muzica în sine, muzica materializată. Interpretul are capacitatea de a materializa o partitură, iar această capacitate se cheamă talent. Talentul este rar întâlnit. Poate nu facem suficient distincția între aptitudini și talent. 70% din omenire deține aptitudini muzicale, care înseamnă auz muzical, simț ritmic, memorie muzicală, adică poți să reproduci, să cânți și tu după ce ai auzit o melodie. Talentul este altceva, este ceea ce are și Gabriel Bebeșelea. Talentul este capacitatea de a da viață unor texte abstracte, care înseamnă partitura. De aceea, interpretul este la fel de creator ca și compozitorul.
Sunetul în sine e departe de a fi muzică, trebuie să primească acel har, acea viață.
Litera compozitorului nu ar avea nicio singură valoare, nimic, dacă ar rămâne doar într-o bibliotecă. Ar rămâne acolo fără ca cineva să o citească măcar, puțină lume citește muzică după partitură. Ea trebuie materializată și materializată în așa fel, încât să depășească litera care este pusă acolo. Litera în sine e fără viață, nu are capacitatea de a se întruchipa și a se proiecta în conștiința ascultătorului decât prin intermediul așa numitului-interpret, pe care eu îl numesc recreator. Și aceasta se aseamănă cu suflul lui Dumnezeu peste lutul lui Adam. A fost creat de Dumnezeu, însă a fost creat sub formă de lut, după care harul divin l-a făcut om. Așa face un interpret cu partitura compozitorului, dar lucrul acesta nu îl poate face orice interepret. Mulți reproduc parametrii unei partituri: înălțime, intensitate, durată, timbru, aceștia sunt parametrii fizici ai sunetului, dar sunetul în sine e departe de a fi muzică, trebuie să primească acel har, acea viață, acea capacitate de proiecție în conștiința celor care ascultă. Și aceasta o fac puțini oameni, cei cu talent.
credit photo: Filarmonica de Stat Sibiu
