Comunicat de presă

Având în vedere situația sanitară actuală, cea de-a 7-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe se mută în spaţiul online.

În perioada 19-29 noiembrie, peste treizeci de spectacole vor putea fi vizionate gratuit pe site-ul: www.interferences-huntheater.ro.

Programul Interferențe 2020 este grupat în trei secțiuni. 

Selecția legată de tema festivalului din acest an, Orizonturi, include spectacolele unor regizori de renume internaţional, precum Silviu Purcărete, József Nagy, András Urbán, Yuri Kordonsky, Nuno Cardoso, Michal Dočekal, Gábor Tompa, Andriy Zholdak, William Kentridge.

Uniunea Teatrelor din Europa sărbătorește cea de-a 30-a aniversare în cadrul Interferenţelor. Cu această ocazie, veţi putea urmări o selecţie de producții de excepţie puse în scenă de fostele sau actualele teatre membre, creaţii ale regizorilor Giorgio Strehler, Krystian Lupa, Lev Dodin, Declan Donnellan, Alexandru Darie, Gábor Székely putând fi vizionate în secțiunea UTE30.

În cel de-a treia secțiune, în așa-numitul program OFF devenit deja tradițional, vor fi difuzate spectacolele artiștilor tineri și independenți, Interferențele dorind astfel să sprijine teatrul independent. Spectacolele programului OFF vor putea fi vizionate pe pagina de Facebook a festivalului (www.facebook.com/Interferences.Festiva).

În ultima zi, ca eveniment de închidere, vom transmite în direct din Sala Mare a Teatrului concertul formației de actori Loose Neckties Society .

Prin intermediul programului festivalului, care prezintă spectacolele unor companii renumite atât din ţară, cât şi din străinătate, dorim să încurajăm în această perioadă dificilă atât oamenii de teatru, cât şi publicul larg.

Program aici: http://www.interferences-huntheater.ro/2020/program/main-programme/