„Mi se pare că cinemaul poate să pătrundă la niște niveluri adânci de înțelegere a naturii umane și că asta e datoria lui principală. Eu încerc să ajung întotdeauna la mecanismele din spate, să înțeleg de ce pentru noi, de exemplu, compromisul și corupția constituie niște mecanisme de supraviețuire socială. Pentru că dacă ne gândim, chestiunea e un pic mai complicată”, a spus regizorul Cristian Mungiu într-o conferință specială, organizată zilele trecute, la Sibiu, de Teatrul Național Radu Stanca.

Într-o seară de vineri, la Librăria Habitus, regizorul Cristian Mungiu a povestit cu Constantin Chiriac despre cum a ajuns să facă film, despre formarea sa în școala românească de film și despre primele întâlniri cu regizori, actori și producători din cinematografia mondială. De asemenea, el a anunțat că vrea să realizeze câteva proiecte educaționale dedicate copiilor, care să-i ajute să-și dezvolte încă de mici un limbaj al cinematografiei românești, despre despre unor săli de cinema în țară, dar și a unor hub-uri culturale.

„Cred că una dintre puterile cinematografului de pe vremuri, un pic pierdută azi, era tocmai aceasta – că erai expus unui discurs în raport cu ceilalți și în prezența celorlalți. Iar asta îți dădea impulsul de a discuta, de a schimba niște păreri și erai mai puțin izolat în propriile tale opinii care devin încetul cu încetul tot mai nevrotice. Trăim într-o societate astăzi, în care, din păcate, nu comunicăm suficient de mult referitor la cauzele care ne provoacă convingerile ferme pe care le avem. Trăim cu toții convingerea, fiecare pe partea lui de baricadă, că adevărul e evident. Dar de ce oare nu ne înțelegem unii cu ceilalți? (…)

Mi-ar plăcea să putem constitui o rețea de săli de artă, în care să existe măcar o sală de cinema pe capitală de județ. De asemenea, încerc să creez un fel de cinematecă online cu care sa intru în școli și licee, pentru că dacă nu expunem niște tineri de la vârsta 10 la 18 ani, unui tip de limbaj care e un pic mai solicintat decât cel al desenelor animate cu care traiesc ei, atunci e foarte greu să îi mai transformi la 18 ani în niște consumatori ai limbajului pe care îl propui tu ca autor de film românesc.

E greu de înțeles de ce în momentul de față e atâta respingere față de un alt ritm pe care îl avem noi în film și față de un conținut care îți cere să gândești un pic. Adică să nu-ți folosești doar metabolismul bazal ca la televizor, iar asta se întâmplă pentru că limbajul filmului american a cucerit atât de mult piața globală, încât el își impune ritmul încă de la doi-trei ani în viața copiilor, cu desene care au același model narativ cu al filmelor pe care le urmărești atunci când ai 25 de ani. Deci, copilul care începe să perceapă ritmul acela ajunge un consumator perfect captiv al acelui sistem. ” (Cristian Mungiu)

După conferința specială, am stat de vorbă cu regizorul Cristian Mungiu despre impactul filmelor sale, despre centenar, așteptări și despre proiectele educaționale pe care dorește să le realizeze.

Anul acesta aniversăm centenarul Marii Uniri. Cum vedeți acest moment, cât de unită e România?

 Cristian Mungiu: Eu n-am apetitul acesta extraordinar pentru aniversări. Nu văd de ce avem nevoie de momente speciale ca să ne purtam cât mai bine și să contribuim cu toții la progresul pe care simțim că avem nevoie să îl facem. Sper să fie pentru cei care se mobilizează în situații de-astea speciale un impuls în plus ca să reușim să comunicăm cât mai bine și să fim la înălțimea așteptărilor pe care le avem cu toții și la progresul pe care îl vrem pentru țara aceasta și pentru noi ca popor.

În momentul de față, dacă e să fim realiști, România nu e unită deloc și nu văd de ce ar fi unită datorită acestei aniversări. Nu suntem uniți, suntem foarte divizați, avem păreri foarte diferite despre soluțiile de care ar avea nevoie țara. Acesta e un proces îndelungat, durează ani de zile. Mi se pare că inclusiv felul în care ne raportăm noi la centenar implică clivajul acesta foarte neplăcut. Văd că au fost o gramadă de discursuri inclusiv dupa 24 ianuarie, care nu au dat vreun semn că începem așa sub auspiciile unei concordii între taberele care au păreri diferite despre viitorul nostru imediat. Sperăm să continuăm mai bine pentru restul anului, dar trebuie să ne dăm seama că e un proces îndelungat.

Fiecare domeniu de la noi ajunge să replice tendințele generale din societate și avem la fel de mulți mediocri în domeniul cinemaului ca în oricare alt domeniu din România

Care sunt așteptările dumneavoastră în viitorul apropiat pentru cinematografia românească, pentru școala de cinema?

Cristian Mungiu: Cinematografia nu o duce rău, mi-aș dori mai multe lucruri pentru societatea românescă în general, mi-aș dori să își păstreze o atitudine pozitivă în ciuda a tot ce se întâmplă în momentul acesta. Mi-aș dori să își păstreze un fel de dorință către modernism, către implementarea unor anumite coordonate etice, către o societate cât mai meritocratică. Nu mi se pare că suntem pe drumul cel mai bun din perspectiva asta și sigur aceleași lucruri mi le doresc și de la cinema. Pentru că fiecare domeniu de la noi ajunge să replice tendințele generale din societate și avem la fel de mulți mediocri în domeniul cinemaului ca în oricare alt domeniu din România. Întotdeauna lupta noastră trebuie să fie pentru competență și pentru meritocrație.

Vorbeați în conferința de la Sibiu că v-ați fi dorit ca filmele pe care le-ați realizat să genereze niște discuții mai profunde în societate. De ce credeți că nu s-a întâmplat asta?

Cristian Mungiu: Nu au generat o discuție foarte adâncintă în societate pentru că cinemaul românesc are această limită. De fapt, nu avem tradiția preluării unui discurs de pe urma unor opere de artă, manifestărilor artistice, a unui discurs care să fie important pentru societate. Nu știu dacă am avut-o vreodată foarte mult, dar cu atât mai puțin o avem acum și cu atât mai puțin o avem legată de cinema. Mă intersează și încerc să creez niște discuții publice despre lucruri care mi se par a fi importante, plecând de la subiecte sociale și ceva din firea noastră puternică ca cetățeni a acestui spațiu, dar nu îmi închipui ca acest proces va fi ușor. Și nu e un proces ușor pentru că implică o obișnuință pe care trebuie să o setăm, și anume aceea că filmul nu e un instrument de amuzament întotdeauna. Există o serie de filme care ne fac să ne simțim bine, dar cinemaul este și un mijloc, un vehicul prin care poți să pui în discuție teme importante într-un anume moment social și sper să ajungem și noi la maturitatea aceasta ca să luăm teme de cinema și să le extindem la ce are nevoie societatea în acest moment.

Cum vă raportați la public? Care e structura lui?

Cristian Mungiu: Nu e niciodată ușor să intuiești care e publicul pentrut ceea ce faci. Totdeauna e un proces destul de subiectiv și destul de imprecis. Pentru mine e important să fim siguri că dăm posiblitatea celor care vor să recepteze ceea ce creăm noi, să aibă ocazia să facă asta. Din păcate, limita la film față de literatură este de exemplu, că ai nevoie de un mijloc mai complicat de comunicare. Nu așterni cărțile într-o librărie și le poate cumpăra oricine. Ai nevoie de un mecanism complex, trebuie să organizezi proiecții. Dar, pentru mine destul de important este să fiu sigur că depunem niște eforturi încât filmele pe care le creăm noi să ajungă la cât mai mulți dintre cei care le așteaptă. Pentru că venim la sfârșitul unei perioade în care ne-am concentrat foarte mult în cinematograful românesc pe producție, dar nu atât de mult pe ce se întâmplă apoi cu filmele astea pe care le producem noi.

Una dintre suferințele noastre ca autori români de cinema, este că avem mult mai mult public în alte țări decât în România. Și avem inclusiv foarte mult public românesc în celelalte țări, unde suntem priviți uneori cu mai multă simpatie decât acasă.

Știți că de multe ori, anumite culturi se justifică prin succes extern mai mult decât prin recunoașterea internă, și abia după ce vine acel succes extern vine și recunoașterea în țară. Ori, genul ăsta de receptare, pentru românii din diaspora nu mai există. Ei sunt așa însuflețiți de un fel de mândrie a reușitelor noastre și de multe ori sunt niște spectatori mai coagulați decât cei pe care îi avem acasă.

Ați vorbit de câteva proiecte pe care doriți să le implementați și spuneați că deja căutați fonduri internaționale. De la cinematecă online, până la hub-uri culturale de care fiecare comunitate ar avea nevoie.

Cristian Mungiu: Da, sunt niște lucruri pe care mi le doresc, în care investec acum energie, încerc să le structurez și mi-ar plăcea să văd că găsesc un sprijn inclusiv din partea autorităților din educație și cultură de la noi, pentru că nu sunt niște proiecte comerciale, ci țin de expunerea tinerilor la un anumit gen de conținut la care nu mai au acces acum. Și cred că acest conținut e foarte important pentru ei. Pentru că tot limbajul vizual se bazează pe o capacitate foarte mare de manipulare a receptorului. De aceea, dacă îi expui pe cei tineri la un limbaj vizual cât mai variat și dacă faci lucrul acesta în mod ghidat cu niște oameni care le explică capcanele de manipulare pe care poti să le ai de pe urma acestui limbaj, ei vor fi niște cetățeni mai responsabili. Prin urmare, cred că ar trebui sa investim cu toții în educație și eu mă straduiesc să generez un format care să poată fi replicat la noi cu condiția să existe interes.

foto: Dragoș Dumitru