Am fost și eu la Cluj, la Temps D’Image, un festival de arte performative, pornit la inițiativa televiziunii ARTE și a ONG-ului Colectiv A, care atrage tineri artiști din toate colțurile lumii. Fiecare reprezentație de aici, semnifică o experiență aparte pe care publicul o trăiește împreună cu artiștii. Atunci când mergi la o expoziție la Temps D’Image, nu vei sfârși numai prin a vizuliza câteva opere de artă, într-o ramă agățată pe perete, ci vei avea prilejul să răsfoiești o carte, să-ți auzi propria voce într-o instalație amenajată special pentru tine, să-ți amintești, văzând câteva desene, de autobuzul cu care circuli zi de zi (și câți dintre noi nu avem atâtea povești de spus din cele pe care le spionăm în autobuz), sau să constați într-un muzeu clasic, că sculpturile au prins viață și au început să vorbească.

Autobuzul 17 (din Brașov) de Alina Andrei // Foto: Monika Tompos

Autobuzul 17 (din Brașov) de Alina Andrei // Foto: Monika Tompos

La Temps D’Image am văzut ce înseamnă să fii un artist independent și cât de multă nevoie avem astăzi de această libertate – de independență în domeniul artei. Independența artistică facilitează creativitatea. Independența de organizațiile deja cu tradiție lasă noul să se infiltreze în ceea ce este deja incastrat în societate, permițând astfel dezvoltarea. Independența duce la diversitate, iar diversitatea este una dintre caracteristicile definitorii ale vremurilor în care trăim. Arta reflectă realitatea, iar într-o realitate globală atât de difuză și accelerată, nu putem avea pretenția ca arta să transmită un mesaj clar, ușor de înțeles. Realitatea zilelor noastre nu este ușor de înțeles. De ce ar fi arta?

The invisible dance _ Dansul invizibil // Foto: Roland Va¦üczi

The invisible dance – Dansul invizibil // Foto: Roland Va¦üczi

Tema festivalului din acest an a fost post.faliment. Adică ce urmează după momentul în care înțelegem și vizualizăm un sfârșit. În anul 2016 suntem nevoiți să înfruntăm eșecul unui mod de funcționare și imposibilitatea de a face schimbările pe care ni le dorim. Astăzi lumea pare să funcționeze după niște reguli care nu mai corespund nevoilor contemporane, punându-ne în situația de a fi inventivi și a ne gândi la alte soluții. Organizatorii acestei ediții anunță: „Dar, după cum v-am obișnuit, nu avem răspunsuri pregătite la problemele care ne preocupă, ci dorim să aprofundăm subiectul adresând mai departe o serie de alte întrebări care să stimuleze o schimbare de perspectivă comună: Cu ce ne ajută să recunoaștem falimentul? Ce ne stimulează să ieșim din stupoarea falimentului? Cum transformăm paradigma în care activăm? Cum putem recompune prezentul pentru a putea imagina un viitor posibil?”

Kantor Downtown // Foto: Monika Stolarska

Kantor Downtown // Foto: Monika Stolarska

M-am întrebat și eu la finalul festivalului, atunci când m-am întors la Sibiu: ce urmează după faliment?

Temps D’Image m-a inspirat, și m-a făcut să îmi doresc un faliment artistic la Sibiu.

Traversând de la un performance la altul, diferitele încăperi ale Fabricii de Pensule din Cluj, mă gândeam cât de mult lipsește un spațiu de acest gen în Sibiu, și câţi artiști locali și nu numai, ar putea organiza evenimente acolo – grupul Nostru, de exemplu, Lia și Dan Perjovschi, studenți ai ULBS specializarea actorie, trupa de dans contemporan Microbis, sub îndrumarea coregrafului Hugo Wolff, sau iubitorii de film care își doresc să organizeze diferite proiecții în lipsa unui cinematograf; toți acești oameni ar putea da orașului Sibiu o nouă valoare.

Da, din punctul de vedere al apropierii față de arta contemporană și față de abordarea unor evenimente moderne care să atragă publicul tânăr, cred că Sibiul are nevoie de un faliment. De un faliment artistic care să ducă la inspirație, la recrearea artei în mod inventiv  și la discuții critice cu privire la aceasta. Iar toate acestea într-o casă nouă a artei post.faliment.

Violenta noastra si violenta voastra // Foto: Alexi Pelekanos

Violența noastră și violența voastră // Foto: Alexi Pelekanos