Spune că dansul face parte din viața ei de când se știe. În copilărie visa să devină balerina. Însă, după ce a descoperit teatrul s-a gândit că cel mai bine ar fi să îmbine cele două arte. Vorbim de Andrea Gavriliu, actriță și coregrafă. Autoarea spectacolului fenomen ,,Zic-Zac”, un debut în coregrafie care i-a adus Premiul special al juriului UNITER pentru teatru-dans, ediția 2014. Vara aceasta a început colaborarea și cu Teatrul Radu Stanca din Sibiu. După spectacolul “Lecția”, în regia lui Mihai Măniuțiu, a venit a doua colaborare cu regizorul Radu Afrim. Prinsă între repetițiile pentru cele două spectacole „Girafe” și „Bizoni”, în scurta pauză pe care a avut-o, Andrea Gavriliu ne-a povestit despre lucrurile importante din viața ei: dansul și teatrul.
Reporter: Spune-mi, ce a fost mai întâi, dansul sau teatrul?
Andrea Gavriliu: În momentul în care am început să iau decizii mai serioase și mai raționale am ales teatrul, chiar dacă dansul a fost prima mea iubire. Am făcut balet în copilărie și evident, copil fiind mă visam balerină dar, după aceea, în liceu când am dat cu nasul de teatru mi-am zis că e varianta cea mai completă, pentru că teatrul înglobează toate artele și atunci e mult mai ofertant.
Rep.: Ce înseamnă pentru tine dansul?
A.G.: Dansul e o formă de fantezie pentru mine, cum spuneam, încă de mică când închideam seara ochii și vedeam tot soiul de imagini, mă vedeam dansând tot timpul. Bănuiesc că e un fel de nevoie de a fi, cred că asta explică multe.
Rep.: Și teatrul ce rol joacă?
A.G.: Teatrul cred că e o formă care structurează dansul. Îi dă o semnificație, îl așază într-o situație, îl guvernează și dă o poveste dansului.
Rep.: Cum se împacă cele două?
A.G.: În viziunea mea se împacă de minune. Acum, bineînțeles că asta e și orientarea mea principală și în ultimii ani cu asta m-am ocupat, să armonizez cele două arte pentru că vreau să găsesc și încerc să caut formule prin care să nu existe discrepanțe între mișcare și cuvânt. Cumva, încerc să le îmbin, mișcarea să țină loc cuvintelor astfel încât să poată comunica povești, situații, gânduri, orice. Cred că e un subiect și o temă care o să îmi ocupe cu siguranță, cel puțin următorii ani din viață.
Rep.: Cât de important e limbajul corpului într-un spectacol?
A.G.: E cel mai important din punctul meu de vedere. Profesorul meu de actorie, domnul Bács Miklós ne spunea când eram studenți și lucram pe un text, că tot ce se poate juca se taie. Asta înseamnă că în momentul în care noi putem exprima, nu neaparat prin dans dar, putem exprima niște gânduri, niște intenții, niște situații prin gesturi, prin mimică și prin niște acțiuni, nu are sens să le mai verbalizăm, pentru că noi oamenii de foarte multe ori nu spunem niște lucruri pentru că nu avem voie, nu se poate sau sunt niște gânduri nelalocul lor și, atunci lucrurile astea le conținem și le traducem prin niște posturi, printr-o mimică, prin niște acțiuni asupra cărora se răsfrâng gândurile astea. Mie mi se pare că acelea sunt cele mai adevărate, țin locul a o mie de cuvinte.
Rep.: Ce contează pentru tine cel mai mult în realizarea unui spectacol?
A.G.: Cred că un proces de lucru după care să rămâi cu ceva, adica să-ți amintești mai apoi cu drag momente din procesul de lucru și faptul că ai învățat ceva, ai descoperit ceva nou, te-ai dezvoltat într-un anumit fel, ți-ai descoperit noi posibilități despre care habar n-aveai că ești în stare. Ți-ai descoperit limite, frici și lucruri care se adaugă și se acumulează la bagajul de experiențe și pe care le poți utiliz și dezvolta pe mai departe.
Rep.: Pentru tine ce e mai greu, să faci parte și din spectacol sau să te ocupi doar de partea coregrafică?
A.G.: E mai dificil să fii în exterior, pentru că poate deveni foarte frustrant uneori. Actriță fiind și plăcându-mi să fiu pe scenă și făcând lucrul acesta de foarte mulți ani vreau să fiu acolo și să fac eu și, în același timp da, e plăcut să și transferi gândurile tale, viziunile tale asupra unor actori dar, uneori, este foarte fragil pentru că odată ce ei au preluat aceste sarcini, tu nu mai poți să faci nimic.Totul e în mâna lor și tu stai pe margine neputincios și zici: “Ok, hai faceți voi!”.
Rep.: Poți să îmi povestești puțin despre Zic Zac, a fost un spectacol foarte apreciat. De unde a pornit totul?
A.G.: Ideea s-a născut în urmă cu multi ani deși, îmi era foarte frică pentru că nu m-am văzut niciodată în ipostaza de creator de spectacol dar, așa cum în copilărie mă vedeam dansând, la un moment dat am început să mă văd pe mine creând ceva în totalitate al meu, începând de la concept, poveste, coregrafie, imagini, muzică. Mă vedeam pe mine făcând lucrul acesta, chit că îmi era foarte teamă deoarece, mi se pare o meserie înfiorător de grea. Mi-am zis că nu am nimic de pierdut și că ar trebui să încerc, pentru că mă bântuiau foarte multe imagini și idei pe care tindeam să le pun cap la cap și să creez un story. Mi-am zis că nu are sens să rămân cu el doar în capul meu ci, hai să văd dacă ceea ce am în cap și mă emoționează pe mine va emoționa la fel de tare și pe privitori. Decizia am luat-o în urmă cu mai mulți ani, când m-am hotărât să dau la master la UNATC la coregrafie în București, pentru că aveam nevoie de un cadru legal unde să experimentez și am pornit foarte mânată de dorința de a face acest lucru. Am muncit foarte mult la el dar, am avut noroc și cu o echipă de artiști excelentă care îmi sunt și prieteni foarte buni, iar pe unii dintre ei îi cunoscusem abia atunci dar am devenit prieteni foarte apropiați. Partenerii mei de pe scena au fost Ștefan Lupu și Gabi Costin și, cu ocazia asta am cunoscut un scenograf minunat pe Andreea Săndulescu cu care voi mai lucra. Am format o echipă foarte unită care avea același gând și care a avut încredere în mine, care nu au avut pretenții financiare pentru a face acest spectacol. Toată lumea a vrut să facă un lucru minunat, acesta era țelul principal, altceva nu mai conta. Spectacolul l-am construit pe durata masterului meu, după care l-am avut în primă instanță ca examen de Artă Coregrafică de disertație și, evident, scopul nostru a fost să-l ducem mai departe nu să moară în incinta UNATC-ului. Ne-am zbătut foarte mult să fim văzuți, să ne plimbam cu el, să chemăm oameni importanți să ne vadă și, de acolo lucrurile au mers ca pe roate. De acolo, pot să zic că ceea ce a urmat a fost minunat și uneori, chiar copleșitor. Au fost unele lucruri la care nu ne-am gândit că s-ar putea ajunge până acolo, ceea ce e minunat, e extrem de plăcut să-ți fie recompensată munca.
Rep.: Ai primit șase premii pentru spectacolul Zic Zac, dintre care cel mai important a fost Premiul special al senatului UNITER pentru teatru-dans. Cât de importante sunt aceste premii pentru tine?
A.G.: Este un fel de recunoaștere, adică ar fi absurd să spun că nu contează. Bineînțeles că, contează pentru că așa funcționează lucrurile și cu toții știm asta. În cazul unui film pe care vrem să-l vizionăm, întâi ne uităm să vedem dacă a câștigat vreun Oscar sau Cannes-ul, atunci suntem mult mai interesați să-l vedem, același lucru se întâmplă și în teatru. Ne-a ajutat în primul rând și asta mi se pare cel mai important, să primim job-uri pe mai departe, adică fiecare dintre noi a avut beneficii profesionale de pe urma Zic Zac-ului și asta mi se pare cel mai important lucru, pentru că suntem tineri dar, nu mai suntem chiar atât de tineri încât să ne permitem să stagnăm. Pentru orice artist e catastrofal să stea și să nu lucreze, trebuie să fim într-o acumulare și într-o muncă continuă.
Rep.: Cum a început colaborarea cu Teatrul Național Radu Stanca?
A.G.: A început în vara acestui an, în momentul în care domnul Chiriac m-a sunat pentru a-mi propune colaborarea cu domnul Mihai Măniuțiu pentru piesa „Lecția”. A fost un telefon care m-a luat foarte tare prin surprindere și țin minte că m-am bucurat foarte mult, am și zis DA! fără să ezit, drept urmare am venit și am lucrat foarte bine cu toată echipa. A fost pentru prima dată când am lucrat cu domnul Măniuțiu și mi-a plăcut foarte mult pentru că îmi doream sa lucrez cu dânsul și mai sunt regizori cu care îmi doresc să lucrez. Din una în alta iată-mă din nou aici, mi-am petrecut foarte mult timp în Sibiu anul acesta. Cu Radu Afrim am colaborat cel mai mult, avem șase spectacole la activ și mă consider un om destul de prezent în echipele pe care și le alege.
Rep.: Sunt mai grele cele două spectacole pe care le pregătiți acum decât „Lecția”?
A.G.: Îmi e dificil să compar pentru că sunt foarte diferite. În primul rând, sunt doi regizori foarte diferiți, cu estetici foarte diferite, la fel de solicitanți, adică pentru amândoi și coregraful și muzicianul și toată lumea trebuie să fie în priză non-stop. Aici dificultatea constă în faptul că sunt două spectacole și da, aș putea să zic că situația aceasta e mai grea dar, numai pentru că sunt două spectacole și aici se dublează cantitatea de lucru.
Rep.: Cum e colaborarea cu Radu Afrim, spuneai că te bucuri că îți oferă încredere…
A.G.: Da, pe măsură ce lucrez din ce în ce mai mult cu el și vorba aceea am mai crescut și eu, am mai acumulat experiență și simt că îmi oferă mai multe sarcini. Adică, dacă la prima colaborare cu el în urmă cu șapte ani am avut puține de făcut în zona de coregrafie, acum simt că îmi încredințează mai multe sarcini și asta mă face să mă simt foarte bine și să îmi dau seama că rolul și aportul meu la realizarea spectacolului este foarte important. Bineînțeles că asta mă face să mă simt bine și mă bucur când văd că, coregrafia în teatru devine un punct mult mai important.
Rep.: Cum a fost anul 2014 pentru tine din punct de vedere profesional?
A.G.: A fost un an foarte plin dar, e genul de an pe care mi-l doresc să-l am tot timpul. Am avut proiect după proiect, a fost și obositor, recunosc că am avut momente în care simțeam nevoia de o pauză doar că, pentru mine pauză înseamnă maxim o săptămână, pentru că după o săptămână deja simt nevoia să fac ceva, nu pot sta locului. A fost un an în care am lucrat cu mai mulți regizori, în mai multe orașe. Am fost pe fugă tot timpul dar, s-au întâmplat lucruri foarte frumoase.
Rep.: Pentru 2015 ce proiecte pregătești?
A.G.: Proiectul cu care voi începe anul este și cel mai important pentru mine, este vorba despre un spectacol ca și Zic Zac-ul, asta însemnând că e un scenariu gândit, inventat, scris de mine, doar că de data acesta nu voi mai fi și performer, ceea ce mă face un pic și mai emoționată când mă gândesc la ce urmează. Mai mult de atât nu îndrăznesc să spun pentru că va fi, practic primul meu spectacol ca și creator și am foarte mari emoții dar, în același timp aștept foarte tare.
Rep.: Spuneai că ai petrecut foarte mult timp în Sibiu anul acesta. Cum te-ai simțit aici?
A.G.: Foarte bine. Este un oraș în care în anumite zone te poți pierde și să uiți că ești în România, așa că e un oraș foarte inspirant.
sursa foto: Facebook/Andrea Gavriliu
