Ce înseamnă, de fapt, să trăiești împreună atunci când vorbești diferit, gândești altfel și vii din lumi diferite? La Teatrul Gong, un grup de adolescenți a încercat să răspundă la întrebarea asta nu prin teorie, ci printr-un spectacol construit din propriile lor experiențe. Diferențele au devenit, rând pe rând, un exercițiu de încredere, curaj și asumare.
La începutul lunii aprilie, șapte adolescenți au urcat pe scena Teatrului Gong într-un spectacol care nu pornește dintr-un text clasic, ci din propriile lor experiențe. „ABC-ul conviețuirii”, în regia Anei Mujat, este rezultatul Atelierului de Artă a Actorului „Pași spre m(â)ine”, desfășurat în cadrul proiectului Sibiu Plays.
Cu o zi înainte de premieră, coordonatoarea artistică Ana Mujat îi întâmpină pe adolescenți, care ajung unul câte unul, direct de la școală. În câteva minute, fiecare își știe locul, recuzita este pregătită, iar repetiția începe. Deși intenția era să stau doar câteva minute, am rămas până la final. Atmosfera te prinde fără să-ți dai seama că ești, de fapt, la o repetiție. Doar intervențiile regizoarei readuc constant realitatea în cadru: „Fin, te oprești și respiri. Publicul te va aștepta. Nu uita să te uiți către spectatori.” Sau, într-un alt moment: „Dorian, să nu cumva să te apuce râsul și în ziua premierei.” Între corecții și încurajări, râsul lor umple sala: „Eu n-am mai întâlnit o trupă de adolescenți care să râdă așa mult ca voi. Uite că se poate și așa.”
Sunt șapte adolescenți prezenți și hotărâți, care, din octombrie, s-au întâlnit constant la teatru. La început, o dată pe săptămână câte două ore, apoi cu o oră mai mult, iar în ultimele săptămâni s-au văzut destul de des. Repetițiile au devenit mai mult decât un program fix. Au devenit un spațiu comun în care s-au apropiat și s-au cunoscut dincolo de atelier.
Profesoara de teatru Ana Mujat este cea care i-a coordonat de la început și a reușit nu doar să îi învețe câte ceva despre ce înseamnă teatrul, ci să fie mai responsabili și să lucreze în echipă: „Cu ei lucrez din luna octombrie. Am avut niște ateliere, iar la acest spectacol lucrăm de trei săptămâni. Textul s-a născut din întâlnirile pe care le-am avut. Am făcut interviuri, și așa am aflat poveștile lor. Pentru că Finlay este scoțian, iar în echipă avem și tineri care sunt la școala germană, trebuia să motivez accentele lor. Nu ne înțelegeam mereu în sensuri. Pentru mine un cuvânt avea un sens, în Scoția alt sens, în Germania alt sens. Nu vorbim doar despre dicționar, ci despre cum se traduce un cuvânt într-o acțiune. Și atunci a trebuit să găsim un numitor comun prin care să putem conviețui. Mi-am dorit să fie o echipă, să se simtă unul pe celălalt, să se înțeleagă din privire. Chiar dacă există diferențe de origine, ei au ajuns să se înțeleagă și să fie împreună.”
După ce s-a încheiat repetiția pentru spectacol, ne-am așezat toți în cerc și-am povestit despre cum a simțit fiecare această experiență. Alin Varga are 17 ani, e elev la Liceul „Gheorghe Lazăr”, este „veteranul” grupului, cel care a revenit constant la ateliere și care a adus-o și pe colega lui, Andreea: „Este al treilea atelier la care particip. Prima dată am fost în clasa a VIII-a, anul trecut am jucat chiar în două spectacole. Pentru mine teatrul este un loc terapeutic, în care pot să fiu liber și să mă exprim liber. Sunt câteva ore în care sunt total rupt de lumea de afară, de telefon și sunt concentrat pe mine. Cred că sunt printre singurele momente din zi în care realmente trăiesc momentul în care mă aflu”.
De lângă el, Andreea Măndiță Dalban (17 ani, Liceul Gheorghe Lazăr) confirmă că Alin este cel care a convins-o: „Este primul meu atelier. Am venit din insistențele lui Alin. La început am venit mai mult pentru el, dar după aceea mi-a plăcut și am decis să rămân. Mie mereu mi-a plăcut matematica, nu eram cu artele mai deloc și în urma acestui atelier am descoperit că nu e adevărat că trebuie să fii un anumit tip de persoană ca să fii artist. Oricine poate să facă artă și chiar te ajută să te cunoști mai bine.”
David Mahl are 15 ani și este elev la Școala Germană Charlotte Dietrich. A venit împreună cu fratele lui Tudor, care e în clasa a 11-a la aceeași școală: „Îmi place foarte mult ce face teatrul ăsta pentru tineri, adică tot felul de întâlniri astfel încât să avem un loc în care să putem să ne găsim și să ne cunoaștem cu alți adolescenți și apreciez asta foarte mult. Am mai fost și la alte ateliere la Gong, iar de la acest proiect cel mai mult mi-a plăcut mesajul de conviețuire. E important să ne acceptăm, să ne tolerăm și să conviețuim.”
Alessia Arcaș are 16 ani și e elevă la Colegiul Național „Octavian Goga”. Pentru ea, participarea la atelierele de teatru a însemnat un exercițiu de curaj și să nu îi mai fie frică că o judecă oamenii: „Atelierul de teatru a fost un exercițiu de curaj pentru mine. M-a ajutat să capăt încredere în forțele proprii și să nu îmi mai fie frică să greșesc, înțelegând că dintr-o eroare poate apărea o soluție neașteptată. Am învățat să fiu independentă, dar și atentă la cei din jur, pentru că succesul depinde de capacitatea de a-i asculta pe ceilalți. În teatru, dacă nu ești prezent și conectat la colegii de scenă, momentul se pierde. Nu mai văd activitatea mea ca pe un șir de sarcini, ci ca pe un tot unitar în care acțiunile au sens.”
Pentru Tudor Mahl (18 ani, clasa a-11-a, Școala germană Charlotte Dietrich), atelierul a devenit o formă de echilibru într-un moment aglomerat: „A fost o detașare de toate problemele școlare — bacul și tot stresul. Nu a fost doar distracție, a fost și muncă, dar o experiență plăcută, pentru că am întâlnit oameni și am făcut ceva diferit. M-a ajutat mult în viața de zi cu zi — încrederea în sine, asumarea, felul în care mă exprim.” Atelierul ăsta a fost într-un fel ca un loc de muncă, adică am luat totul în serios. A fost o experiență plăcută, în sensul că am întâlnit oameni noi, am făcut altceva, m-am dezlipit de viața de zi cu zi.”
Diferențele culturale, de la care a pornit întregul proiect, sunt resimțite direct de Finlay Chalmers Trewby, adolescentul din Scoția, elev în clasa a 10-a la Liceul „Charlotte Dietrich”. Pentru el a fost și un exercițiu de integrare: „Pentru mine a fost o experiență nouă, mai ales pentru că totul s-a desfășurat în limba română, iar eu nu am cunoștințe foarte avansate. M-a ajutat să am mai multă încredere în mine și în capacitatea mea de a mă adapta și de a trăi aici. Mie îmi place teatrul și îmi place să merg la teatru și să joc în spectacole. Cred că este ceva special și o oportunitate pe care nu mulți oameni o au, mai ales tinerii. Am mai participat la un atelier aici, dar fiecare experiență este diferită. De fiecare dată înveți ceva nou și descoperi o perspectivă nouă despre tine și despre ceilalți. M-am simțit bine primit aici și cred că oamenii sunt deschiși.”
Dorian Denov este cel mai tânăr din echipa de adolescenți. Este în casa a 9-a la Liceul Onisifor Ghibu. Mereu cu zâmbetul pe buze, îmi spune că nu a fost ușor deloc, dar acum îi place teatrul și mai mult: „Am venit pentru că am văzut o postare pe Facebook, iar mama mea mi-a sugerat să încerc, știind că îmi place teatrul. Am acceptat și am venit. Acum îmi place de o mie de ori mai mult, pentru că am descoperit ce înseamnă cu adevărat teatrul. Înainte vedeam doar ideea de teatru, dar acum înțeleg procesul și îl apreciez mult mai mult. Mi se pare destul de greu, mai ales pentru că este prima dată când fac ceva de genul acesta. Cel mai greu este să fii prezent pe scenă, să îți asumi ce spui și să nu fii doar acolo mecanic, ci să fii cu adevărat acolo, implicat. Cred că mesajul important este că trebuie să ne iubim și să ne acceptăm unii pe alții, pentru că, în final, suntem toți oameni.”
Între umor și tensiune, între improvizație și disciplină, spectacolul „ABC-ul conviețuirii ”a devenit o lecție despre cum se învață, pas cu pas, conviețuirea. Spectacolul are o durată de 40 de minute și a avut premiera pe 1 aprilie.
Regia: Ana Mujat; în distribuție: Alessia Arcaș, Dorian Denov, David Mahl, Tudor Mahl, Andreea Măndiță Dalban, Finlay Chalmers Trewby, Alin Varga.
credit foto: Ovidiu Matiu
