De când cu boom-ul rețelelor sociale, orice eveniment notabil devine, în mediul online, un măr al discordiei publice, cumulând, implicit, o sumă de adevăruri disputabile, revendicabile, clișeizabile, ireconciliabile etc. Cu cât potențialul conflictual al temei este mai mare, cu atât bipolaritatea atitudinilor va fi mai accentuată. Cu alte cuvinte, cu cât miza emoțională este mai mare, cu atât pozițiile pro și contra reacțiile vor fi mai efervescente.
Ultimii ani ne-au demonstrat că presiunea civică venită dinspre rețelele sociale a dus la schimbări politice majore, peste tot în lume. Revoluția Twitter și Primăvara Arabă sunt exemplele deja clasice, în acest sens. Ultima noastră campanie pentru prezidențiale, la fel. Tot astfel, căderea guvernului Ponta a urmat un traseu simplu și, aparent, imprevizibil: un eveniment cu un enorm impact emoțional, cum a fost tragedia din Colectiv, a explodat în reacții la fel de puternic emoționale în mediul online. Reacțiile liderilor de opinie formali sau informali, jurnaliști, artiști, bloggeri, precum și cele ale apropiaților victimelor au amplificat până la incandescență nivelul afectiv al dezbaterilor. Climaxul a fost ieșirea oamenilor în stradă. Și totuși…
Gregarism sau solid(t)aritate?
Spațiu privilegiat al umorilor exhibate, facebook-ul ne redă cadre disparate prin care putem reconstitui tabloul gigantic al imaginarului nostru colectiv, segregând emoții, polarizând perspective, radicalizând atitudini. Pe Facebook suntem plini de personalitate, avem curajul să ne apărăm principiile, ne susținem până în pânzele albe cauza, ne raliem unei perspective, blamând-o pe cealaltă. Civismul și militantismul noilor media impun, astăzi, mult mai rapid și mai vizibil trendurile, fie că vorbim de politică, ecologie, nutriție raw vegană sau de discursul corectitudinii politice.
Am văzut cum, în urma evenimentelor tragice, dar nu numai, social media devin extreme emotional media. Aici se amestecă – în virtutea unei logici a coexistenței eclectice (de altfel, unica posibilă, în cel mai liber mediu de exprimare) – reacții generate de empatia sinceră, cu valuri de comentarii paranoide, apocaliptice, cu imagini fake a căror viralitate devine, pentru cei mai mulți, și proba de necontestat a veridicității lor. Iarăși, nu mistificarea în sine e problema, ci incapacitatea celor mai mulți de a evalua credibilitatea conținuturilor azvârlite în mediul online. Lipsa reflexului critic-interogativ și a unor repere valorice interiorizate prin cultură și educație duce la imposibilitatea de a selecta și discerne conținuturi autentice. De aici și aderența celor mai mulți fără discernământ, fără o minimă suspiciune, la un trend al opiniei dominante.
Nu trebuie să ai un ochi de cercetător avizat al noilor media, pentru a constata că, deseori, gregarismul devine substitutul pervers al pretinsei solidarizări. Între cele două concepte, Motru a făcut o distincție mai mult decât necesară. 1910, Ateneu: Profesorul a ținut o conferință magistrală, ulterior publicată sub titlul Sufletul neamului nostru. Calități bune și defecte. O radiografie fidelă, subtilă și sagace a felului nostru de a ne comporta public. Scris cu mai mult de un secol în urmă, diagnosticul rămâne dureros de actual.
A te solidariza, dincolo de definiția de dicționar, presupune o acțiune conștientă și voluntară, matur și responsabil asumată, cu scopul de a susține o cauză pe care propriile convingeri o consideră nobilă. A fi gregar înseamnă a face cum fac ceilalți, nu din convingeri proprii, ci din sentimentul ambivalent al apartenenței colective: pe de o parte dorința de a fi acceptat și integrat în comunitate, iar pe de altă parte teama de a nu fi exclus, adică anihilat socialmente: o moarte simbolică de care ne temem cu toții. Solidaritatea e manifestarea spontan-conștientă a umanității noastre, în raport cu ceilalți, pe când gregarismul e doar o expresie a arhaicității și instinctelor noastre. Solidaritatea e generată de empatie, gregarismul de simpatie.
“Facebook este despre mine, nu despre tine”
Vedem cum în social media, spațiu, prin excelență, al subiectivității, adevărul meu și adevărul tău sunt susceptibile de a intra permanent în coliziune. Într-o astfel de confruntare, punctele de vedere devin contondente, iar tirania opiniei majoritare se impune, deseori, exclusiv prin argumentul cantității. Numărul de like-uri, share-uri, click-uri sunt dominantele cuantificabile care persuadează, alături de o inerentă sofistică a generalizării, a simplificării, a atacului la persoană etc. Pe rețele (ne) postăm cu întreg bagajul nostru de prejudecăți, convingeri și valori pe care le etalăm iconic și textual, deopotrivă. Altfel spus: “Facebook este despre mine, nu despre tine”, după cum observa ironic Baconschi, remarcând că “esenţa socializarii online este pur (şi mai ales impur) autoscopică” (Facebook. Fabrica de narcissism, Humanitas, 2015).
Pe Facebook, dialogul se constituie, adesea, într-o sumă interminabilă de monologuri fără destinatar. Asistăm, tot mai des, la o gâlceavă extinsă în care cine nu e cu noi, e împotriva noastră și în care taberele angajate aruncă în luptă orice altceva decât argumente logice: agresivitate, ironie, sarcasm, trivialitate, patetisme de tot felul. Desigur, dincolo de categoriile de preopinenți care adoptă poziții extreme, există și categoria celor care adoptă poziții temperate sau voit neimplicate. Vocea timidă a partizanilor argumentării raționale, a celor cu perspective echilibrate e, de fapt, puțin audibilă pentru că e minoritară. E o voce care nu strigă, nu face zgomot, nu substituie tonul sfidător sau puternic emoțional argumentului factual.
Odată cu web-ul participativ, democratizarea și descentralizarea mediilor i-au conferit acestei fantome conceptuale, vag și impropriu denumite opinie publică, dreptul suveran nu doar de a exista, ci și de a se manifesta plenar și divers, cu excesele și derapajele, cu plusurile și minusurile inerente. Dacă plecăm de la această simplă premisă, vom înțelege că nu Internet-ul e blamabil atunci când vine vorba de toate relele posibile: manipulare, ignoranță, superficialitate, mistificare etc., ci felul confuz, lipsit de selectivitate, în care noi ne raportăm la el, mai mult decât la un instrument, un suport sau o cale.
În concluzie, așteptările noastre ar trebui corelate cu specificul spațiului în care ne asumăm conștient și voluntar să ființăm. Faptul că afectele colorează geografia simbolică a rețelelor sociale nu trebuie evaluat în termeni de bine sau rău. Că social media privilegiază subiectivitatea, pe toate palierele ei, e doar o constatare și o premisă de abordare. Nimic mai mult. De aceea, a înțelege nuanțele și particularitățile unui mediu de comunicare reprezintă și un pas important pentru autoprotecția fiecăruia dintre noi. Altfel, e foarte ușor să te lași dus de val.
ilustrație: Sorina Tomulețiu
de Minodora Sălcudean
(articol apărut în revista tipărită Capital Cultural, Nr. 1)
