Mihai Mihalcea reprezintă, în spațiul cultural autohton, o figură pe cât de complexă, pe atât de fascinantă prin exotismul său. Performer, dansator, coregraf, dar și fost director al CNDB (Centrul Național al Dansului București), artistul l-a creat, în 2009, pe Farid Fairuz, alter ego-ul său, care, susține el, i-a posedat corpul, reușind, treptat, să acapareze aproape întreaga existență publică a lui Mihalcea.
În 2016, Fairuz este artistul asociat al Temps d’Images. Din această perspectivă, l-am rugat să-mi spună care a fost, de-a lungul timpului, relația sa cu festivalul. Răspunsul său relevează, în primul rând, importanța existenței unui asemenea eveniment interdisciplinar pe scena performativă românească: „Am venit la toate edițiile anterioare, alternând între cele două ipostaze. Mi se pare cel mai convingător festival la care am fost în România. E cel mai genuin privind preocuparea de a crea comunitate și comunități, de a adresa mereu un conținut coerent, consistent și relevant la nivel social, articulat prin prezențe artistice destul de diverse și intrând cu adevărat în dialog cu un public care, de la an la an, a devenit mai numeros și mai curios. Îmi place mult acest festival, atmosfera din jurul său și cred că merită mai mult sprijin. În spatele și în jurul său sunt oameni onești, capabili și dedicați, care chiar muncesc serios de ani de zile, fără să aibă sprijinul și aprecierea pe care le merită. Și nu sunt singurii în contextul acesta și în situația dată.”
Despre spectacolul pe care îl pregătește acum, conceput în cadrul proiectului We are all lichens, și care va avea premiera în festival spune: „Pe 10 noiembrie vom avea o prezentare publică, la două luni după ce am început să lucrez cu o echipă foarte bună de 8 artiști. Ceea ce arătăm este un material deschis, supus viitoarelor modificări, mai mult sau mai puțin radicale. Dorim să continuăm proiectul la începutul anului 2017, pentru a putea cristaliza o formă coerentă și articulată a ceea ce ne preocupă.”
În sfârșit, cum tema ediției a noua a Temps d’Images este post.faliment, l-am întrebat cum se raportează, din perspectiva artistului, dar și a managerului cultural, la acest concept. Răspunsul său, extins pe mai multe pagini, merită reprodus integral, deoarece abordează, din unghiuri diferite, deriva spirituală, estetică, politică ș.a.m.d. din lumea contemporană, lansând, totodată, în subtext, o interogație de la care și pornește, de altfel, demersul de anul acesta al organizatorilor: acum, după falimentul nostru uman, individual și ca societate, ce urmează?
Dincolo de schimbările obișnuite…”
„Sunt un tip care lucrează foarte mult cu intuițiile sale. În 2008 am creat un eveniment, Nespus, la Centrul Național al Dansului, în care am simțit că trebuie să mă despart de trecut. Al meu, personal, dar și de un trecut generic. În 2010 am creat un spectacol în care am anunțat despărțirea de o anume lume: Bun rămas (sau despre discretele scăpări ale sistemului limbic)!. Nimic n-a fost programat și plănuit strategic. Am acționat ascultându-mă mai atent. Desigur, se vorbea foarte mult despre 2012 atunci. Am apărut din nimic drept Farid Fairuz, „un medium extra vizionar”, „un tub prin care trece informația venită din altă parte”, atent la lumea văzutelor, dar mai ales a nevăzutelor, dintr-o perspectivă extra-senzorială. M-am jucat. Din 2012 până în 2016 am traversat o zonă asumată de paralizie a acțiunii, un fel de retragere, deoarece m-a însoțit un fel de confuzie de natură ontologică. Deși suntem supuși continuu schimbării, senzația era că se schimbă ceva diferit în lumea înconjurătoare, ceva relevant și important, chiar esențial, fără să pot înțelege în ce constă schimbarea. Percepeam ceva subtil, care doar se insinua în structura prezentului fără nici un efect vizibil imediat, dar care schimba ceva fundamental la un nivel inconștient. Dincolo de schimbările obișnuite. Am simțit nevoia să acționez mai puțin, să stau în expectativă, atent dar detașat, însă nu resemnat.
L-am eliberat pe Farid să reacționeze spontan, pe baza intuițiilor sale zălude, în postări pe Facebook, scurte mesaje video, performance-uri, și am tras un pic de Farid peste Mihalcea. Oarecum bulversat ca om, mi-am spus că e preferabil să amân acțiunea și concluziile, fie ele și temporare, să încerc să văd dacă există un pattern manifestat, activ, care se repetă, dar la care n-am fost atent, și să încerc să înțeleg ceva. Această distanțare aparentă și încercarea de a sonda și altfel exact aceeași realitate a continuat și în alte moduri. Nici la ultimele ieșiri în stradă legate de fenomenul Colectiv n-am vrut și n-am simțit să ies. Nu pentru că nu m-am identificat cu toată mișcarea în care am văzut un mix foarte divers de oameni care păreau purtați de un adevăr intrinsec și cărora numai un tâmpit i s-ar fi putut opune. Am simțit să stau acasă, rezervat, urmărind toate postările, informațiile obținute indirect, știrile din breaking news și cum erau reflectate, metabolizate. Am încercat să înțeleg ce alte elemente contribuie și cum la alchimia care devenea dominantă și care așeza informația. Am vrut să înțeleg mai mult din structura din spatele vizibilului, ce forțe, ce mecanisme, ce intenții se manifestă și ce acțiuni și poziționări au loc. Am vrut să experimentez și un alt fel de-a aborda exact același eveniment, pe care l-am sprijinit în felul meu. Am încercat să accesez și informația care se degajă altfel decât fiind mereu în stradă. Evident, atât cât aș putea avea acces în acest fel mediat.
Am vrut să ies din sfera acțiunii pornită din afecte, încercând să înțeleg și altfel exact același fenomen. Să-mi traduc și să metabolizez totul printr-o altfel de abordare, care să nu însemne deloc resemnare sau capitulare. Am dorit să nu mă las inflamat și purtat de emoția puternică a străzii cu care eram conectat la alt nivel. Am dorit să înțeleg mai mult medierea existentă, care ulterior produce și întoarce înspre noi tot afect, influențându-ne comportamentul.”
Foto: Temps D’Images
Ne-am creat propria lume a condiționărilor”
„Când am propus această temă pentru festival am plecat de la o constatare personală, aceea că am ajuns deja la falimentul (în sensul cel mai larg) produs de ideologiile, religiile, politicile, sistemele financiare și modele economice, legile, modurile de funcționare, practicile instituționale, tipurile de relaționare și comunicare pe care le-am exersat și în interiorul cărora acționăm inerțial încă, producând și reproducând același model de funcționare sau același tip de logică. Pentru mine pare evident că am ajuns la finalul unui ciclu în care ne-am bizuit prea tare pe un anumit tip de cunoaștere exclusivistă, rațională, care ține informația captivă în perimetrul de acțiune a tot felul de domenii și discipline considerate separate, făcându-ne să internalizăm tot felul de granițe, separări, excluderi. Pe baza acestora am creat vectorii care au dus la opțiuni, poziționări, comportamente, acțiuni, modele, legi ș.a.m.d., toate acestea conducând la cristalizarea paradigmei în care ne-am desfășurat viețile o vreme îndelungată. Evident, cu transformările perpetue la care suntem supuși. Ne-am creat propria lume a condiționărilor cărora am ales să ne supunem, un cadru de gândire și acțiune care a devenit dominant, internalizat și asumat.”
Timpul este prima resursă care ni se fură”
„De câțiva ani mă însoțește ideea că încă apăsăm pe butoane care astăzi nu mai răspund, că avem aceleași mecanisme, strategii și abordări vechi pentru lucruri și fenomene complet noi, că tărâim după noi tot felul de tinichele, fără rezultat. Totodată, îmi pare că din igoranță și lipsă de timp căreia ne lăsăm pradă nu ne mai permitem și nici nu mai avem disponibilitate să accesăm informații relevante din diverse arii de cunoaștere, domenii și discipline „vechi”. Ne împiedicăm de limbajul care nu ne este contemporan, de limba care nu ne pare „sexy” și, astfel, dăm la gunoi informații prețioase și câteodată extrem de actuale și relevante pentru momentele prezente; doar pentru că ele nu mai sunt transmise printr-un limbaj „contemporary”, ci sunt formulate în limbile epocilor respective. Dacă acolo se află chei relevante pentru înțelegerea fenomenelor actuale? De ce credem că doar din viitor pot veni soluțiile? Dacă e din interior? Cum ar fi să lăsăm afectele, să devenim mai alcalini unii cu alții, să ținem pasul cu mișcarea astrelor, să ne schimbam un pic alimentația ca să devenim mai light si mai adaptabili la schimbări, sa medităm, să ne facem timp, să dăm timp lucrurilor, să nu mai răspundem epidermic și isterici lucrurilor, să nu mai criticăm tot, ci să punem în loc ceva ce funcționează după alte valori.
Cum ar fi să nu mai absorbim atât afect de pe Facebook și să-l aruncăm tot acolo? Dar să ne ascultăm mai bine ritmurile corpului și nevoile pe care le transmite prin tot felul de semne? Cum ar fi să nu mai căutam tot timpul să-i schimbăm pe ceilalți? La aceste lucruri pe care le tot discut cu prietenii și colegii este mereu același răspuns: oamenii nu au timp. Cred că timpul este prima resursa care ni se fură și pe care ni-l furăm în acest mod de operare în care trăim. Pe de o parte, abia ținem pasul cu newness-ul care ne copleșeste. Pe de alta, disperați și inerțiali, anxioși din lipsa de timp și din lipsa de soluții la multitudinea de probleme din ce în e mai sofisticate și contradictorii, dăm la gunoi felii întregi de cunoaștere pe care unii dintre noi nici măcar nu le-am luat în considerare prea serios. Trăim obișnuiți în foarte multă minciună și manipulare. La nivel personal încă nu găsim alchimia care să ne țină în echilibru, deși toate suprafețele abundă de pilde, exemple, teorii, tot felul de modele, trenduri, cure, diete, care ne indică diverse drumuri și practici spre echilibru și salvare.”
Foto: Temps D’Images
Nu morala ne lipsește, ci etica”
„Mă întreb deseori la ce îi folosește umanității cunoașterea dobândită, la ce folosesc atâta știință, filosofie, fizică, chimie, algebră, economie, istorie, arhitectură, medicină, științe politice, literatură, arte – râuri întregi de scrieri din toate ariile de sondare, cunoaștere și interpretare a lumii, dacă eșuăm lamentabil în haos și violență. Cum de contribuim inerțial la perpetuarea unui sistem de care devenim în cele din urmă atât de dependenți, deși foarte mulți dintre noi acuzăm că este corupt și bazat pe inginerii de toate felurile? Pare că școala nu ne asigură deloc pregătirea adecvată pentru a acționa în societatea de astăzi, universitățile sunt și ele cu puține excepții mașinării inerțiale de securizat catedre, posturi și norme, de adus bani pentru salarii, de construit noi corpuri de clădire, de achiziționat noi echipamente, dar cum rămane cu dialogul, cu descoperirea, explorarea și cunoașterea? În permanență acestea îmi par subminate de felul în care ne-am gândit sistemele în care operăm, de slăbiciunile noastre individuale pe care le-am agățat de acestea sub formă de complicități și schimburi lipsite de etică. Nu morala ne lipsește. Moraliști suntem cu toții. Etica ne lipsește. Desigur că există excepții, dar aici vorbim de dominanta care creează norma. Toate religiile ne-au păcălit sau noi ne-am lăsat păcăliți din cauza limbajului si n-am știut să ne uităm la parabole ca la parabole. Dogma a produs frică. Credincioși sau nu, am internalizat cu toții frica. Am internalizat frica de autoritate, chiar dacă i-am spus diferit în cele din urmă. Ce au produs religiile până în prezent? Dogmă, frică, segregare și, după cum putem proba în fiecare zi, multă ură. Faliment peste faliment. Cheia, cred, este reîntoarcerea la natură și reașezarea noastră în contextul cel mai larg. Nici urmă de „pășunism” aici. Atât de simplu, atât de banal.”
Foto: Temps D’Images
Suntem seduși de noi înșine”
„Cum ne explicăm că din atâția analiști și economiști brilianți, mari specialiști care jonglează subtil cu teorii fluide și sofisticate nu ne-a avertizat nimeni serios de iminența crizei financiare, de natura profund coruptă în care Capitalismul așează lucrurile și în cele din urmă natura (în sens larg) și natura umană? De ce am ajuns astăzi să vorbim despre „biopiracy”? Despre atâta anxietate și depresie? Despre terorism, încălzire globală, de atâta migrație și război? Toate crizele sunt legate între ele și foarte multe lucruri au plecat de la felul în care noi ne-am privit și așezat în lume. Sau despre felul în care am lăsat să se așeze lucrurile prin complicitățile de zi cu zi cu toate sistemele din care facem parte. Suntem seduși de noi înșine. Captivi. Multiplicatori, vectori, parte din. Trucul și perversitatea sistemului constă în a conecta multiplicarea similarității la un discurs despre hiper-individualism. Nici măcar nu spun vorbe noi și nici măcar nu sunt vorbele mele. Rosi Braidotti, Donna Haraway și foarte mulți alții o spun foarte limpede și duc lucrurile mult mai departe. Consumul global nu cunoaște frontieră. „Capitalismul avansat” acționează ca un sistem de mobilitate controlată în cazul în care datele, informațiile legate de capital, biții, pot circula, în timp ce noi, ca ființe umane, suntem supuși controlului, în forme multiple de securitate și de supraveghere. Există o contradicție profundă aici. „Capitalismul avansat” este cognitiv. Investește în cunoașterea și controlul tuturor celor ce trăiesc. Viața se desprinde din toate acestea drept noul Capital. Tehnologiile care transportă „Capitalismul avansat” care se ocupă cu materia vie privită drept coduri informaționale sunt: „Biogenetic”, „Cognitive-Neuroscience”, „Information technologies” and „Nanotechnology”. Codul informațional al aproape tuturor speciilor nu numai ca a fost decriptat și copiat, dar într-o foarte mare măsură acesta a devenit patentat, ne spune Rosi Braidotti (https://www.youtube.com/watch?v=kpoteMPvXPU). Monsanto deține codul genetic al fiecărei varietăți de cereale și semințe. Codul informațional a tot ceea ce trăiește este astăzi Capital. Vandana Shiva numește acest lucru „biopiraterie” referindu-se la furtul codurilor vieții.
A venit momentul să recunoaștem și să ne asumăm că suntem membrii unei specii dominante, agresive, care a distrus planeta. Și, în paralel, ar trebui să recunoaștem că ne lăsăm slăbiciunile să fie instrumentalizate și folosite. Lumea globalizată contemporană exacerbează relațiile bazate pe dominare și putere. Omul a fost inserat/subsumat într-un sistem al comodificării. În acest context, putem defini „Capitalismul avansat” ca o mașină care produce diferențe de dragul comodificării. Ne confruntăm cu o multiplicare a opțiunilor cantitative, care sunt o variație a acestora.”
Foto: Temps D’Images
Suntem parte directă din tot și din toate”
„Există foarte multe date științifice, care demonstrează că nu suntem indivizi, autonomi, independenți. Organismele trebuie să se afle în imediata apropiere unele de altele pentru a supraviețui și sunt fiecare parte din ciclul de viață al celuilalt. Simbioza este strategia evolutivă care susține viața pe această planetă. Nu este o planetă de indivizi. Pluricelularitatea ne informează despre un principiu al vieții pe Pământ. Suntem populați de micro-organisme care ne-au ajutat să evoluăm și să ne dezvoltăm. Un organism nu este un organism fără bacteriile sale. „Therefore we are not individual by developmental criteria”. (Donna Haraway). Suntem mai multe sisteme care cooperează între ele, neputând acționa în afara simbiozei și mutualității. „Infecția este necesară complexității”, ne spune Donna Haraway, afirmație care mi-a declanșat procesul artistic actual. Suntem precum lichenii. Fără celălalt, fără celelalte ființe, animale, plante, micro-organisme și tot procesul de simbioză cu tot ceea ce se află în noi și în afara noastră nu putem exista. Suntem parte directă din tot și din toate, dacă vreți s-o spun în termeni folosiți în alt context și în alte vremuri. Suntem atomi în permanent contact și schimb cu alți atomi, cu energia, informația, undele electrice și magnetice, supuși gravitației și proceselor de tot felul, în contact și schimb cu mediul; totodată, suntem ceea ce mâncăm, ce respirăm, ce cosmeticale folosim, ce cumpărăm, ce gunoi aruncăm. Suntem ce punem înăuntrul și ce scoatem în afara noastră. Spunem truisme și banalități, dar undeva pe drum am uitat lucruri esențiale și simple. Ne purtăm de parcă totul pe planeta asta este parcul nostru de distracții sau un decor aflat aici la buna noastră dispoziție.”
Foto: Temps D’Images
What’s next?”
„Am propus această temă în contextul festivalului deoarece cred că a venit vremea să imaginăm un viitor și să acționăm astfel încât să-l facem palpabil posibil, ceva mai lucid și asumat, nu să-l tot clamăm văicărindu-ne inerțial. Ce urmează după ce ne-am pierdut anumite iluzii și ne-am trezit funcționând malformat într-un sistem în care nu (mai) credem? Rămânem capabili doar să criticăm la infinit? Asta e tot ce putem? Nu cred că mai poate fi vorba despre stânga sau dreapta. Undeva trebuie să întrerupem ideologia și logica separării lucrurilor. Nimic nu exclude nimic. Avem nevoie de alte strategii. Avem nevoie de alte instrumente. Alte modele. Imaginația și capacitățile noastre native pot mult mai mult de-atât. Doar că ceea ce trebuie schimbat nu cred că se află în exterior. De data aceasta lucrul este unul de interior. Lumea se schimbă ca urmare a schimbării alchimiilor individuale. Câți ne respectăm promisiunile proprii? Câți ne luăm foarte în serios semenii, cuvintele în care punem atâtea gânduri și intenții? Câți ne întrebăm ce consecințe reale are o oarecare alegere făcută la un moment dat? Câți dintre noi acționează întrebându-se în ce fel modifică spațiul în care intervin prin așteptări, frustrări, angoase, amestecate cu gânduri, energii, intenții, gesturi, acțiuni, proiecte, evenimente? Ce se modifică pentru ceilalți când eu aleg să fac un oarecare gest public? Câți asumăm până la capăt ce ne propunem, iar apoi jucăm „fairplay” în contextul în care acționăm? Chiar ne pasă de noi? Chiar ne pasă de ceilalți? Să creăm comunități este „the ultimate ethical gesture”, ne spune Rosi Braidotti. Să nu uităm că suntem toți licheni. Nu avem nevoie de Dumnezeu, pentru asta. Trebuie doar să ne întoarcem un pic mai mult la natură, dar nu turistic vorbind. La natura umană în context Cosmic. Am constatat falimentul religiilor și ideologiilor. What’s next?”
Material realizat de Alexandra Dima
