„Dansul e în sine o recompensă”, îmi spune Luc Jacobs, regizorul principal de repetiții al Batsheva Dance Company. Vocea lui caldă, care, deși se mai pierde uneori în hățișurile digitale, capătă inflexiuni ferme și sonore. „Ce sper să realizez prin dans, dacă voi avea mai mult succes sau nu… acestea sunt povești pe care ni le spunem uneori, dar nu au nicio valoare pentru mine.”

În 2002, Luc Jacobs, care era la vremea respectivă dansator în cadrul grupului norvegian Carte Blanche din Bergen își împacheta lucrurile pentru călătorie. Schimba nu doar Marea Nordului pentru coasta mediteraneană, dar întorcea cadranul busolei sale într-o direcție spre care începuse să se orienteze de ceva timp. Cariera sa de balerin, în care colaborase, printre altele, cu Baletul Regal al Flandrei din Belgia, Opera Germană din Berlin, Baletul din Monte Carlo și Northern Ballet din Marea Britanie, cotise spre dansul contemporan. Dintr-un soi de nemulțumire și neîmplinire, Luc căuta mai multă emoție și o altfel de dimensiune de expresie în dans. Încă din copilărie, din școală, se percepea a fi diferit și nu simțea că s-ar potrivi în mai niciuna dintre cutiile sociale predefinite. Astfel, când s-a ivit oportunitatea de a ocupa un post vacant de dansator în renumita companie de dans Batsheva, din Tel Aviv, pe care o urmărea de ani buni, cel mai firesc lucru era a fost să dea curs noii sale direcții. „A fost într-adevăr un moment decisiv pentru mine. Am simțit că descoperisem în sfârșit ceea ce căutasem dintotdeauna.”

Luc Jacobs, regizorul principal de repetiții al Batsheva Dance Company; foto: Yaara Moses și Yarden Raz

Luc Jacobs a devenit în 2010 regizorul principal de repetiții al Batsheva Dance Company, unde lucrează de aproape două decenii alături de vizionarul coregraf Ohad Naharin. Acest tărâm al posibilităților nesfârșite de explorare a dansului, Compania de Dans Batsheva e unul dintre cele mai inovatoare grupuri de dans din lume și reunește dansatori din lumea întreagă care, la fel ca Luc, au venit atrași de setea de creație și metodele ingenioase ale lui Ohad Naharin.

„Batsheva se deosebește de alte companii de dans datorită creațiilor lui Ohad, pentru că nu suntem o companie care se centrează pe repertoriu. Lucrăm cu Ohad, așa că, într-un fel, suntem specialiști în ceea ce face și cum gândește el”, îmi explică Luc Jacobs.
Fondată în 1964 de către baroneasa Batsheva de Rothschild și Martha Graham (în calitate de coregrafă) compania de dans a căpătat recunoaștere internațională sub conducerea lui Naharin și a crescut în două ansambluri (Batsheva și ansamblul de juniori: Batsheva – The Young Ensemble) care o transformă în cea mai mare companie de dans din Israel.

Ohad Naharin ©Ilya Melnikov

„Personalitatea lui e uriașă […]”, povestește Luc. „Îmi amintesc prima dată când am discutat cu el [n. a. Ohad Naharin], am simțit că rezonez cu modul lui de gândire, cu deciziile sale coregrafice. A fost o întâlnire cu un puternic impact asupra mea.”

Carismatic și învăluit de mister, Ohad Naharin atrage irezistibil simpatia și curiozitatea celor care ajung să-l cunoască. Născut într-un kibbutz și imersat în folclorul israelian, chiar dacă Naharin s-a apucat târziu de dans (la 22 ani), a reușit să-și construiască o estetică unică care își extrage seva din folclor, dar transcende motivele tradiționale, căutând universalitatea limbajului dansului.

Naharin evită jurnaliștii și nu e interesat să-și documenteze viața, dar e preocupat de șlefuirea continuă a ideilor și a creațiilor sale asupra cărora revine periodic. În poveștile sale provocatoare și energice, acestuia îi place să se joace cu reperele spectatorilor și să-i impulsioneze să treacă dincolo de familiar și automatisme. „Când percepem ceva, o facem de fiecare dată prin prisma celor familiare, traducem întotdeauna…”, remarcă și Luc.

Punctele de referință sunt utilizate în coregrafiile sale anume pentru a fi dizolvate și anulate. Așa cum se întâmplă în „Venezuela”, un spectacol care tentează publicul cu un titlu ce-l imersează în contextul socio-politic actual, a nu lăsa referințele și realitățile familiare să te distragă, e cheia prin care poți să-ți descătușezi imaginația și să ai parte de o experiență proaspătă.
La Batsheva, dansatorilor li se acordă spațiu și timp pentru explorarea propriei lor individualități și imaginații, iar cea mai importantă nu e forma – mișcările structurate și pașii, ci abordarea în sine, „ascultarea propriului corp”, conștientizarea mișcării și încercarea de a săpa în sine, în introspecție, căci așa cum obișnuiește să spună Naharin: „nu cu propria reflecție trebuie să stabilești o conexiune, ci cu universul”.

Batsheva Dance Company în spectacolul „Venezuela” ©Ascaf

Acestea sunt parte a filosofiei lui Naharin despre utilizarea corpului și ADN-ul Gaga, al vocabularului de mișcare dezvoltat de dansator după o accidentare gravă la spate. „[În Gaga] nu se lucrează cu oglinzi”, îmi spune Luc cu aceeași energie cu care Naharin obișnuiește să povestească despre munca sa. „Profesorul îți va da instrucțiuni, dar tu ești responsabil pentru propriile tale mișcări. În mod obișnuit, la o lecție de dans, instructorul îți va arăta mișcarea, apoi tu o vei repeta și o vei învăța după toate regulile. În Gaga, antrenamentul e mai degrabă despre cum facem lucrurile decât despre ce facem.” Gaga a ajuns baza instruirii la Batsheva și a celor peste 20 de coregrafii realizate de Naharin, dar și un set de unelte de lucru pe care dansatorii din întreaga lume le pot utiliza împreună cu orice tip de tehnică de mișcare.

Dacă pentru dansatorii profesioniști Gaga (Gaga/dancers) înseamnă aprofundare, pentru cei care abia îndrăznesc să facă primii lor pași de dans – e o experiență care îi invită să fie mai conștienți de propriul corp, să se elibereze de inhibiții și să fie pregătiți să danseze de parcă nimeni nu i-ar vedea. „Pentru Gaga/people e o modalitate de a te conecta cu tine însuți, cu propriul corp, cu propriile emoții și, în același timp, de a face mișcare și a-ți exprima individualitatea, ceea ce poate majoritatea oamenilor nu au ocazia să o facă”, spune Luc. „Poți să te alături lecțiilor fără nicio altfel de pregătire. Nu există note, deci nu există Gaga pentru începători și Gaga pentru avansați. Oamenii dansează împreună și dansul e distractiv. E ca o sărbătoare…”


Compania de Dans Batsheva poate fi urmărită în acest an în spectacolul „Venezuela”, de Ohad Naharin în 22 iunie, de la ora 18.00 și 23 iunie, de la 17.00, la Centrul Cultural „Ioan Besoiu”.

Un eveniment special Gaga/people, la care va lua parte coregraful Ohad Naharin, va avea loc în 24 iunie, ora 10.00, la Fabrica de Cultură. Naharin și instructorii Gaga se vor întâlni cu cei peste 500 de tineri voluntari ai festivalului pentru a experimenta Gaga și libertatea de mișcare.

(articol apărut în ediția specială a revistei Capital Cultural, Nr. 17)

[for English translation, click here]