Curajoase împreună și în pandemie

Pandemia a agravat violența domestică prin izolarea multor femei alături de agresori și îngreunarea accesului la serviciile de intervenție clasice. Se dovedesc cu atât mai valoroase comunitățile învingătoarelor – comunitățile #ȘiEuReușesc , în care femeile comunică în siguranță și se ajută una pe alta, cu îndrumare din partea unor profesioniști specializați în combaterea violenței domestice, care oferă acces la asistență psiho-socială și juridică.

La Forumul Învingătoarelor III ce se desfășoară online în perioada 25-27 noiembrie se vor prezenta comunitățile locale existente la București, Sibiu, Brașov, Satu Mare și Cluj-Napoca, gestionate de asociația A.L.E.G. și parteneri locali cu experiență. Se va vorbi despre impactul pe care l-am avut până în prezent, despre eforturile de a replica acest model în Republica Moldova cu sprijinul UN Women Moldova, al Coaliției O Viață fără Violență și al Ambasadei Suediei, dar și despre noi activități de capacitare financiară prin care femeile se pregătesc să facă față crizei economice.

Violența domestică face parte dintr-un fenomen mai larg al violenței împotriva femeilor, cu rădăcini adânc înfipte în sexism, peste care adesea se suprapun și în alte forme de discriminare cum ar fi cea etnică. Alături de Ioana Bauer de la organizația eLiberare și de Alina Ursu, învingătoare din comunitatea #ȘiEuReușesc Brașov, se va discuta în a doua zi a Forumului despre cum abuzul în cuplu se împletește uneori cu exploatarea și crima organizată și despre curajul femeilor care au ieșit nu doar din relații abuzive, dar și din mâinile unor traficanți.

Evenimentul va putea fi urmărit live pe pagina de Facebook SiEuReusesc, iar persoanele interesate vor afla ce oferă programul și de ce ajută să te alături unei astfel de comunități dacă te-ai confruntat cu violența. Cei care doresc să susțină comunitățile ȘiEuReușesc vor putea afla care sunt nevoile stringente din perspectiva învingătoarelor violenței, experte prin experiență.

Ediția din acest an se realizează cu sprijinul financiar al Fondului IKEA pentru Egalitate de Gen, gestionat de Fundația Comunitară București, al Fundației Vodafone Romania și în parteneriat cu Ashoka România și Chapter4 Romania. Detalii despre program pe www.sieureusesc.ro

Programul #ȘiEuReușesc este derulat în România de către Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen (A.L.E.G.) iar partenerii locali la acest moment sunt Asociația Pas Alternativ (Brașov), Asociația ANAIS (București), Comunitatea #ȘiEuReușesc Cluj, Grup de Sprijin pentru Femei Abuzate – GR.AB (Satu Mare).

Programul activităților:

???????? | ?? ?????????

18.00 – 19.15 | Comunitățile #ȘiEuReușesc din România

19.30 – 20.00 | Impactul #ȘiEuReușesc în Republica Moldova

??? | ?? ?????????

16.00 – 16.50 | Violența domestică și traficul de persoane – vulnerabilități intersectate

17.00 – 17.50 | De ce e important ca femeile să se ajute una pe cealaltă?

18.00 – 19.00 | Rolul psihologului și al grupurilor de sprijin

?????? | ?? ?????????

16.00 – 16.45 | Independența financiară. Perspective pentru viitor.

17.00 -17.30 | Aplicația Bright Sky RO: importanța accesului la servicii de suport

18.00 -19.30 | Rezoluția învingătoarelor în 2020

Și eu reușesc este cea mai mare comunitate de învingătoare din țară, ce inspiră și alte femei să facă primul pas spre o viață fără violență. Ajută-i să ofere continuitate activităților lor. Află cum te poți implica: www.sieureusesc.ro/ro/doneaza