Au citit cărți sau au văzut filme fantastice. S-ar putea ca firele încurcate ale acelor povești să-i fi chiuit cu întrebări zile în șir. Probabil sunt una dintre persoanele care așteaptă cu nerăbdare următorul sezon din ”Games of thrones”. S-ar putea să aibă un motan, pe care l-au botezat Behemoth. S-ar putea să-l invoce câteodată pe Gandalf când vor să spună cuiva cât de bătrâni se simt. Sau poate nici n-au atins acele cărți, dar sunt curioși să evadeze câteva minute într-o lume fabuloasă, necunscută încă pentru ei. Înainte să ajung, așa încerc să-mi imaginez participanții noului atelier de lectură, de la Habitus.

Cobor în grabă scările. O liniște plăcută, presărată doar uneori cu foșnete de pagini și șoapte înghițite cu un gât de ceai sau cafea. Un cerc de scaune cu o deschidere spre ușă. În mijloc, împrejmuită cu cărți multe și groase, ne așteaptă Corina Chiricheș, moderatorul Atelierului de lectură Fantastica.

Participanții nu sunt mulți, dar se arată interesați și entuziasmați de subiectele de discuție și bibliografia propusă. Negociază, aleg, apoi caută privirea Corinei. Au nevoie de ghid în lumea în care tocmai au intrat, iar Corina știe foarte bine cărările și-i însoțește cu multă pasiune.

Corina Chiricheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. A publicat în diverse reviste literare și profesează de 10 ani, la nivel liceal. Pasiunea ei pentru fantasy se îmbină cu practica scrierii critice și literare, dar și cu abilitatea de adaptare la un public variat.

Am aflat de la Corina că Atelierul de lectură este gândit a fi un spațiu pentru discuții, deschis și interactiv, cu întâlniri o dată la două săptămâni. Corina speră să redescopere împreună cu participanții povești vechi, dar de asemenea, speră să le stimuleze fantezia creatoare, încât poveștile să aibă o continuare sau să se nască din idei noi. Mai multe aflăm chiar de la Corina Chiricheș, în rândurile de mai jos.

– Cum s-a născut ideea unui astfel de atelier? Ce te-a determinat să delimitezi anume segmentul de literatură fantastică?

Corina Chiricheș: Atelierul de lectură „Fantastica” este rezultatul pasiunii mele pentru literatura fantasy și fantastică. Activând în domeniul educației și al culturii, pasiunea mea pentru fantasy nu își găsește prea ușor o modalitate de exprimare, întrucât genul acesta e considerat o literatură marginală. Totuși, are foarte mulți cititori. Când am conceput proiectul Atelierului de lectură, am pornit de la ideea că, dacă tot se citește fantasy, atunci cei care citesc vor dori să și discute despre lecturile lor. Inițial, l-am proiectat pe acest segment, însă ulterior, în timp ce pregăteam materialele, am ajuns la concluzia că a discuta exclusiv texte fantasy este limitativ și de aceea am optat să extind domeniul, abordând texte variate, care au ca liant elementul fantastic.

– Cui i se adresează atelierul? Cine poate veni?

Corina Chiricheș: Atelierul se adresează oricărei persoane care citește cu plăcere. Pornim de la acest liant al textelor, fantasticul, dar abordăm o varietate mare de proze, din epoci diferite și scrise în maniere diferite, așadar nu este absolut necesar ca participanții să fie preocupați de fantastic. Trebuie doar să le placă literatura și să dorească să discute despre cărți și filme. Bibliografia, tematica și toate informațiile se găsesc pe pagina de Facebook a Atelierului.

– Ce ți-ai propus să realizezi prin intermediul acestui atelier?

Corina Chiricheș: Scopul Atelierului este de a-i determina pe participanți să citească și, mai mult decât atât, să își exprime punctele de vedere. Am observat de-a lungul timpului o reticență a cititorilor în a vorbi despre ceea ce citesc, ca și cum domeniul ar aparține exclusiv specialiștilor. La Atelierul de lectură „Fantastica” părerile fiecăruia despre ceea ce citim sunt binevenite și încurajate. Rolul meu este acela de a adresa întrebări și de a modera discuțiile, determinându-i pe participanți să își exprime părerea. Eu cred că, dacă îți place să citești, cu siguranță ai și o părere despre ceea ce citești.

– Ce așteptări ai de la participanți? Ce-ai dori să vezi că duc cu ei acasă după ce ies de la atelier?

Corina Chiricheș: Îmi doresc să văd că participanții se implică activ, că participă la discuții. Mi-ar plăcea să văd că, după participarea la Atelier, reușeșc să dobândească perspective noi de înțelegere a cărților. Dacă nu, m-ar bucura și simplul fapt că și-au rupt o oră-două din existența de zi cu zi și s-au lăsat cuprinși de o altă lume, ficțională. În definitiv, Aristotel spunea că scopul artei e catharsisul, uitarea de sine și purificarea prin artă. Și dacă ești dispus să te întâlnești cu diverși oameni și să povestești despre o carte, atunci eu cred că scopul acesta a fost îndeplinit.

 foto-simbol: gorrem.deviantart.com